Venirea lui Ezra la Ierusalim
1 După aceste lucruri, sub domnia lui Artaxerxe, împăratul perșilor, a venit Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia, 2 fiul lui Șalum, fiul lui Țadoc, fiul lui Ahitub, 3 fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot, 4 fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi, 5 fiul lui Abișua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele-preot. 6 Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de Domnul, Dumnezeul lui Israel. Și fiindcă mâna Domnului, Dumnezeului său, era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse. 7 Mulți din copiii lui Israel, din preoți și din leviți , din cântăreți, din ușieri și din slujitorii Templului au venit și ei la Ierusalim în al șaptelea an al împăratului Artaxerxe. 8 Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a anului al șaptelea al împăratului. 9 Plecase din Babilon în ziua întâi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el. 10 Căci Ezra își pusese inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului și să-i învețe pe oameni în mijlocul lui Israel legile și poruncile. 11 Iată cuprinsul scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului și cărturarului Ezra, care învăța poruncile și legile Domnului cu privire la Israel: 12 „Artaxerxe, împăratul împăraților, către Ezra, preotul și cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, și așa mai departe: 13 Am dat poruncă să se lase să plece aceia din poporul lui Israel, din preoții și din leviții lui care se află în împărăția mea și care vor să plece cu tine la Ierusalim. 14 Tu ești trimis de împărat și de cei șapte sfetnici ai lui să cercetezi în Iuda și în Ierusalim, după Legea Dumnezeului tău, care este în mâinile tale, 15 și să duci argintul și aurul pe care împăratul și sfetnicii săi I l-au dăruit cu dragă inimă Dumnezeului lui Israel, a cărui locuință este la Ierusalim, 16 tot argintul și aurul pe care-l vei găsi în tot ținutul Babilonului și darurile de bunăvoie făcute de popor și preoți pentru Casa Dumnezeului lor, din Ierusalim. 17 Ca urmare, vei avea grijă să cumperi cu argintul acesta viței, berbeci, miei și ce trebuie pentru darurile de mâncare și jertfele de băutură și să le aduci pe altarul Casei Dumnezeului vostru la Ierusalim. 18 Cu celălalt argint și aur să faceți ce veți crede de cuviință tu și frații tăi, potrivit cu voia Dumnezeului vostru. 19 Pune înaintea Dumnezeului din Ierusalim uneltele care-ți vor fi încredințate pentru slujba Casei Dumnezeului tău! 20 Să scoți din casa vistieriilor împăratului ce va trebui pentru celelalte cheltuieli pe care le vei avea de făcut cu privire la Casa Dumnezeului tău. 21 Eu, împăratul Artaxerxe, le dau poruncă tuturor vistiernicilor de dincolo de Râu să-i dea îndată lui Ezra, preot și cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, tot ce vă va cere, 22 până la o sută de talanți de argint, o sută de cori de grâu, o sută de bați de vin, o sută de bați de untdelemn și sare câtă va vrea. 23 Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru Casa Dumnezeului cerurilor, ca să nu vină mânia Lui asupra împărăției, asupra împăratului și asupra fiilor săi. 24 Vă facem cunoscut că nu puteți pune nici bir, nici dare, nici vamă de trecere peste niciunul din preoți, din leviți, din cântăreți, din ușieri, din slujitorii Templului și din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu. 25 Și tu, Ezra, după înțelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători și dregători care să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău, și fă-le cunoscute celor ce nu le cunosc ! 26 Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău și legea împăratului să fie osândit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniță.” 27 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul părinților noștri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului din Ierusalim 28 și a îndreptat asupra mea bunăvoința împăratului, a sfetnicilor săi și a tuturor căpeteniilor puternice ale lui! Întărit de mâna Domnului, Dumnezeului meu, care era asupra mea, le-am strâns pe căpeteniile lui Israel ca să plece cu mine.
© © Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023