1 Iosafat a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Ioram.
Ioram, împăratul lui Iuda
2 Ioram îi avea ca frați, fii ai lui Iosafat, pe Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael și Șefatia, toți fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel. 3 Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur și în lucruri scumpe, împreună cu cetăți întărite în Iuda, dar împărăția i-a lăsat-o lui Ioram, pentru că el era întâiul născut. 4 Când a luat Ioram în stăpânire împărăția tatălui său și când s-a întărit, i-a omorât cu sabia pe toți frații săi și pe vreo câțiva dintre capii lui Israel. 5 Ioram avea treizeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit opt ani la Ierusalim. 6 El a umblat în calea împăraților lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab , căci o avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, și a făcut ce este rău înaintea Domnului. 7 Dar Domnul n-a voit să piardă casa lui David, din pricina legământului pe care-l făcuse cu David și din pricina făgăduinței pe care o făcuse că îi va da totdeauna o lumină, lui și fiilor lui. 8 Pe vremea sa Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și și-a pus un împărat. 9 Ioram a pornit cu căpeteniile și cu toate carele sale. Sculându-se noaptea, i-a bătut pe edomiți, care-l înconjurau, și pe căpeteniile carelor lor. 10 Răscoala lui Edom împotriva stăpânirii lui Iuda a ținut până în ziua de azi. În același timp s-a răsculat și Libna împotriva stăpânirii lui, pentru că-L părăsise pe Domnul, Dumnezeul părinților săi. 11 Ioram a făcut chiar înălțimi în munții lui Iuda. I-a târât pe locuitorii Ierusalimului la curvie și l-a amăgit pe Iuda. 12 I-a venit o scrisoare de la prorocul Ilie, care zicea: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: «Pentru că n-ai umblat în căile tatălui tău, Iosafat, și în căile lui Asa, împăratul lui Iuda, 13 ci ai umblat în calea împăraților lui Israel, pentru că i-ai târât la curvie pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului, cum a făcut casa lui Ahab față de Israel, și pentru că i-ai omorât pe frații tăi, care erau mai buni decât tine și care făceau parte din însăși casa tatălui tău, 14 iată, Domnul va lovi cu o mare urgie poporul tău, fiii tăi, nevestele tale și tot ce este al tău. 15 Iar pe tine te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie , care se va îngreuna din zi în zi, până când îți vor ieși măruntaiele din pricina tăriei bolii.»” 16 Și Domnul a ațâțat împotriva lui Ioram duhul filistenilor și al arabilor, care sunt în vecinătatea etiopienilor. 17 S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogățiile care se aflau în casa împăratului și i-au luat fiii și nevestele, așa încât nu i-a mai rămas alt fiu decât Ioahaz , cel mai tânăr dintre fiii săi. 18 După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie care era fără leac. 19 Ea s-a îngreunat din zi în zi și, pe la sfârșitul anului al doilea, i-au ieșit lui Ioram măruntaiele din pricina tăriei bolii. A murit în dureri grele. Și poporul lui n-a ars tămâie în cinstea lui, cum făcuse pentru părinții lui. 20 Avea treizeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să lase părere de rău în urmă și l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele împăraților.
© © Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023