PSALMUL 37
Un psalm al lui David
1 Nu te mânia pe cei răi
și nu te uita cu jind la cei ce fac răul;
2 căci sunt cosiți iute, ca iarba,
și se veștejesc ca verdeața.
3 Încrede-te în Domnul și fă binele;
locuiește în țară și umblă în credincioșie!
4 Domnul să-ți fie desfătarea ,
și El îți va da tot ce-ți dorește inima!
5 Încredințează-ți soarta în mâna Domnului,
încrede-te în El, și El va lucra!
6 El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina
și dreptul tău ca soarele la amiază.
7 Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El!
Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui,
pe omul care își vede împlinirea planurilor lui rele!
8 Lasă mânia, părăsește iuțimea;
nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău!
9 Fiindcă cei răi vor fi nimiciți,
iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni țara.
10 Încă puțină vreme, și cel rău nu va mai fi;
te vei uita la locul unde era, și nu va mai fi.
11 Cei blânzi moștenesc țara
și au belșug de pace.
12 Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit
și scrâșnește din dinți împotriva lui.
13 Domnul râde de cel rău,
căci vede că-i vine și lui ziua .
14 Cei răi trag sabia și își încordează arcul
ca să-l doboare pe cel nenorocit și sărac,
ca să-i înjunghie pe cei cu inima neprihănită,
15 dar sabia lor intră în însăși inima lor
și li se sfărâmă arcurile.
16 Mai mult face puținul celui neprihănit
decât belșugul multor răi.
17 Căci brațele celui rău vor fi zdrobite,
dar Domnul îi sprijină pe cei neprihăniți.
18 Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți,
și moștenirea lor ține pe vecie.
19 Ei nu rămân de rușine în ziua nenorocirii,
ci au de ajuns în zilele de foamete.
20 Dar cei răi pier,
și vrăjmașii Domnului sunt ca cele mai frumoase pășuni:
pier, pier ca fumul.
21 Cel rău ia cu împrumut și nu dă înapoi,
dar cel neprihănit este milos și dă.
22 Căci cei binecuvântați de Domnul stăpânesc țara,
dar cei blestemați de El sunt nimiciți.
23 Domnul întărește pașii omului
când Îi place calea lui;
24 dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot,
căci Domnul îl apucă de mână.
25 Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar nu l-am văzut pe cel neprihănit părăsit,
nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea.
26 Ci el totdeauna este milos și dă cu împrumut,
și urmașii lui sunt binecuvântați.
27 Îndepărtează-te de rău, fă binele,
și vei dăinui pe vecie!
28 Căci Domnul iubește dreptatea
și nu-i părăsește pe credincioșii Lui.
Totdeauna ei sunt sub paza Lui,
dar sămânța celor răi este nimicită.
29 Cei neprihăniți vor stăpâni țara
și vor locui în ea pe vecie.
30 Gura celui neprihănit vestește înțelepciunea,
și limba lui trâmbițează dreptatea.
31 Legea Dumnezeului său este în inima lui
și nu i se clatină pașii.
32 Cel rău îl pândește pe cel neprihănit
și caută să-l omoare,
33 dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui
și nu-l osândește când vine la judecată.
34 Nădăjduiește în Domnul, păzește calea Lui,
și El te va înălța ca să stăpânești țara:
îi vei vedea pe cei răi nimiciți .
35 L-am văzut pe cel rău în toată puterea lui:
se întindea ca un copac verde.
36 Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo;
l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
37 Uită-te bine la cel fără prihană și privește-l pe cel fără vicleșug,
căci omul de pace are parte de moștenitori,
38 dar cei răzvrătiți sunt nimiciți cu toții,
sămânța celor răi este prăpădită!
39 Scăparea celor neprihăniți vine de la Domnul;
El este ocrotitorul lor la vremea necazului .
40 Domnul îi ajută și-i izbăvește;
îi izbăvește de cei răi și-i scapă,
pentru că se încred în El.
