1 Pe vremea sa, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i-a fost supus trei ani, dar s-a răsculat din nou împotriva lui. 2 Atunci Domnul a trimis împotriva lui Ioiachim cete de haldeeni, cete de sirieni, cete de moabiți și cete de amoniți; le-a trimis împotriva lui Iuda ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi, prorocii. 3 Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să-l lepede pe Iuda dinaintea Lui din pricina tuturor păcatelor săvârșite de Manase 4 și din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase și de care umpluse Ierusalimul. De aceea lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte. 5 Celelalte fapte ale lui Ioiachim și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Iuda? 6 Ioiachim a adormit cu părinții săi. Și în locul lui a domnit fiul său Ioiachin. 7 Împăratul Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, de la Pârâul Egiptului până la râul Eufrat.
Ioiachin. Împresurarea Ierusalimului
8 Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat și a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehușta, fata lui Elnatan, din Ierusalim. 9 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său. 10 În vremea aceea , slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s-au suit împotriva Ierusalimului, și cetatea a fost împresurată. 11 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetății pe când o împresurau slujitorii lui. 12 Atunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s-a dus la împăratul Babilonului cu mama sa, cu slujitorii, cu căpeteniile și cu dregătorii lui. Și împăratul Babilonului l-a luat prins în al optulea an al domniei lui. 13 A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului și a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul. 14 A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile și toți oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toți teslarii și fierarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al țării. 15 L-a strămutat pe Ioiachin la Babilon și a dus robi din Ierusalim la Babilon: pe mama împăratului, pe nevestele împăratului și pe dregătorii lui și pe mai-marii țării, 16 pe toți războinicii, în număr de șapte mii, și pe teslari și fierari în număr de o mie, toți numai oameni viteji și buni pentru război. Împăratul Babilonului i-a luat robi în Babilon. 17 Și împăratul Babilonului l-a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Zedechia.
Zedechia
18 Zedechia avea douăzeci și unu de ani când a ajuns împărat și a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal , fata lui Ieremia, din Libna. 19 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim. 20 Și lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului și împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede dinaintea Lui. Și Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.