Exemplul credinţei lui Avraam
1 Deci ce vom spune că a dobândit Avraam, strămoşul nostru după trup? 2 Fiindcă, dacă Avraam a fost făcut drept datorită faptelor, el are cu ce să se laude, însă nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Dar ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca dreptate . 4 Celui care lucrează, plata nu îi este socotită ca un dar, ci ca o datorie; 5 însă celui care, fără să lucreze, crede în Cel care îl face drept pe cel păcătos, credinţa lui îi este socotită ca dreptate. 6 După cum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu nu îi socoteşte dreptatea din fapte:
7 Fericiţi sunt cei cărora li s-au iertat fărădelegile
şi cărora li s-au acoperit păcatele!
8 Fericit este bărbatul căruia Domnul nu îi socoteşte păcatul!
9 Este deci această fericire doar pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Fiindcă spunem: Lui Avraam i s-a socotit credinţa ca dreptate. 10 Dar când i s-a socotit? Când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 Iar semnul circumciziei l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa pe care a avut-o pe când era necircumcis, ca el să fie părinte al tuturor celor necircumcişi care cred, ca şi lor să le fie recunoscută dreptatea, 12 dar şi părinte al celor circumcişi, care nu sunt doar circumcişi, ci şi umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam pe când era necircumcis.
Credinţa şi făgăduinţele lui Dumnezeu
13 Într-adevăr, nu prin Lege i s-a făgăduit lui Avraam sau urmaşilor lui că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea venită din credinţă. 14 Căci dacă cei care au Legea sunt moştenitori, atunci credinţa e zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat. 15 Fiindcă Legea rodeşte mânie, iar unde nu este lege nu este nici încălcare de Lege. 16 De aceea, făgăduinţa este din credinţă, ca să fie prin har, ca să fie sigură pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei care au Legea, ci şi pentru cei care au credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, 17 după cum stă scris: Te-am făcut părinte al multor neamuri , în prezenţa celui în care a crezut, a lui Dumnezeu care îi învie pe cei morţi şi cheamă la existenţă ceea ce nu este. 18 Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că va fi părintele multor neamuri, după cum i s-a spus: Aşa va fi seminţia ta . 19 Nu a slăbit în credinţă la vederea trupului său deja bătrân – căci era de aproape o sută de ani – nici la vederea pântecelui amorţit al Sarei. 20 Nu s-a îndoit cu necredinţă de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu, 21 fiind încredinţat că El are putere să şi facă ceea ce a făgăduit. 22 De aceea, credinţa lui i-a fost socotită ca dreptate. 23 Însă nu s-a scris doar pentru el că i-a fost socotită dreptate , 24 ci şi pentru noi. Ne va fi socotită şi nouă, cei ce credem în Cel care L-a înviat pe Iisus, Domnul nostru, din morţi, 25 care a fost dat la moarte pentru păcatele noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.
Exemplul lui Avraam
1 Ce vom zice deci că a căpătat Avraam, strămoșul nostru după trup ? 2 Dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, are temei de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? Avraam L‑a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s‑a socotit ca dreptate. 4 Celui ce lucrează, plata cuvenită nu i se socotește ca har, ci ca ceva datorat; 5 pe când celui ce nu lucrează, dar care se încrede în Cel care‑l îndreptățește pe cel nelegiuit , credința lui i se socotește ca dreptate. 6 Tot astfel și David vorbește de fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte:
7 Ferice de aceia ale căror fărădelegi au fost iertate
și ale căror păcate au fost acoperite!
8 Ferice de omul căruia nu‑i pune Domnul la socoteală păcatul!
9 Fericirea aceasta este numai pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem că lui Avraam credința i‑a fost socotită ca dreptate. 10 Dar cum i‑a fost socotită? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 Apoi a primit semnul circumciziei, ca pecete a dreptății căpătate prin credință pe când era încă necircumcis, ca să fie atât tatăl tuturor celor care cred fără a fi circumciși – și să li se socotească și lor o astfel de dreptate – 12 cât și tatăl celor circumciși, adică al celor care nu numai că sunt circumciși, ci și calcă pe urmele credinței pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era circumcis.
Moștenirea vine prin credință
13 Într‑adevăr, nu pe temeiul Legii li s‑a dat lui Avraam sau seminței lui făgăduința că vor moșteni lumea, ci pe temeiul dreptății care se capătă prin credință. 14 Căci , dacă moștenitori sunt cei ce se bizuie pe Lege, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată, 15 pentru că Legea aduce mânie; și, unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de Lege. 16 De aceea este prin credință, ca să fie prin har și pentru ca făgăduința să fie întărită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru cei care se bizuie pe Lege, ci și pentru cei care au credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: Te‑am rânduit să fii tatăl multor neamuri. El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care aduce la viață pe cei morți și care cheamă la ființă cele ce nu sunt. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și, astfel , a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: Așa va fi sămânța ta. 19 Și n‑a slăbit în credință când s‑a uitat la trupul său, care era aproape mort (căci avea cam o sută de ani), și la pântecele fără viață al Sarei . 20 El nu s‑a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci s‑a întărit prin credință, dându‑I slavă lui Dumnezeu 21 și fiind deplin încredințat că ce făgăduiește, El poate să și împlinească. 22 De aceea, credința i s‑a socotit ca dreptate. 23 Însă nu numai pentru el este scris că i s‑a socotit [ca dreptate] , 24 ci este scris și pentru noi, cărora ne va fi de asemenea socotită ca dreptate, anume celor ce se încred în Cel ce L‑a înviat din morți pe Isus, Domnul nostru, 25 care a fost dat la moarte pentru abaterile noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră.