Asa face legământ cu împăratul Siriei
1 În al treizeci și șaselea an al domniei lui Asa, Baeșa , împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda și a întărit Rama, ca să nu-i lase pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă și să intre. 2 Asa a scos argint și aur din vistieriile Casei Domnului și ale casei împăratului și a trimis soli la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Și a pus să-i spună: 3 „Să fie un legământ între mine și tine, cum a fost unul între tatăl meu și tatăl tău. Iată, îți trimit argint și aur. Du-te și rupe legământul tău cu Baeșa, împăratul lui Israel, ca să se îndepărteze de la mine!” 4 Ben-Hadad l-a ascultat pe împăratul Asa; le-a trimis pe căpeteniile oștirii sale împotriva cetăților lui Israel și au bătut Iionul, Danul, Abel-Maimul și toate locurile pentru merinde din cetățile lui Neftali. 5 Când a auzit, Baeșa a încetat să mai întărească Rama și a pus capăt lucrărilor sale. 6 Împăratul Asa a pus tot Iuda să ridice pietrele și lemnul pe care le întrebuința Baeșa la întărirea Ramei și le-a întrebuințat la întărirea Ghebei și a Mițpei.
Mustrarea lui Asa
7 În vremea aceea Hanani , văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, și i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, și nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale. 8 Etiopienii și libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulțime de care și călăreți? Și totuși Domnul i-a dat în mâinile tale pentru că te sprijiniseși pe El. 9 Căci Domnul Își întinde privirile peste tot pământul ca să-i sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privința aceasta, căci de acum vei avea războaie.” 10 Asa s-a mâniat pe văzător și l-a pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui. Tot în același timp Asa i-a apăsat și pe unii din popor. 11 Faptele lui Asa, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în Cartea împăraților lui Iuda și ai lui Israel. 12 În al treizeci și nouălea an al domniei sale Asa s-a îmbolnăvit de picioare, așa încât avea mari dureri; nici chiar în timpul bolii lui nu L-a căutat pe Domnul, ci i-a întrebat pe doctori. 13 Asa a adormit cu părinții săi și a murit în al patruzeci și unulea an al domniei lui; 14 l-au îngropat în mormântul pe care și-l săpase în cetatea lui David. L-au culcat pe un pat pe care-l umpluseră cu mirodenii și mirosuri pregătite după meșteșugul celui ce pregătește mirul și au ars în cinstea lui foarte multe mirodenii.
© © Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023