Fiara ridicată din mare
1 Şi am văzut o Fiară ridicându-se din mare, având zece coarne şi şapte capete; pe coarnele ei erau zece diademe, iar pe capetele ei erau nume de blasfemie. 2 Şi Fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei ca ale ursului, iar gura ei ca gura leului. Iar Balaurul i-a dat ei puterea lui, tronul lui şi stăpânire mare. 3 Unul din capetele Fiarei era ca înjunghiat de moarte, însă rana de moarte a fost vindecată. Întreg pământul s-a minunat în urma Fiarei 4 şi s-a închinat Balaurului, fiindcă îi dăduse stăpânire Fiarei, şi s-a închinat şi Fiarei, zicând: „Cine este asemenea Fiarei şi cine este în stare să se lupte cu ea?”
5 Şi Fiarei i s-a dat gură să grăiască vorbe mari şi blasfemii şi i s-a dat stăpânire să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. 6 Şi Fiara şi-a deschis gura cu blasfemii împotriva lui Dumnezeu ca să-I hulească Numele şi Cortul din ceruri şi pe cei care locuiesc acolo. 7 Şi i s-a dat să facă război împotriva sfinţilor şi să îi învingă şi i s-a dat stăpânire peste orice trib şi popor şi limbă şi neam. 8 Şi i se vor închina toţi locuitorii pământului ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii.
9 Dacă cineva are urechi, să audă:
10 Dacă cineva trebuie să meargă în robie,
în robie va fi dus.
Dacă cineva trebuie să fie ucis cu sabia,
cu sabie va fi ucis.
Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
Fiara ridicată din pământ
11 Şi am văzut o altă Fiară ridicându-se din pământ; ea avea două coarne asemenea unui miel şi vorbea ca un balaur. 12 Ea lucra cu toată puterea primei Fiare înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine Fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. 13 Făcea semne mari, şi făcea să se coboare chiar şi foc pe pământ înaintea oamenilor. 14 Şi îi înşela pe locuitorii pământului prin semnele pe care i-a fost dat să le facă înaintea Fiarei, poruncind locuitorilor pământului să-I facă un chip Fiarei care fusese rănită cu sabia şi totuşi trăia. 15 Şi a primit putere să dea duh chipului Fiarei, aşa încât să şi vorbească chipul Fiarei şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului Fiarei. 16 Şi îi silea pe toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi sclavi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, 17 astfel încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât dacă are semnul, adică numele Fiarei sau numărul numelui ei. 18 Aici este înţelepciunea: cel care are minte să socotească numărul Fiarei, fiindcă este număr de om şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.
Cele două fiare
1 Și am văzut ridicându‑se din mare o fiară cu zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece diademe și pe capete avea nume de hulă. 2 Fiara pe care am văzut‑o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs și o gură ca de leu. Balaurul i‑a dat puterea lui, tronul lui și o stăpânire mare. 3 Unul din capetele ei părea înjunghiat de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată.
Și tot pământul se mira după fiară. 4 Și au început să se închine balaurului pentru că îi dăduse fiarei autoritatea lui . Și au început să i se închine fiarei, zicând: „Cine este asemenea fiarei și cine se poate lupta cu ea?”
5 Și i s‑a dat o gură , care rostea vorbe mari și blasfemii. Și i s‑a dat autoritate să lucreze patruzeci și două de luni. 6 Ea și‑a deschis gura ca să rostească blasfemii împotriva lui Dumnezeu, să‑I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. 7 I s‑a dat să facă război cu sfinții și să‑i biruie. Și i s‑a dat autoritate peste orice seminție, peste orice popor, peste orice limbă și peste orice neam. 8 Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n‑a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat.
9 Cine are urechi, să audă!
10 Cine este sortit robiei
în robie va merge.
Cine este sortit sabiei
de sabie va cădea ucis.
Aici este răbdarea și credincioșia sfinților.
11 Apoi am văzut ridicându‑se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca de miel, dar vorbea ca un balaur. 12 Ea lucra cu toată autoritatea primei fiare, în numele ei , și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte fusese vindecată. 13 Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor. 14 Și‑i amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în numele fiarei. Ea le‑a zis locuitorilor pământului să‑i facă un chip fiarei care avea rana de sabie și trăia.
15 I s‑a dat putere să dea suflare chipului fiarei, pentru ca acesta să vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina chipului fiarei. 16 Și a făcut ca toți – mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi – să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte 17 și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acela, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
18 Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este un număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.