PSALMUL 103
Un psalm al lui David
1 Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul
și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
2 Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul
și nu uita niciuna din binefacerile Lui!
3 El îți iartă toate fărădelegile tale,
El îți vindecă toate bolile tale,
4 El îți izbăvește viața din groapă,
El te încununează cu bunătate și îndurare;
5 El îți satură de bunătăți bătrânețea
și te face să întinerești iarăși ca vulturul.
6 Domnul le face dreptate și judecată tuturor celor asupriți.
7 El i-a arătat căile Sale lui Moise
și lucrările Sale – copiilor lui Israel.
8 Domnul este îndurător și milostiv,
îndelung răbdător și bogat în bunătate.
9 El nu Se ceartă fără încetare
și nu ține mânia pe vecie.
10 Nu ne face după păcatele noastre,
nu ne pedepsește după fărădelegile noastre,
11 ci , cât sunt de sus cerurile față de pământ,
atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;
12 cât este de departe răsăritul de apus,
atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.
13 Cum se îndură un tată de copiii lui,
așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
14 Căci El știe din ce suntem făcuți:
Își aduce aminte că suntem țărână .
15 Omul – zilele lui sunt ca iarba,
și înflorește ca floarea de pe câmp!
16 Când trece un vânt peste ea, nu mai este,
și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște.
17 Dar bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El
și îndurarea Lui – pentru copiii copiilor lor,
18 pentru cei ce păzesc legământul Lui
și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.
19 Domnul Și-a așezat scaunul de domnie în ceruri,
și domnia Lui stăpânește peste tot.
20 Binecuvântați-L pe Domnul, îngeri ai Lui,
care sunteți tari în putere, care împliniți poruncile Lui
și care ascultați de glasul cuvântului Lui!
21 Binecuvântați-L pe Domnul, toate oștirile Lui,
robii Lui, care faceți voia Lui!
22 Binecuvântați-L pe Domnul, toate lucrările Lui,
în toate locurile stăpânirii Lui!
Binecuvântează-L , suflete, pe Domnul!