Domnia lui Ioahaz în Israel
1 În al douăzeci și treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit șaptesprezece ani. 2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârșit aceleași păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care îl făcuse pe Israel să păcătuiască, și nu s-a abătut de la ele. 3 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și i-a dat în mâinile lui Hazael , împăratul Siriei, și în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împărații aceștia. 4 Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea sub care îl ținea împăratul Siriei pe Israel, 5 și Domnul i-a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor și au locuit în corturile lor, ca mai înainte. 6 Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care îl făcuse pe Israel să păcătuiască; s-au dedat și ei la ele, și chiar idolul Astarteei stătea încă în picioare la Samaria. 7 Din tot poporul, lui Ioahaz Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreți, zece care și zece mii de pedestrași, căci împăratul Siriei îi prăpădise și-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare. 8 Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el și isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel? 9 Ioahaz a adormit cu părinții săi și l-au îngropat la Samaria. Și în locul lui a domnit fiul său Ioas.
Ioas
10 În al treizeci și șaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit șaisprezece ani. 11 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care îl făcuse pe Israel să păcătuiască, și s-a dedat la ele ca și el. 12 Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui și războiul pe care l-a avut cu Amația, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel? 13 Ioas a adormit cu părinții săi. Și pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împărații lui Israel.
Moartea lui Elisei
14 Elisei s-a îmbolnăvit de o boală, de care apoi a și murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe fața lui și a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!” 15 Elisei i-a zis: „Ia un arc și săgeți!” Și a luat un arc și niște săgeți. 16 Apoi Elisei i-a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta!” Și după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile împăratului 17 și a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit!” Și a deschis-o. Elisei a zis: „Trage!” Și a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor – îi vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.” 18 Elisei a mai zis: „Ia săgeți!” Și a luat. Elisei i-a zis împăratului lui Israel: „Lovește în pământ!” Și a lovit de trei ori, apoi s-a oprit. 19 Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el și a zis: „Trebuia să lovești de cinci sau șase ori: atunci i-ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit; acum îi vei bate numai de trei ori.” 20 Elisei a murit și a fost îngropat. În anul următor au intrat în țară niște cete de moabiți. 21 Și pe când îngropau un om, iată că au zărit una dintre aceste cete și l-au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei și a înviat și s-a sculat pe picioare. 22 Hazael , împăratul Siriei, îl asuprise pe Israel tot timpul vieții lui Ioahaz. 23 Dar Domnul S-a îndurat de ei și a avut milă de ei, Și-a întors Fața spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac și Iacov, n-a vrut să-i nimicească și până acum nu i-a lepădat de la Fața Lui. 24 Hazael, împăratul Siriei, a murit, și în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad. 25 Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetățile luate de Hazael de la Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori și a luat înapoi cetățile lui Israel.