Trimiterea celor doisprezece
1 Chemându-i pe cei doisprezece, le-a dat putere şi autoritate asupra tuturor demonilor şi să vindece toate bolile. 2 I-a trimis să vestească Împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece. 3 Le-a spus: „Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine. 4 În casa în care intraţi, să rămâneţi acolo până veţi pleca. 5 Şi unde nu vă vor primi, ieşiţi din cetatea aceea şi scuturaţi-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor.” 6 Iar ei, plecând, mergeau prin sate, ducând vestea cea bună şi vindecând pretutindeni.
7 A auzit şi Irod tetrarhul toate cele întâmplate şi era nedumerit pentru că unii spuneau că Ioan s-a sculat din morţi, 8 alţii că s-a arătat Ilie, iar alţii că a înviat un profet dintre cei vechi. 9 Irod a spus: „Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Atunci cine este acesta despre care aud asemenea lucruri?” Şi căuta să-L vadă.
Înmulţirea pâinilor
10 După ce s-au întors, apostolii I-au povestit câte făcuseră. Şi, luându-I cu El, deoparte, a plecat într-o cetate numită Betsaida. 11 Dar mulţimile au aflat şi L-au urmat, iar El, primindu-le, le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu şi i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare. 12 Ziua era pe sfârşite, iar cei doisprezece au venit să-I spună: „Lasă mulţimea să meargă prin satele şi cătunele din jur să se adăpostească şi să-şi găsească de mâncare, fiindcă aici suntem în loc pustiu.” 13 Iisus însă le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Ei I-au spus: „Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti; doar să mergem noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta.” 14 Pentru că erau cam cinci mii de bărbaţi. Dar El le-a spus ucenicilor Săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci.” 15 Au făcut aşa şi s-au aşezat toţi. 16 Şi Iisus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi, ridicându-şi privirea spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le pună înaintea mulţimii. 17 Au mâncat toţi şi s-au săturat şi s-a strâns ce mai rămăsese: douăsprezece coşuri.
Mărturisirea lui Petru şi vestirea morţii şi învierii lui Iisus
18 Şi pe când Iisus se ruga deoparte, au venit ucenicii Săi, iar El i-a întrebat: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?” 19 I-au răspuns: „Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii că a înviat un profet dintre cei vechi.” 20 Iar El le-a spus: „Voi cine spuneţi că sunt Eu?” Şi a răspuns Petru: „Hristosul lui Dumnezeu.” 21 Dar El le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui despre aceasta, 22 zicându-le că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de marii preoţi şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie. 23 Şi apoi a zis către toţi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. 24 Pentru că cine vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar cine îşi pierde viaţa pentru Mine, acela şi-o va salva. 25 Fiindcă la ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă se pierde sau se ruinează pe sine? 26 Căci dacă se ruşinează cineva de Mine şi de cuvintele Mele, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. 27 Adevăr vă spun: sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
Schimbarea la faţă
28 La vreo opt zile după ce a spus acestea, Iisus i-a luat pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi a urcat pe munte să se roage. 29 Şi, pe când se ruga El, înfăţişarea feţei Sale s-a schimbat, iar haina Lui s-a făcut strălucitor de albă. 30 Şi, iată, doi bărbaţi vorbeau cu El – Moise şi Ilie – 31 care, arătându-se în slavă, vorbeau cu El despre moartea Lui, care trebuia să se împlinească la Ierusalim. 32 Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn. Şi când s-au trezit, au văzut slava Lui şi doi bărbaţi care stăteau cu El. 33 Şi pe când aceştia se despărţeau de Iisus, Petru I-a spus lui Iisus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici. Să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”, dar nu ştia ce spune. 34 Pe când spunea aceasta, a venit un nor şi i-a acoperit în umbră, iar când au intrat în nor, ucenicii s-au speriat. 35 Şi din nor s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel ales. De El să ascultaţi!” 36 Când s-a auzit glasul, Iisus a rămas singur. Iar ei au tăcut şi în zilele acelea n-au spus nimănui ce văzuseră.
Vindecarea unui tânăr posedat de demon
37 În ziua următoare, după ce au coborât de pe munte, L-a întâmpinat o mulţime mare. 38 Şi, iată, un om din mulţime I-a strigat: „Învăţătorule, Te rog, uită-Te la fiul meu, pentru că e singurul meu copil 39 şi, iată, un duh îl apucă şi începe să strige şi să-l zguduie, cu spume la gură, şi cu greu îl lasă, zdrobindu-l. 40 I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut.” 41 Şi Iisus a răspuns: „Neam necredincios şi rătăcit, până când voi mai fi cu voi şi cât vă voi mai răbda? Adu-l aici pe fiul tău.” 42 Pe când se apropia, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iisus a certat duhul necurat, l-a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui său. 43 Şi toţi au fost uluiţi de măreţia lui Dumnezeu.