PSALMUL 37
Un psalm al lui David
1 Nu te mânia pe cei răi
și nu te uita cu jind la cei ce fac răul;
2 căci sunt cosiți iute, ca iarba,
și se vestejesc ca verdeața.
3 Încrede-te în Domnul și fă binele;
locuiește în țară și umblă în credincioșie.
4 Domnul să-ți fie desfătarea
și El îți va da tot ce-ți dorește inima.
5 Încredințează -ți soarta în mâna Domnului,
încrede-te în El, și El va lucra,
6 El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina
și dreptul tău ca soarele la amiază.
7 Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El.
Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui,
pe omul care își vede împlinirea planurilor lui rele.
8 Lasă mânia, părăsește iuțimea;
nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
9 Fiindcă cei răi vor fi nimiciți,
iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni țara.
10 Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi;
te vei uita la locul unde era și nu va mai fi.
11 Cei blânzi moștenesc țara
și au belșug de pace.
12 Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit
și scrâșnește din dinți împotriva lui.
13 Domnul râde de cel rău,
căci vede că-i vine și lui ziua .
14 Cei răi trag sabia și își încordează arcul,
ca să doboare pe cel nenorocit și sărac,
ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.
15 Dar sabia lor intră în însăși inima lor
și li se sfărâmă arcurile.
16 Mai mult face puținul celui neprihănit,
decât belșugul multor răi.
17 Căci brațele celui rău vor fi zdrobite,
dar Domnul sprijină pe cei neprihăniți.
18 Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți
și moștenirea lor ține pe vecie.
19 Ei nu rămân de rușine în ziua nenorocirii,
ci au de ajuns în zilele de foamete.
20 Dar cei răi pier
și vrăjmașii Domnului sunt ca cele mai frumoase pășuni:
pier, pier ca fumul.
21 Cel rău ia cu împrumut și nu dă înapoi,
dar cel neprihănit este milos și dă.
22 Căci cei binecuvântați de Domnul stăpânesc țara,
dar cei blestemați de El sunt nimiciți.
23 Domnul întărește pașii omului
când Îi place calea lui;
24 dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot,
căci Domnul îl apucă de mână.
25 Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit,
nici pe urmașii lui cerșindu -și pâinea.
26 Ci el totdeauna este milos și dă cu împrumut,
și urmașii lui sunt binecuvântați.
27 Depărtează -te de rău, fă binele,
și vei dăinui pe vecie.
28 Căci Domnul iubește dreptatea
și nu părăsește pe credincioșii Lui.
Totdeauna ei sunt sub paza Lui,
dar sămânța celor răi este nimicită.
29 Cei neprihăniți vor stăpâni țara
și vor locui în ea pe vecie.
30 Gura celui neprihănit vestește înțelepciunea
și limba lui trâmbițează dreptatea.
31 Legea Dumnezeului său este în inima lui
și nu i se clatină pașii.
32 Cel rău pândește pe cel neprihănit
și caută să-l omoare.
33 Dar Domnul nu -l lasă în mâinile lui
și nu-l osândește când vine la judecată.
34 Nădăjduiește în Domnul, păzește calea Lui,
și El te va înălța ca să stăpânești țara:
vei vedea pe cei răi nimiciți.
35 Am văzut pe cel rău în toată puterea lui;
se întindea ca un copac verde.
36 Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo;
l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
37 Uită-te bine la cel fără prihană și privește pe cel fără vicleșug;
căci omul de pace are parte de moștenitori.
38 Dar cei răzvrătiți sunt nimiciți cu toții,
sămânța celor răi este prăpădită.
39 Scăparea celor neprihăniți vine de la Domnul;
El este ocrotitorul lor la vremea necazului .
40 Domnul îi ajută și-i izbăvește;
îi izbăvește de cei răi și-i scapă,
pentru că se încred în El.