Manase, împăratul lui Iuda
1 Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat și a domnit cincizeci și cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Hefțiba. 2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 3 El a zidit din nou înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, i-a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab , împăratul lui Israel, și s-a închinat înaintea întregii oștiri a cerurilor și i-a slujit. 4 A zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele.” 5 A zidit altare întregii oștiri a cerurilor în cele două curți ale Casei Domnului. 6 Și-a trecut fiul prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea și vrăjitoria și a ținut la el oameni care chemau duhurile și ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L. 7 A pus idolul Astarteei pe care-l făcuse în Casa despre care Domnul le spusese lui David și fiului său Solomon: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu. 8 Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din țara pe care le-am dat-o părinților lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit și toată Legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.” 9 Dar ei n-au ascultat; și Manase a fost pricina pentru care s-au rătăcit și au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 10 Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi, prorocii: 11 „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârșit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriții și pentru că l-a făcut și pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui, 12 iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Voi aduce peste Ierusalim și peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele. 13 Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei și cumpăna ca asupra casei lui Ahab; și voi curăți Ierusalimul ca o farfurie care se curăță și se răstoarnă cu fața în jos după ce a fost curățată. 14 Voi părăsi rămășița moștenirii Mele și-i voi da în mâinile vrăjmașilor lor; și vor ajunge de jaful și prada tuturor vrăjmașilor lor, 15 pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea și M-au mâniat din ziua când au ieșit părinții lor din Egipt până în ziua de azi.»” 16 Manase a vărsat, de asemenea, mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, în afară de păcatele pe care le-a săvârșit și în care l-a târât și pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului. 17 Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el și păcatele la care s-a dedat nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Iuda? 18 Manase a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Și în locul lui a domnit fiul său Amon.
Amon, împăratul lui Iuda
19 Amon avea douăzeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit doi ani la Ierusalim. Mama sa se chema Meșulemet, fata lui Haruț, din Iotba. 20 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase; 21 a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, le-a slujit idolilor cărora le slujise și tatăl său și s-a închinat înaintea lor; 22 L-a părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților săi, și n-a umblat în calea Domnului. 23 Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui și l-au omorât pe împărat în casa lui. 24 Dar poporul țării i-a lovit pe toți cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; și poporul țării l-a pus împărat în locul său pe fiul său Iosia. 25 Celelalte fapte ale lui Amon și ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Iuda? 26 L-au îngropat în mormântul său, în grădina lui Uza. Și în locul lui a domnit fiul său Iosia.