Iehu îl mustră pe Iosafat
1 Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă, la Ierusalim. 2 Iehu, fiul prorocului Hanani, i-a ieșit înainte și i-a zis împăratului Iosafat: „Cum de l-ai ajutat tu pe cel rău și i-ai iubit pe cei ce-L urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine. 3 Dar tot se mai găsește și ceva bun în tine, căci ai înlăturat din țară idolii și ți-ai pus inima să-L caute pe Dumnezeu.”
Măsurile pentru împărțirea dreptății
4 Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, de la Beer-Șeba până la muntele lui Efraim, și i-a adus înapoi la Domnul, Dumnezeul părinților lor. 5 A pus judecători în toate cetățile întărite din țara lui Iuda, în fiecare cetate. 6 Și le-a zis judecătorilor: „Luați seama la ce veți face, căci nu pentru oameni veți rosti judecăți, ci pentru Domnul , care va fi lângă voi când le veți rosti! 7 Acum, frica de Domnul să fie peste voi; vegheați asupra faptelor voastre, căci la Domnul , Dumnezeul nostru, nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere fața oamenilor, nici nu se primesc daruri!” 8 Când s-a întors la Ierusalim, Iosafat a pus și aici, pentru judecățile Domnului și pentru neînțelegeri, leviți, preoți și căpetenii peste casele părintești ale lui Israel. 9 Și iată poruncile pe care li le-a dat: „Voi să lucrați în frică de Domnul, cu credință și curăție de inimă. 10 În orice neînțelegere care vă va fi supusă de frații voștri care locuiesc în cetățile lor – și anume cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învățături și rânduieli –, să-i luminați, ca să nu se facă vinovați față de Domnul și să nu izbucnească mânia Lui peste voi și peste frații voștri. Așa să lucrați, și nu veți fi vinovați. 11 Și iată că îi aveți în frunte pe marele-preot Amaria pentru toate treburile Domnului și pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului și îi aveți înainte ca dregători pe leviți. Întăriți-vă și lucrați, și Domnul să fie cu cel ce va face binele!”
© © Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023