Urare
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint și către toți sfinții care sunt în toată Ahaia: 2 har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Mângâiere în vreme de necaz
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să‑i putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! 5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos, avem parte din belșug și de mângâiere. 6 Dar dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care vă ajută să răbdați aceleași suferințe ca și noi. 7 Și nădejdea noastră cu privire la voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere.
8 Fraților, nu vrem să fiți în necunoștință despre necazul care ne‑a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, încât nu știam dacă vom mai scăpa cu viață. 9 Credeam că suntem condamnați la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi înșine, ci în Dumnezeu, care învie morții. 10 El ne‑a izbăvit și ne izbăvește dintr‑un mare pericol de moarte și avem nădejde că ne va izbăvi și mai departe. 11 Voi înșivă ne ajutați cu rugăciunile voastre, pentru ca darul pe care l‑am primit prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumire către Dumnezeu pentru noi.
Amânarea vizitei lui Pavel
12 Lauda noastră este aceasta: mărturia pe care ne‑o dă conștiința, anume că ne‑am purtat în lume, și mai ales față de voi, cu o sinceritate și o curăție date de Dumnezeu, nu cu înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. 13 Nu vă scriem altceva decât ce citiți și cunoașteți. Și trag nădejde că în cele din urmă veți recunoaște, 14 cum ați și recunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.
15 Cu această încredințare voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveți un al doilea har, 16 iar de la voi să trec prin Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi, ca să‑mi oferiți sprijinul necesar pentru călătoria în Iudeea. 17 Când am făcut acest plan, am lucrat oare în chip ușuratic? Credeți că hotărârile pe care le iau sunt în felul lumii , ca să zic, în același timp, „da, da” și „nu, nu”? 18 Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră față de voi n‑a fost și „da”, și „nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru (prin mine, prin Silvan și prin Timotei) n‑a fost și „da”, și „nu”, ci în El nu este decât „da”. 20 Toate făgăduințele lui Dumnezeu sunt „da” în El; de aceea și „amin”‑ul pe care‑l spunem noi prin El este spre slava lui Dumnezeu. 21 Iar Cel ce ne întărește împreună cu voi în Hristos și care ne‑a uns este Dumnezeu. 22 Tot El ne‑a pecetluit și ne‑a pus în inimi Duhul ca arvună .
23 Îl chem pe Dumnezeu ca martor față de sufletul meu că n‑am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruț. 24 Nu spun că am avea stăpânire peste credința voastră; din contră, lucrăm și noi la bucuria voastră, fiindcă stați tari în credință.
1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei,

către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia:

2 Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumiri aduse Dumnezeului oricărei mângâieri
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 4 Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a-i putea mângâia pe cei ce sunt în vreun necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. 5 Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere sufletească. 6 Dacă noi suntem asupriți, este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați sufletește, este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în voi prin faptul că răbdați aceleași suferințe pe care le îndurăm și noi. 7 Speranța noastră cu privire la voi este neclintită, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere.
8 Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care a venit peste noi în Asia, pentru că am fost împovărați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța că vom mai trăi. 9 Într-adevăr, ne-am simțit ca și cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții. 10 El ne-a salvat dintr-un mare pericol de moarte și ne va salva din nou. Și ne punem speranța în El că ne va salva din nou, 11 în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca binecuvântarea de care avem parte prin rugăciunile multor persoane să fie, pentru mulți, un motiv de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru noi.
Schimbarea unora din planurile lui Pavel
12 Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne-am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. 13 Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că, până la sfârșit, veți cunoaște 14 (așa cum, de altfel, ne-ați cunoscut și pe noi, în parte) că noi suntem lauda voastră, tot așa cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus.
15 Având această convingere, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de o a doua favoare, 16 apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea. 17 Deci, dorind aceasta, am dat eu oare dovadă de neseriozitate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii pământești, ca să spun „da, da“ și „nu, nu“ în același timp? 18 Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L-am predicat printre voi – eu, Silvanus și Timotei – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“, 20 pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea prin El spunem „Amin!“, spre gloria lui Dumnezeu. 21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu. 22 El a și pus sigiliul pe noi și ne-a dat, în inimile noastre, garanția Duhului.
23 Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n-am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț. 24 Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.