Salutări
1 Iuda, robul lui Iisus Hristos şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, iubiţi de Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Iisus Hristos. 2 Mila, pacea şi dragostea să sporească între voi!
Scopul epistolei
3 Preaiubiţilor, pe când mă străduiam să vă scriu despre mântuirea noastră de care avem parte cu toţii, am simţit nevoia să vă scriu şi să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, 4 fiindcă între voi s-au strecurat nişte oameni nelegiuiţi. Sentinţa lor este scrisă mai dinainte, întrucât ei schimbă harul Dumnezeului nostru în destrăbălare şi Îl tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos.
Învăţătorii falşi şi dreptatea lui Dumnezeu
5 Vreau să vă aduc aminte, deşi voi cunoaşteţi deja toate acestea, că Domnul a salvat mai întâi poporul Său din ţara Egiptului şi după aceea i-a distrus pe cei care n-au crezut. 6 Iar pe îngerii care nu şi-au păstrat slujirea, ci şi-au părăsit locul, i-a închis în întuneric, legaţi cu lanţuri veşnice, pentru judecata din Ziua cea Mare. 7 Tot aşa, oamenii din Sodoma şi Gomora şi din cetăţile din împrejurimi, care s-au dedat în acelaşi fel la desfrânare, poftind după trupul celorlalţi, sunt un exemplu, fiind pedepsiţi cu focul veşnic.
8 La fel şi aceştia, în visările lor îşi pângăresc trupul, dispreţuiesc stăpânirea şi rostesc blasfemii împotriva celor slăvite. 9 Arhanghelul Mihail însă, pe când se împotrivea Diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o condamnare defăimătoare, ci a zis doar: „Domnul să te judece!” 10 Aceştia dimpotrivă, defăimează ce nu cunosc, iar în cele pe care le cunosc din fire – asemenea animalelor necuvântătoare – în acelea îşi găsesc pieirea. 11 Vai lor! Au mers pe calea lui Cain şi, pentru răsplată, s-au lăsat târâţi în rătăcirea lui Balaam şi au fost nimiciţi ca în revolta lui Core! 12 Ei sunt pericole ascunse la agapele voastre, mâncând fără ruşine împreună cu voi, îngrijindu-se doar de ei, nori seci împinşi de vânturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori morţi şi dezrădăcinaţi, 13 valuri furioase ale mării, spumegându-şi neruşinarea, stele rătăcitoare, cărora le-a fost păstrată bezna adâncă şi veşnică.
14 Despre ei a profeţit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu miriadele Lui de sfinţi, 15 ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să-I osândească pe toţi cei răi pentru toate faptele lor nelegiuite şi pentru toate cuvintele batjocoritoare spuse de aceşti păcătoşi nelegiuiţi împotriva Lui.” 16 Sunt cârtitori, nemulţumiţi, trăiesc după poftele lor, gura lor e plină de vorbe mari şi îi linguşesc pe alţii ca să obţină avantaje.
Îndemnuri la viaţă sfântă
17 Voi însă, preaiubiţilor, amintiţi-vă cuvintele spuse mai dinainte de apostolii Domnului nostru Iisus Hristos. 18 Ei vă spuneau: „În zilele din urmă vor fi batjocoritori care vor trăi potrivit dorinţelor lor nelegiuite.” 19 Aceştia sunt cei care dezbină, cei lumeşti, care nu au Duhul. 20 Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă în credinţa voastră preasfântă, rugându-vă în Duhul Sfânt! 21 Rămâneţi în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Iisus Hristos care duce la viaţa veşnică. 22 Fie-vă milă de cei şovăitori! 23 Pe unii, salvaţi-i smulgându-i din foc. De alţii înduraţi-vă, dar cu grijă, urând până şi cămaşa întinată de trupul lor.
Doxologie
24 Iar Celui ce poate să vă păzească de orice cădere şi poate să vă înfăţişeze fără pată şi plini de bucurie înaintea slavei Lui, 25 unicului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Lui să-I fie slava, mărirea, puterea şi stăpânirea, mai înainte de toţi vecii, acum şi în vecii vecilor. Amin.
Urarea
1 Iuda, rob al lui Isus Hristos și fratele lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos : 2 îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!
Judecata cu privire la învățătorii mincinoși
3 Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea de care avem parte cu toții, m‑am văzut nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care le‑a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. 4 Căci s‑au strecurat printre voi unii oameni care de mult sunt rânduiți pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care preschimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și se leapădă de singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.
5 Vreau să vă aduc aminte, măcar că știți toate acestea, că Isus , după ce Și‑a izbăvit mai întâi poporul din țara Egiptului, i‑a nimicit apoi pe cei care n‑au crezut. 6 Pe îngerii care nu și‑au păstrat vrednicia , ci și‑au părăsit locuința, El i‑a păstrat pentru judecata zilei celei mari puși în lanțuri veșnice, în întuneric. 7 Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care, la fel ca îngerii aceia, s‑au dedat la desfrâu și au poftit trupul altuia , ne stau înainte ca o pildă, fiindcă au suferit pedeapsa unui foc veșnic.
8 La fel și oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și‑i batjocoresc pe cei slăviți . 9 Arhanghelul Mihail , în disputa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n‑a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre! 10 Aceștia , dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg – numai în chip firesc , ca niște animale necuvântătoare tocmai acestea le aduc pierzarea. 11 Vai de ei, căci au apucat‑o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s‑au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! 12 Sunt niște stânci ascunse la agapele voastre, unde se ospătează fără sfială fiindcă le pasă doar de ei înșiși; niște nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo; niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați ; 13 niște valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor; niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată pe vecie bezna de nepătruns .
14 Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințeze orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le‑au făcut în chip nelegiuit acești păcătoși nelegiuiți și de toate cuvintele aspre pe care le‑au rostit împotriva Lui.” 16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni pentru câștig.
Mustrări și îndemnuri
17 Dar voi, preaiubiților, aduceți‑vă aminte de cuvintele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos, 18 cum vă spuneau că în vremea din urmă vor fi batjocoritori care vor trăi după poftele lor nelegiuite! 19 Aceștia sunt cei care dau naștere la dezbinări, oameni firești , care n‑au Duhul.
20 Dar voi, preaiubiților, zidiți‑vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați‑vă prin Duhul Sfânt, 21 țineți‑vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică! 22 Fie‑vă milă de cei cuprinși de îndoieli; 23 pe unii căutați să‑i mântuiți smulgându‑i din foc; de alții fie‑vă milă cu frică , urând până și cămașa întinată de trupul lor !
Binecuvântare
24 Iar ale Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără cusur și plini de bucurie înaintea slavei Sale, 25 ale singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slava, măreția, puterea și autoritatea mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci! Amin!