Parabola lucrătorilor tocmiţi în vie
1 Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis de dimineaţă să-şi angajeze lucrători la vie. 2 S-a învoit cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi şi i-a trimis la vie. 3 A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. 4 Duceţi-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi vă voi da ce va fi drept. Şi s-au dus. 5 A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. 6 Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: De ce staţi aici toată ziua fără lucru? 7 Ei i-au răspuns: Pentru că nu ne-a angajat nimeni. Duceţi-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi vă voi da ce va fi drept. 8 Seara, stăpânul viei i-a zis administratorului său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi. 9 Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un dinar. 10 Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei tot câte un dinar de fiecare. 11 După ce au primit banii, murmurau împotriva gospodarului 12 şi ziceau: Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei. 13 Atunci el i-a răspuns unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nici o nedreptate. Nu te-ai tocmit cu mine pentru un dinar? 14 Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să-i plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. 15 Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun? 16 – Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi vor fi cei din urmă, pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”
A treia vestire a morţii şi învierii lui Iisus
17 Pe când urca Iisus la Ierusalim, pe drum, i-a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: 18 „Iată că ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile marilor preoţi şi ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte 19 şi-L vor da în mâinile neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia.”
Despre mărire şi slujire
20 Atunci mama fiilor lui Zebedeu s-a apropiat de Iisus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să ceară ceva de la El. 21 El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca în Împărăţia Ta aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta.” 22 Iisus a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-L beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem” I-au zis ei. 23 Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu, dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea, nu hotărăsc Eu, ci este pentru cei cărora le-a pregătit Tatăl Meu.” 24 Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi fraţi. 25 Iisus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu autoritate. 26 Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru 27 şi oricare va vrea să fie primul între voi să vă fie slujitor. 28 Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”
Vindecarea orbilor din Ierihon
29 Când au ieşit din Ierihon, o mare mulţime a mers după Iisus. 30 Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Iisus şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” 31 Mulţimea îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” 32 Iisus s-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să vă fac?” 33 „Doamne” I-au zis ei „să ni se deschidă ochii!” 34 Lui Iisus I s-a făcut milă de ei, s-a atins de ochii lor şi imediat orbii şi-au căpătat vederea şi-au mers după El.
Pilda lucrătorilor în vie
1 Împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieșit dis‑de‑dimineață să‑și tocmească lucrători la vie. 2 S‑a înțeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi și i‑a trimis în via lui. 3 Când a ieșit pe la ceasul al treilea , i‑a văzut pe alții stând în piață fără lucru 4 și le‑a spus: «Mergeți și voi la vie, și vă voi da plata cuvenită!» 5 Și ei s‑au dus. A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea și a făcut la fel. 6 Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, i‑a găsit pe alții care stăteau și le‑a zis: «De ce stați aici toată ziua fără lucru?» 7 Ei i‑au răspuns: «Pentru că nu ne‑a tocmit nimeni.» El le‑a zis: «Mergeți și voi în via mea, [și veți primi plata cuvenită]!» 8 Când a venit seara, stăpânul viei i‑a zis ispravnicului său: «Cheamă‑i pe lucrători și dă‑le plata, începând cu cei de pe urmă până la cei dintâi!» 9 Au venit cei din ceasul al unsprezecelea și au primit câte un dinar. 10 Când au venit cei dintâi, credeau că vor primi mai mult, dar au primit și ei tot câte un dinar. 11 După ce și‑au primit plata , cârteau împotriva gospodarului, 12 zicând: «Aceștia din urmă au lucrat un singur ceas, și i‑ai plătit la fel ca pe noi, care am îndurat povara și arșița zilei!» 13 El i‑a răspuns unuia dintre ei: «Prietene, nu te nedreptățesc. Nu te‑ai înțeles cu mine cu un dinar? 14 Ia‑ți‑l și pleacă! Eu vreau să‑i dau și acestuia din urmă ca și ție. 15 Nu pot oare să fac ce vreau cu ce este al meu? Sau este ochiul tău rău fiindcă eu sunt bun?» 16 Tot așa , cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă; [pentru că mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși].”
Isus vestește a treia oară moartea și învierea Sa
(Marcu 10:32‑34. Luca 18:31‑34)17 Pe drum, pe când urca la Ierusalim, Isus i‑a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le‑a zis: 18 „Iată , urcăm la Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților de seamă și ale cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte 19 și‑L vor da în mâinile păgânilor, ca să‑L batjocorească, să‑L biciuiască și să‑L răstignească, dar a treia zi va învia.”
Cererea fiilor lui Zebedei
(Marcu 10:35‑45)20 Atunci , mama fiilor lui Zebedei s‑a apropiat de Isus împreună cu fiii ei și I s‑a închinat, vrând să‑I facă o cerere. 21 El a întrebat‑o: „Ce vrei?” Ea a zis: „Poruncește ca, în Împărăția Ta, acești doi fii ai mei să stea unul la dreapta și altul la stânga Ta!” 22 Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care îl voi bea Eu [sau să fiți botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu]?” „Putem”, I‑au zis ei. 23 Atunci El le‑a răspuns: „Da, veți bea paharul Meu [și veți fi botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu], dar cine stă la dreapta și la stânga Mea nu Eu pot hotărî, ci acest lucru este pentru aceia pentru care a fost pregătit de Tatăl Meu.”
24 Auzind aceasta , ceilalți zece s‑au mâniat pe cei doi frați. 25 Dar Isus i‑a chemat la Sine și le‑a zis: „Știți că domnitorii popoarelor domnesc peste ele și mai‑marii lor stăpânesc asupra lor. 26 Dar între voi să nu fie așa. Cine vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; 27 și cine vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul vostru. 28 Pentru că nici Fiul Omului n‑a venit să I se slujească, ci El să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.”
Doi orbi vindecați la Ierihon
(Marcu 10:46‑52. Luca 18:35‑42)29 Când au plecat ei din Ierihon, o mare mulțime a mers după Isus . 30 Și iată, doi orbi care stăteau lângă drum au auzit că trece Isus și au strigat, zicând: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” 31 Mulțimea îi certa să tacă, dar ei mai tare strigau, zicând: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” 32 Isus S‑a oprit, i‑a chemat și le‑a zis: „Ce vreți să fac pentru voi?” 33 „Doamne”, I‑au răspuns ei, „vrem să ni se deschidă ochii!” 34 Cuprins de milă, Isus le‑a atins ochii și îndată orbii au început să vadă și au mers după El.