A doua vestire a morţii şi învierii
Pe când toată lumea se minuna de tot ce făcea, le-a spus ucenicilor Săi: 44 „Ţineţi minte cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor.” 45 Dar ei nu înţelegeau cuvântul acesta pentru că era ascuns pentru ei ca să nu-L priceapă, şi se temeau să-L întrebe.
Despre mărire
46 Şi s-a iscat o ceartă: care dintre ei ar fi mai mare. 47 Iisus, cunoscând gândul din inimile lor, a luat un copil, l-a pus să stea lângă El 48 şi le-a spus: „Cine primeşte acest copil în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Cel care M-a trimis; fiindcă cel mai mic dintre voi toţi, acela este mare.”
49 Atunci, Ioan I-a zis: „Învăţătorule, am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău şi l-am oprit fiindcă nu Te urmează împreună cu noi.” 50 Dar Iisus le-a spus: „Nu-l opriţi, pentru că cine nu este împotriva voastră este cu voi.”
Urcarea spre Ierusalim şi refuzul samaritenilor
51 Când s-au împlinit zilele înălţării Sale, Iisus a plecat cu hotărâre spre Ierusalim 52 şi a trimis soli înaintea Sa. Pe drum au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească un loc pentru El. 53 Însă nu L-au primit pentru că se îndrepta spre Ierusalim. 54 Când au văzut aşa, ucenicii Iacov şi Ioan I-au spus: „Doamne, vrei să cerem să coboare foc din cer şi să-i nimicească?” 55 Dar Iisus, întorcându-se, i-a mustrat. 56 Şi au mers în alt sat.
Cerinţele urmării lui Iisus
57 Pe drum, în timp ce mergeau, cineva I-a spus: „Te voi urma oriunde Te vei duce.” 58 Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerurilor au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-şi sprijine capul.” 59 Iar altuia i-a spus: „Urmează-Mă!” Şi acela I-a zis: „Doamne, îngăduie-mi să merg să-l îngrop pe tatăl meu.” 60 Însă El i-a spus: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, tu mergi să vesteşti Împărăţia lui Dumnezeu.” 61 Altcineva I-a zis: „Te voi urma, Doamne, dar mai întâi îngăduie-mi să-mi iau rămas bun de la familia mea.” 62 Dar Iisus i-a zis: „Cine pune mâna pe plug şi priveşte înapoi nu e vrednic de Împărăţia lui Dumnezeu.”
Trimiterea celor doisprezece
(Matei 10:5‑15. Marcu 6:7‑13)1 Chemându‑i pe cei doisprezece, Isus le‑a dat autoritate peste toți demonii și putere să vindece boli. 2 I‑a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei bolnavi. 3 Și le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pentru drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani; și nici două haine să nu vă luați. 4 În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. 5 Iar dacă nu vă vor primi, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” 6 Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind și făcând vindecări pretutindeni.
Nedumerirea lui Irod cu privire la Isus
(Matei 14:1‑12. Marcu 6:14‑29)7 Tetrarhul Irod a auzit despre toate cele săvârșite [de El] și era nedumerit de ceea ce se spunea: după unii, Ioan ar fi înviat din morți; 8 după alții, se arătase Ilie; iar după alții, înviase unul dintre profeții din vechime. 9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i‑am tăiat capul; cine este cel despre care aud toate acestea?” Și căuta să‑L vadă.
Înmulțirea pâinilor
(Matei 14:13‑21. Marcu 6:30‑44. Ioan 6:1‑14)10 După ce s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce făcuseră. El i‑a luat și S‑a retras deoparte, în cetatea numită Betsaida. 11 Mulțimile, când au aflat, au mers după El. Isus le‑a primit, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare. 12 Fiindcă ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: „Dă drumul mulțimilor, să se ducă în satele și cătunele din împrejurimi să găzduiască și să‑și caute de mâncare, pentru că aici suntem într‑un loc pustiu!” 13 Isus le‑a zis: „Dați‑le voi să mănânce!” Dar ei I‑au răspuns: „Noi nu avem decât cinci pâini și doi pești; doar dacă ne‑am duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!” 14 Erau cam cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Puneți‑i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!” 15 Au făcut întocmai: i‑au pus să se așeze pe toți. 16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, apoi le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor să le împartă mulțimilor. 17 Au mâncat și s‑au săturat toți, și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase.
