Hristos, Mare-Preot după rânduiala lui Melhisedec
1 Într-adevăr, orice mare-preot luat din mijlocul oamenilor este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri și jertfe pentru păcate. 2 El poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți fiindcă și el este cuprins de slăbiciune. 3 Și, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât și pentru ale norodului. 4 Nimeni nu-și ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron . 5 Tot așa , nici Hristos nu Și-a luat singur slava de a fi Mare-Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.” 6 Și, cum zice iarăși într-alt loc: „Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.” 7 El este Acela care, în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte și fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, 8 măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. 9 Și după ce a fost făcut desăvârșit , S-a făcut pentru toți cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veșnice, 10 căci a fost numit de Dumnezeu Mare-Preot „după rânduiala lui Melhisedec”.
Pruncia cititorilor
11 Asupra celor de mai sus avem multe de zis și lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-ați făcut greoi la pricepere. 12 Într-adevăr, voi, care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte , nu de hrană tare. 13 Și oricine nu se hrănește decât cu lapte nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc . 14 Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul.
1 Orice mare‑preot, fiind luat dintre oameni, este rânduit în relația cu Dumnezeu, anume să aducă daruri și jertfe pentru păcate. 2 El se poate arăta îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți fiindcă și el este supus slăbiciunii, 3 din pricina căreia trebuie să aducă jertfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. 4 Dar nimeni nu‑și ia singur cinstea aceasta , ci trebuie să fie chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron .
5 Tot astfel , nici Hristos nu Și‑a luat singur slava de a fi Mare‑Preot, ci o are de la Cel ce I‑a zis:
Tu ești Fiul Meu, astăzi Te‑am născut.
6 După cum și în alt loc zice:
Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.
7 El, care în timpul vieții Sale pământești a făcut rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să‑L izbăvească de moarte (fiind ascultat datorită evlaviei Sale ), 8 a învățat ascultarea prin ceea ce a suferit, deși era Fiu. 9 Și, după ce a fost făcut desăvârșit , S‑a făcut pentru toți cei ce ascultă de El sursa unei mântuiri veșnice, 10 căci a fost numit de Dumnezeu Mare‑Preot după rânduiala lui Melhisedec .
Pericolul apostaziei
11 Asupra celor de mai sus avem multe de zis, lucruri greu de explicat, căci v‑ați făcut greoi la pricepere. 12 Deși se cuvenea să fiți învățători de multă vreme, aveți nevoie să fiți învățați iarăși adevărurile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu; ați ajuns să aveți nevoie de lapte , nu de hrană tare. 13 Cine se hrănește cu lapte încă nu s‑a obișnuit cu învățătura despre dreptate, ci este un copil . 14 Hrana tare este însă pentru cei maturi, pentru cei a căror judecată s‑a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău.