PSALMUL 94
1 Doamne, Dumnezeul răzbunărilor ,
Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te!
2 Scoală-Te , Judecător al pământului,
și răsplătește-le celor mândri după faptele lor!
3 Până când vor birui cei răi, Doamne,
până când vor birui cei răi?
4 Ei țin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie
și toți cei ce fac răul se fălesc.
5 Ei zdrobesc poporul Tău, Doamne,
și asupresc moștenirea Ta.
6 Înjunghie văduva și străinul,
îi ucid pe orfani
7 și zic: „Nu vede Domnul
și Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!”
8 Totuși, învățați-vă minte, oameni fără minte!
Când vă veți înțelepți, nebunilor?
9 Cel ce a sădit urechea s-ar putea să n-audă?
Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?
10 Cel ce pedepsește neamurile s-ar putea să nu pedepsească,
El, care i-a dat omului pricepere?
11 Domnul cunoaște gândurile omului:
știe că sunt deșarte.
12 Ferice de omul pe care-l pedepsești Tu, Doamne,
și pe care-l înveți din Legea Ta,
13 ca să-l liniștești în zilele nenorocirii,
până se va săpa groapa celui rău!
14 Căci Domnul nu-Și lasă poporul
și nu-Și părăsește moștenirea,
15 ci se va face odată judecata după dreptate,
și toți cei cu inima curată o vor găsi bună.
16 Cine mă va ajuta împotriva celor răi?
Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul?
17 De n-ar fi Domnul ajutorul meu,
cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morții!
18 Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul”,
bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.
19 Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu,
mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
20 Te vor pune cei răi să șezi pe scaunul lor de domnie,
ei, care pregătesc nenorocirea la adăpostul legii?
21 Ei se strâng împotriva vieții celui neprihănit
și osândesc sânge nevinovat.
22 Dar Domnul este turnul meu de scăpare,
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.
23 El va face să cadă asupra lor nelegiuirea,
El îi va nimici prin răutatea lor;
Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici.
PSALMUL 94
1 Doamne, Dumnezeul răzbunărilor ,
Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te!
2 Scoală-Te , Judecătorul pământului,
și răsplătește celor mândri după faptele lor!
3 Până când vor birui cei răi, Doamne,
până când vor birui cei răi?
4 Ei țin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie,
și toți cei ce fac răul se fălesc.
5 Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne,
și asupresc moștenirea Ta.
6 Înjunghie pe văduvă și pe străin,
ucid pe orfani
7 și zic: „Nu vede Domnul
și Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!”
8 Totuși învățați-vă minte, oameni fără minte!
Când vă veți înțelepți, nebunilor?
9 Cel ce a sădit urechea s-ar putea să n-audă?
Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?
10 Cel ce pedepsește neamurile s-ar putea să nu pedepsească,
El, care a dat omului pricepere?
11 Domnul cunoaște gândurile omului:
știe că sunt deșarte.
12 Ferice de omul pe care-l pedepsești Tu, Doamne,
și pe care-l înveți din Legea Ta,
13 ca să-l liniștești în zilele nenorocirii,
până se va săpa groapa celui rău!
14 Căci Domnul nu lasă pe poporul Său
și nu-Și părăsește moștenirea.
15 Ci se va face odată judecata după dreptate
și toți cei cu inima curată o vor găsi bună.
16 Cine mă va ajuta împotriva celor răi?
Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul?
17 De n-ar fi Domnul ajutorul meu,
cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morții!
18 Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”,
bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.
19 Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu,
mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
20 Te vor pune cei răi să șezi pe scaunul lor de domnie,
ei, care pregătesc nenorocirea la adăpostul Legii?