Mărturisirea lui Petru
(Matei 16:13‑19. Marcu 8:27‑29)18 Isus Se ruga singur deoparte, iar ucenicii erau cu El; și i‑a întrebat, zicând: „Cine zic mulțimile că sunt Eu?” 19 Ei I‑au răspuns: „Unii , Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții – că a înviat un profet dintre cei din vechime.” 20 „Dar voi” , i‑a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I‑a răspuns Petru .
Isus vestește moartea și învierea Sa
(Matei 16:20‑28. Marcu 8:30–9:1)21 Isus le‑a poruncit cu asprime să nu spună nimănui lucrul acesta, 22 căci le zisese că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.
23 Apoi le‑a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24 Căci oricine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va scăpa. 25 Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s‑ar nimici ori s‑ar pierde pe sine? 26 Pentru că dacă se va rușina cineva de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Schimbarea la față
(Matei 17:1‑8. Marcu 9:2‑8)28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a urcat pe munte să Se roage. 29 Pe când Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea chipului, iar îmbrăcămintea I s‑a făcut de un alb strălucitor. 30 Și iată că doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie, 31 care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. 32 Petru și cei ce erau cu el erau doborâți de somn. Când s‑au trezit, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care erau cu El. 33 Când să se despartă aceștia de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. 34 Pe când spunea el aceste cuvinte , a venit un nor și i‑a acoperit cu umbra lui; ucenicii s‑au înspăimântat când au intrat ei în nor. 35 Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu cel ales : de El să ascultați .” 36 Când s‑a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și, în acele zile, n‑au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră.
Vindecarea unui demonizat
(Matei 17:14‑18. Marcu 9:14‑27)37 A doua zi, când au coborât de pe munte, o mulțime mare L‑a întâmpinat pe Isus . 38 Și iată că un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog, uită‑Te la fiul meu, căci este singurul meu copil! 39 Îl apucă un duh și, deodată, băiatul răcnește, se zvârcolește cu spume la gură , și demonul cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit. 40 I‑am rugat pe ucenicii Tăi să scoată demonul din el, dar n‑au putut.” 41 Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și pornită la rău, până când voi mai fi cu voi și vă voi mai răbda? Adu‑l aici pe fiul tău!” 42 Chiar când venea băiatul , demonul l‑a trântit și l‑a zguduit. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său. 43 Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.
Isus vestește din nou moartea Sa
(Matei 17:22‑23. Marcu 9:30‑32)Pe când toți se mirau de tot ce făcea Isus , El le‑a zis ucenicilor Săi: 44 „Luați bine aminte la cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor!” 45 Dar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu‑l priceapă; și se temeau să‑I pună întrebări cu privire la ceea ce spusese.
Cine este cel mai mare?
(Matei 18:1‑5. Marcu 9:33‑37)46 Apoi le‑a venit gândul să știe care dintre ei ar fi mai mare. 47 Isus, care le‑a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El 48 și le‑a zis: „Oricine îl primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M‑a trimis. Fiindcă cel care este mai mic între voi toți, acela este mare.”
Cine nu este împotriva noastră este pentru noi
(Marcu 9:38‑40)49 Ioan a răspuns : „Stăpâne, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi.” 50 Isus i‑a răspuns: „Nu‑l opriți, fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
„Foc din cer”
51 Când s‑a împlinit vremea înălțării Sale , Isus S‑a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim. 52 A trimis soli înaintea Sa, care au mers și au intrat într‑un sat al samaritenilor, ca să facă pregătiri pentru El. 53 Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim. 54 Văzând aceasta, Iacov și Ioan, ucenicii Săi, au zis: „Doamne, vrei să chemăm să se coboare foc din cer și să‑i mistuie , [cum a făcut Ilie]?” 55 Isus S‑a întors spre ei și i‑a mustrat. [El a zis: „Nu știți de ce duh sunteți mânați! 56 Căci Fiul Omului n‑a venit să nimicească sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” ] Și au plecat în alt sat.
Cum să‑L urmăm pe Isus
(Matei 8:18‑22)57 Pe când erau pe drum, cineva I‑a zis: „[Doamne,] Te voi urma oriunde vei merge.” 58 Isus i‑a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n‑are unde să‑Și plece capul.” 59 A zis apoi către altul : „Urmează‑mă!” Acesta I‑a răspuns: „Doamne, îngăduie‑mi să mă duc mai întâi să‑l îngrop pe tatăl meu!” 60 Dar Isus i‑a zis: „Lasă morții să‑și îngroape morții, iar tu mergi și vestește Împărăția lui Dumnezeu!” 61 Altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar îngăduie‑mi mai întâi să‑mi iau rămas‑bun de la cei din casa mea!” 62 Isus i‑a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și privește înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”