1 În ziua aceea li se va deschide casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat și necurăție. 2 În ziua aceea”, zice Domnul Oștirilor, „voi stârpi din țară numele idolilor, ca nimeni să nu-și mai aducă aminte de ei; îi voi scoate, de asemenea, din țară pe prorocii mincinoși și duhul necurat. 3 Și dacă va mai proroci cineva, atunci tatăl său și mama sa, înșiși părinții lui, îi vor zice: «Tu nu vei trăi, căci ai spus minciuni în Numele Domnului»; și tatăl său și mama sa, cei care l-au născut, îl vor străpunge când va proroci. 4 În ziua aceea prorocii se vor rușina fiecare de vedeniile lor când vor proroci; și nu se vor mai îmbrăca într-o manta de păr ca să-i mintă pe oameni, 5 ci fiecare din ei va zice: «Eu nu sunt proroc, ci sunt plugar, căci am fost cumpărat din tinerețea mea.» 6 Și dacă-l va întreba cineva: «De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?», el va răspunde: «În casa celor ce mă iubeau le-am primit.» 7 Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu și asupra omului care Îmi este tovarăș”, zice Domnul Oștirilor. „Lovește-l pe păstor, și se vor risipi oile! Și Îmi voi întoarce mâna spre cei mici. 8 În toată țara”, zice Domnul, „două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne. 9 Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc și o voi curăți cum se curățește argintul, o voi lămuri cum se lămurește aurul. Ei vor chema Numele Meu, și îi voi asculta; Eu voi zice: «Acesta este poporul Meu», și ei vor zice: «Domnul este Dumnezeul meu!»”
1 În ziua aceea , pentru casa lui David și pentru locuitorii Ierusalimului se va deschide un izvor pentru păcat și necurăție.
Falsul profet străpuns
2 În ziua aceea – zice DOMNUL Oștirilor – voi stârpi din țară numele idolilor și nu vor mai fi pomeniți; îi voi mătura din țară și pe profeții mincinoși, împreună cu duhul de necurăție. 3 Și, când va mai profeți cineva, atunci tatăl său și mama sa, cei ce l‑au născut, îi vor zice: «Nu vei rămâne în viață, căci ai spus minciuni în Numele DOMNULUI.» Cei ce l-au născut, tatăl său și mama sa, îl vor străpunge când va profeți.
4 În ziua aceea profeții se vor rușina fiecare de vedenia lui când vor profeți; și nu se vor mai îmbrăca într‑o manta de păr ca să înșele, 5 ci fiecare va zice : «Eu nu sunt profet. Eu sunt plugar, căci pământul a fost partea mea din tinerețea mea.» 6 Iar dacă va fi întrebat: «Ce-i cu rănile acestea de la mâinile tale?», va răspunde: «Am primit lovituri în casa prietenilor mei.»”
Păstorul este lovit, iar turma ajunge risipită
7 „Scoală‑te, sabie, asupra păstorului Meu,
asupra omului care îmi este tovarăș”, zice DOMNUL Oștirilor.
„Bate-l pe păstor și se va risipi turma!
Apoi Îmi voi întoarce mâna împotriva celor mici .
8 În toată țara”, zice DOMNUL,
„două treimi vor fi nimicite, vor pieri,
iar cealaltă treime va rămâne.
9 Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc ,
o voi curăța cum se curăță argintul
și o voi lămuri cum se lămurește aurul.
Ei vor chema Numele Meu,
iar Eu le voi răspunde;
voi zice: «Acesta este poporul Meu»,
iar ei vor zice: «DOMNUL este Dumnezeul meu.»”