Paștele
1 Păzește luna spicelor și prăznuiește Sărbătoarea Paștelui în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, căci în luna spicelor te-a scos Domnul, Dumnezeul tău, din Egipt, noaptea ! 2 Să jertfești Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, jertfele tale de oi și boi , în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Și așeze Numele acolo. 3 În timpul sărbătorii să nu mănânci pâine dospită, ci șapte zile să mănânci azime, pâinea întristării, căci ai ieșit în grabă din țara Egiptului: așa să faci, ca să-ți aduci aminte toată viața ta de ziua când ai ieșit din țara Egiptului. 4 Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea țării tale, timp de șapte zile și nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte, până dimineața. 5 Nu vei putea să jertfești Paștele în vreunul din locurile pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău, ca locuință; 6 ci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Și așeze Numele în el, acolo să jertfești Paștele, seara , la apusul soarelui, pe vremea ieșirii tale din Egipt. 7 Să fierbi vita tăiată și s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Și dimineața vei putea să te întorci și să te duci în corturile tale. 8 Șase zile să mănânci azime, și a șaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.
Sărbătoarea Săptămânilor
9 Să numeri șapte săptămâni; de când vei începe seceratul grâului, să începi să numeri șapte săptămâni. 10 Apoi să prăznuiești Sărbătoarea Săptămânilor și să aduci daruri de bunăvoie, după binecuvântarea pe care ți-o va da Domnul, Dumnezeul tău. 11 Să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta, levitul care va fi în cetățile tale și străinul, orfanul și văduva care vor fi în mijlocul tău. 12 Să-ți aduci aminte că ai fost rob în Egipt și să păzești și să împlinești legile acestea.
Sărbătoarea Corturilor
13 Să prăznuiești Sărbătoarea Corturilor șapte zile după ce îți vei strânge roadele din arie și din teasc. 14 Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta și levitul, străinul, orfanul și văduva care vor fi în cetățile tale. 15 Să prăznuiești sărbătoarea șapte zile în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul; căci Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în toate roadele tale și în tot lucrul mâinilor tale, și de aceea să fii vesel. 16 De trei ori pe an toți bărbații să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El: la Sărbătoarea Azimelor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea Domnului. 17 Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău.
Așezarea judecătorilor
18 Să pui judecători și dregători în toate cetățile pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău, după semințiile tale, și ei să judece poporul cu dreptate. 19 Să nu atingi niciun drept, să nu cauți la fața oamenilor și să nu iei daruri , căci darurile orbesc ochii înțelepților și sucesc cuvintele celor drepți. 20 Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Idolii și stâlpii
21 Să nu-ți așezi niciun idol de lemn lângă altarul pe care I-l vei ridica Domnului, Dumnezeului tău. 22 Să nu ridici nici stâlpi idolești, care sunt urâți de Domnul, Dumnezeul tău.
Sărbătoarea Paștelui
1 Să ții luna Aviv și să prăznuiești Paștele în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău, căci în luna Aviv te‑a scos DOMNUL, Dumnezeul tău, din Egipt, noaptea . 2 Să jertfești Paștele în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău, din turmă și din cireadă , în locul pe care îl va alege DOMNUL ca să‑Și așeze Numele acolo. 3 Să nu‑l mănânci cu pâine dospită, iar șapte zile după aceea să mănânci azime, pâinea întristării, căci în grabă ai ieșit din țara Egiptului, ca să‑ți amintești ziua ieșirii tale din țara Egiptului în toate zilele vieții tale. 4 Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea țării tale, timp de șapte zile și să nu rămână peste noapte, până dimineața, din carnea jertfită în seara primei zile . 5 Nu vei putea să jertfești Paștele în așezările pe care ți le dă DOMNUL, Dumnezeul tău, 6 ci în locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să‑Și așeze Numele, acolo să jertfești Paștele, seara , la apusul soarelui, ca pe vremea ieșirii tale din Egipt. 7 Să‑l gătești și să‑l mănânci în locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău. Dimineața să te întorci și să te duci la corturile tale. 8 Șase zile să mănânci azime și în a șaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.
Sărbătoarea Săptămânilor
9 Să numeri șapte săptămâni; de când vei pune secera în lanul de grâu, să începi să numeri șapte săptămâni. 10 Apoi să prăznuiești Sărbătoarea Săptămânilor în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău, aducând daruri de bunăvoie după cum te va binecuvânta DOMNUL, Dumnezeul tău. 11 Să vă bucurați înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău – tu, fiul și fiica ta, robul și roaba ta, levitul care este înăuntrul porților tale și străinul, orfanul și văduva care sunt în mijlocul vostru –, în locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să‑Și așeze Numele Lui acolo. 12 Să‑ți amintești că ai fost rob în Egipt și să păzești și să împlinești rânduielile acestea.
Sărbătoarea Corturilor
13 Să prăznuiești Sărbătoarea Corturilor șapte zile, după ce vei fi strâns roadele din arie și din teasc. 14 Să vă bucurați la sărbătoarea aceasta tu, fiul și fiica ta, robul și roaba ta și levitul, străinul, orfanul și văduva care sunt înăuntrul porților tale. 15 Șapte zile să prăznuiești sărbătoarea în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău, în locul pe care îl va alege DOMNUL, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în toate roadele tale și în toată lucrarea mâinilor tale și te vei bucura din plin.
16 De trei ori pe an , toți cei de parte bărbătească să se înfățișeze înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, în locul pe care‑l va alege El: la Sărbătoarea Azimelor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea DOMNULUI. 17 Fiecare să dea după cum va putea, după binecuvântarea pe care i‑o va da DOMNUL, Dumnezeul tău.
Așezarea judecătorilor
18 Să pui judecători și dregători în toate așezările tale pe care ți le dă DOMNUL, Dumnezeul tău, după semințiile tale, iar ei să facă poporului judecată dreaptă. 19 Să nu judeci strâmb , să nu cauți la fața oamenilor și să nu iei mită , căci mita orbește ochii înțelepților și sucește cuvintele celor drepți. 20 Să urmărești dreptatea și numai dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău.
Închinarea idolatră
21 Să nu sădești vreun copac ca așeră lângă altarul pe care‑l vei face pentru DOMNUL, Dumnezeul tău. 22 Să nu ridici stâlpi idolești , căci DOMNUL, Dumnezeul tău, îi urăște.