Salutări
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, 2 către fraţii în Hristos, sfinţi şi credincioşi, care sunt în Colose: har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru .
Rugăciune de mulţumire
3 Întotdeauna îi mulţumim pentru voi lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, când ne rugăm, 4 fiindcă am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus şi despre iubirea pe care o aveţi pentru toţi sfinţii. 5 O aveţi datorită nădejdii care este pregătită pentru voi în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul cel adevărat, evanghelia 6 care a ajuns la voi. În întreaga lume, această evanghelie aduce rod şi creşte, ca şi între voi, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut cu adevărat harul lui Dumnezeu. 7 Voi aţi învăţat astfel de la Epafras, preaiubitul nostru, rob alături de noi, slujitor credincios al lui Hristos pentru voi, 8 care ne-a spus despre iubirea pe care o aveţi în Duhul Sfânt.
9 De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceste lucruri, nu am încetat să ne rugăm pentru voi şi să-I cerem lui Dumnezeu să vă umple de cunoaşterea voinţei Lui, în toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească, 10 ca să trăiţi într-un chip vrednic de Domnul şi să-I fiţi plăcuţi lui în toate, să aduceţi rod în orice lucru bun şi să creşteţi în cunoaşterea lui Dumnezeu, 11 luând putere din slava lui cea puternică astfel încât să aveţi deplină stăruinţă şi răbdare.
Măreţia persoanei şi lucrării lui Hristos
12 Cu bucurie să-I mulţumiţi Tatălui, cel ce v-a învrednicit să luaţi parte la moştenirea sfinţilor, în lumină. 13 El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a mutat în împărăţia iubitului Său Fiu , 14 în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.
15 El este Chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Întâiul Născut înainte de toată creaţia . 16 Fiindcă prin El Dumnezeu a creat toate cele din cer şi de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri sau domnii, stăpâniri sau puteri ; toate prin El şi pentru El au fost create, 17 iar El este mai înainte de toate şi toate există în El. 18 El este Capul trupului, al Bisericii, El este Începutul, Întâiul Născut dintre cei morţi, ca El să aibă întâietate în toate; 19 fiindcă Dumnezeu a binevoit ca în El să locuiască întreaga plinătate a dumnezeirii 20 şi prin El să împace cu Sine toate lucrurile, atât cele de pe pământ, cât şi cele din cer, făcând pace prin sângele Său vărsat pe cruce.
21 Altădată, voi eraţi înstrăinaţi de Dumnezeu şi duşmani ai Lui, cu mintea voastră, prin faptele voastre rele. 22 Acum însă v-a împăcat în trupul Său de carne, pentru ca prin moartea Sa să vă înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu sfinţi, nepătaţi şi nevinovaţi, 23 dar numai dacă rămâneţi întemeiaţi şi fermi în credinţă, fără să fiţi clintiţi din nădejdea evangheliei pe care aţi auzit-o, cea vestită întregii creaţii de sub cer; iar eu, Pavel, sunt slujitorul acestei evanghelii.
Misiunea lui Pavel în Biserică
24 Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, duc la îndeplinire ceea ce lipseşte suferinţelor lui Hristos pentru trupul Său, care este Biserica. 25 Slujitorul ei am devenit eu, potrivit misiunii pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, să vă vestesc pe deplin cuvântul lui Dumnezeu, 26 taina cea din veci ascunsă oamenilor şi acum revelată sfinţilor. 27 Lor a vrut Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri. Taina aceasta este Hristos în voi, nădejdea slavei lui Dumnezeu. 28 Pe Hristos Îl vestim, îndemnând şi învăţând pe orice om, cu toată înţelepciunea, pentru a desăvârşi orice om în Hristos. 29 Pentru aceasta mă străduiesc şi mă lupt, potrivit cu lucrarea Lui pe care El o săvârşeşte în mine, cu putere.