Altarul pentru arderile-de-tot
1 Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coți și lățimea lui, de cinci coți. Altarul să fie în patru colțuri și înălțimea lui să fie de cinci coți. 2 În cele patru colțuri să faci niște coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul și să-l acoperi cu aramă . 3 Să faci pentru altar oale de scos cenușa, lopeți, ligheane, furculițe și tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci din aramă. 4 Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de rețea, și să pui patru verigi de aramă la cele patru colțuri ale rețelei. 5 Grătarul să-l pui sub streașina altarului, începând de jos, așa încât grătarul să vină până la jumătatea altarului. 6 Să faci apoi niște drugi pentru altar, drugi din lemn de salcâm, și să-i acoperi cu aramă. 7 Să vâri drugii în verigi, și drugii să fie de amândouă părțile altarului când îl vor purta. 8 Să-l faci din scânduri și gol pe dinăuntru. Să fie făcut așa cum ți s-a arătat pe munte.
Curtea Cortului
9 Curtea Cortului s-o faci astfel. Înspre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curții, să fie niște pânze de in subțire răsucit, pe o lungime de o sută de coți pentru această primă latură, 10 cu douăzeci de stâlpi, care să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură să fie de argint. 11 Înspre partea de miazănoapte, să fie de asemenea niște pânze, pe o lungime de o sută de coți, cu douăzeci de stâlpi și cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură să fie de argint. 12 Înspre partea de apus, să fie pentru lățimea curții niște pânze de cincizeci de coți, cu zece stâlpi și cele zece picioare ale lor. 13 Înspre partea de răsărit, pe lângă cei cincizeci de coți pentru lățimea curții, 14 să mai fie cincisprezece coți de pânză pentru o aripă, cu trei stâlpi și cele trei picioare ale lor, 15 și cincisprezece coți de pânză pentru a doua aripă, cu trei stâlpi și cele trei picioare ale lor. 16 Pentru poarta curții Cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coți, albastră, purpurie și cârmâzie și de in subțire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stâlpi și cele patru picioare ale lor. 17 Toți stâlpii curții de jur împrejur să aibă bețe de legătură de argint, cârlige de argint și picioare de aramă. 18 Lungimea curții să fie de o sută de coți, lățimea, de cincizeci de coți de fiecare parte și înălțimea, de cinci coți; pânzele să fie de in subțire răsucit, iar picioarele să fie de aramă. 19 Toate uneltele rânduite pentru slujba Cortului, toți țărușii lui și toți țărușii curții să fie de aramă.
Untdelemnul sfânt
20 Să le poruncești copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline, fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat. 21 Aaron și fiii săi să-l pregătească în Cortul Întâlnirii , dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, ca să ardă de seara până dimineața înaintea Domnului. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii lor, pe care copiii lui Israel vor trebui s-o țină.
Altarul pentru arderile‑de‑tot
1 Să faci altarul din lemn de salcâm. Lungimea lui să fie de cinci coți, iar lățimea lui – de cinci coți. Altarul să fie pătrat, iar înălțimea lui să fie de trei coți. 2 În cele patru colțuri, să‑i faci niște coarne dintr‑o bucată cu el și să fie ferecat cu aramă . 3 Să‑i faci oalele pentru scoaterea cenușii, lopețile, ligheanele, furculițele și fărașele pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci din aramă. 4 Să‑i faci un grătar lucrat ca un grilaj din aramă și să faci patru verigi de aramă la cele patru colțuri ale grilajului. 5 Să‑l pui apoi sub pervazul altarului, începând de jos, așa încât grătarul să vină până la jumătatea altarului. 6 Să‑i faci drugi altarului, drugi din lemn de salcâm, care să fie ferecați cu aramă. 7 Să treci drugii prin verigi, și drugii să fie pe cele două laturi ale altarului când va fi purtat. 8 Să‑l faci gol pe dinăuntru, din tăblii. După cum ți s‑a arătat pe munte, așa să fie făcut.
Curtea Lăcașului
9 Să faci curtea Lăcașului . Pe latura de miazăzi, să fie niște cortine din in subțire împletit, pe o lungime de o sută de coți pentru această primă latură, 10 cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de tălpi din aramă ale lor. Cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint. 11 De asemenea, pe latura de miazănoapte, să fie niște cortine pe o lungime de o sută de coți, cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de tălpi din aramă ale lor. Cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint. 12 Iar pe lățimea curții, pe latura de apus, să fie niște cortine de cincizeci de coți, cu cei zece stâlpi ai lor și cele zece tălpi ale lor. 13 Lățimea curții pe latura de răsărit să fie de cincizeci de coți. 14 De o parte a porții cortinele să fie de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei tălpi ale lor, 15 iar de cealaltă parte să fie de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei tălpi ale lor. 16 Pentru poarta curții, să fie o perdea de douăzeci de coți, din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit, lucrare brodată, cu cei patru stâlpi ai lor și cele patru tălpi ale lor. 17 Toți stâlpii curții de jur împrejur să aibă legături din argint, cârlige din argint și tălpi din aramă. 18 Lungimea curții să fie de o sută de coți, lățimea – de cincizeci de coți de fiecare parte, iar înălțimea să fie de cinci coți; să fie din in subțire împletit, iar picioarele să fie din aramă. 19 Toate uneltele Lăcașului pentru toate slujbele lui, toți țărușii lui și toți țărușii curții să fie din aramă.
Untdelemnul sfânt
20 Să le poruncești fiilor lui Israel să‑ți aducă untdelemn curat de măsline zdrobite pentru luminat, ca să ardă în candelă necurmat. 21 Aaron și fiii săi să‑l pregătească în Cortul Întâlnirii , dincoace de catapeteasma care este înaintea Chivotului Mărturiei, ca să ardă de seara până dimineața înaintea DOMNULUI. Aceasta este o rânduială veșnică pentru fiii lui Israel din neam în neam.