Vindecarea unui om paralizat
1 După câteva zile, intrând iarăşi în Capernaum, s-a auzit că este în casă. 2 Şi s-au adunat atât de mulţi, încât nu mai încăpeau nici măcar la uşă, iar El le grăia cuvântul. 3 Şi au venit câţiva, aducând la El un paralitic purtat de patru oameni. 4 Neputând să i-l aducă din pricina mulţimii, au desfăcut acoperişul unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea paraliticul. 5 Iisus a văzut credinţa lor şi i-a zis paraliticului: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele!” 6 Erau acolo şi unii cărturari care şedeau şi se întrebau în inimile lor: 7 „De ce vorbeşte acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele, afară de singur Dumnezeu?” 8 Îndată, Iisus a cunoscut în duhul Său că ei se întreabă astfel în sinea lor şi le-a zis: „De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? 9 Ce este mai uşor, să-i spui paraliticului: iertate îţi sunt păcatele? – sau să-i spui: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!? 10 Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere să ierte păcatele pe pământ, 11 ţie îţi vorbesc: scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă la tine.” 12 El s-a sculat şi îndată, ridicându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât toţi erau uimiţi şi-L slăveau pe Dumnezeu zicând: „Aşa ceva n-am mai văzut niciodată.”
Chemarea lui Levi
13 Iisus a ieşit iarăşi lângă mare şi toată mulţimea venea la El, iar El îi învăţa. 14 Trecând pe acolo, l-a văzut pe Levi al lui Alfeu, şezând la vamă, şi i-a zis: „Urmează-Mi!” Iar el s-a ridicat şi I-a urmat. 15 Şi pe când şedea Iisus în casa lui, mulţi vameşi şi păcătoşi stăteau la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Săi. Pentru că erau mulţi şi Îl urmau. 16 Iar cărturarii şi fariseii, văzând că mănâncă împreună cu păcătoşii şi cu vameşii, ziceau ucenicilor: „De ce mănâncă împreună cu păcătoşii?” 17 Iisus, auzind, le-a zis: „Nu cei păcătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Căci nu am venit să îi chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi!”
Despre post şi despre respectarea sâmbetei
18 Ucenicii lui Ioan şi Fariseii posteau. Şi au venit şi I-au zis: „De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ai Tăi nu postesc?” 19 Iisus le-a zis: „Pot oare prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? 20 Dar vor veni zile când mirele le va fi luat, iar atunci, în ziua aceea, vor posti. 21 Nimeni nu coase la o haină veche un petic dintr-o bucată de stofă nouă. Altfel, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea. 22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul nou sparge burdufurile, vinul se varsă şi burdufurile se strică. Aşa că vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi.”
23 Odată, într-o zi de sâmbătă, Iisus mergea prin semănături, iar ucenicii Săi au început să smulgă spice în drumul lor. 24 Iar fariseii Îi ziceau: „Uite, de ce fac ei sâmbăta ceea ce nu se cuvine?” 25 Şi El le-a zis: „N-aţi citit niciodată ce a făcut David când a avut nevoie şi i s-a făcut foame, lui şi celor ce erau împreună cu el? 26 Cum a intrat în casa lui Dumnezeu în vremea marelui preot Abiatar şi a mâncat pâinile punerii înainte pe care nu se cuvenea să le mănânce decât preoţii, ba a dat şi celor care erau împreună cu el!” 27 Şi le zicea: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă! 28 Aşa că Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.”
Vindecarea paraliticului
(Matei 9:1‑8. Luca 5:17‑26)
1 După câteva zile, Isus S‑a întors în Capernaum. S‑a auzit că este în casă 2 și s‑au adunat [îndată] așa de mulți, încât nu mai încăpeau înaintea ușii; El le vestea Cuvântul. 3 Au venit niște oameni care I‑au adus un paralitic, purtat de patru inși. 4 Fiindcă nu puteau să‑l ducă până la El din cauza mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus și, după ce au făcut o spărtură, au coborât pe acolo patul în care zăcea paraliticul. 5 Văzându‑le credința, Isus i‑a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!” 6 Niște cărturari care erau acolo se întrebau în inimile lor: 7 „Cum vorbește el astfel? Hulește! Cine poate ierta păcatele în afară de Unul singur – Dumnezeu?” 8 Îndată, Isus a cunoscut prin duhul Său că ei gândeau astfel și le‑a zis: „De ce aveți astfel de gânduri în inimile voastre? 9 Ce este mai ușor? A‑i zice paraliticului: «Păcatele îți sunt iertate» sau a‑i zice: «Scoală‑te, ridică‑ți patul și umblă»? 10 Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, 11 ție îți poruncesc” , i‑a zis El paraliticului, „scoală‑te, ridică‑ți patul și du‑te acasă!” 12 Și îndată, paraliticul s‑a sculat, și‑a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți și‑L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Niciodată n‑am mai văzut așa ceva!”
Chemarea lui Levi
(Matei 9:9‑13. Luca 5:27‑32)
13 Isus a ieșit iarăși lângă mare. Toată mulțimea de oameni venea la El, iar El îi învăța. 14 Când trecea pe acolo, l‑a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, stând la vamă. Și i‑a zis: „Vino după Mine!” Levi s‑a sculat și a mers după El. 15 Pe când stătea Isus la masă în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși au stat și ei la masă cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți și Îl urmau. 16 Când L‑au văzut mâncând cu vameșii și cu păcătoșii, cărturarii din rândul fariseilor le‑au zis ucenicilor Lui: „Cum de mănâncă el [și bea] cu vameșii și cu păcătoșii?” 17 Auzind aceasta , Isus le‑a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n‑am venit să‑i chem [la pocăință] pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.”
Despre post
(Matei 9:14‑17. Luca 5:33‑39)
18 Ucenicii lui Ioan și fariseii obișnuiau să postească. Au venit și I‑au zis lui Isus: „De ce ucenicii lui Ioan și ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” 19 Isus le‑a răspuns: „Oare pot posti nuntașii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme îl au pe mire cu ei nu pot posti. 20 Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti, în ziua aceea. 21 Nimeni nu coase un petic de țesătură nouă la o haină veche; altminteri, peticul cel nou trage din materialul vechi, și ruptura se face și mai mare. 22 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, căci vinul cel nou sparge burdufurile și se pierd astfel și vinul, și burdufurile; ci vinul nou se pune în burdufuri noi.”
Isus – Domn al sabatului
(Matei 12:1‑8. Luca 6:1‑5)
23 S‑a întâmplat că, într‑o zi de sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, croindu‑și drum, au început să smulgă spice. 24 Fariseii I‑au zis: „Uite ce fac ei în sabat! Ce nu este îngăduit!” 25 Isus le‑a răspuns: „Oare n‑ați citit niciodată ce a făcut David când a fost în nevoie și când el și cei care erau împreună cu el au flămânzit? 26 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui Abiatar , marele‑preot, și a mâncat pâinile pentru înfățișare , pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoții? Și cum a dat și celor care erau cu el?” 27 Apoi le‑a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru sabat; 28 așa că Fiul Omului este Domn și al sabatului.”