Dărnicie peste așteptări
1 Fraților, vă facem cunoscut harul pe care l‑a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. 2 În mijlocul multor încercări și necazuri, bucuria lor nespus de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. 3 Vă mărturisesc că au dăruit de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. 4 Și ne‑au cerut cu mari stăruințe favoarea de a lua parte la strângerea de ajutoare pentru sfinți. 5 Și, peste așteptările noastre, s‑au dăruit pe ei înșiși mai întâi Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. 6 Astfel , l‑am rugat pe Tit ca, după cum a început această binefacere , tot astfel să o ducă la bun sfârșit. 7 După cum sporiți în toate lucrurile – în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi –, căutați să sporiți și în această binefacere!
8 Nu spun lucrul acesta ca pe o poruncă, ci ca să pun la încercare, prin râvna altora, temeinicia dragostei voastre. 9 Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El , măcar că era bogat, S‑a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți. 10 În această privință am un sfat folositor pentru voi, cei care, încă de acum un an, ați început nu numai să faceți, ci să și vreți aceasta: 11 duceți la bun sfârșit ce mai rămâne de făcut, pentru ca pe măsura bunăvoinței să fie și înfăptuirea, potrivit cu ceea ce aveți! 12 Pentru că , dacă există bunăvoință, darul este primit avându‑se în vedere ce are cineva, nu ce n‑are. 13 Nu că alții ar trebui să fie ușurați, iar voi strâmtorați, ci este vorba de un echilibru: 14 în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere lipsurile lor, pentru ca și prisosul lor să acopere lipsurile voastre, și astfel să fie un echilibru, 15 după cum este scris:
Cel ce strânsese mult n‑avea nimic de prisos,
și cel ce strânsese puțin nu ducea lipsă.
Tit și însoțitorii săi
16 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeași râvnă pentru voi! 17 Căci el nu doar a primit îndemnul nostru , ci, cuprins de o mare însuflețire, a și pornit de bunăvoie spre voi. 18 L‑am trimis cu el și pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită în toate bisericile. 19 Mai mult, el a fost ales de biserici să ne fie însoțitor în această lucrare de binefacere, pe care o săvârșim spre slava Domnului și ca o dovadă a bunăvoinței noastre. 20 Vrem să ne ferim în felul acesta, ca să nu fim criticați cu privire la acest belșug de ajutoare de care îngrijim. 21 Căci suntem preocupați de ceea ce este bine nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor . 22 L‑am trimis cu ei pe fratele nostru a cărui râvnă am pus‑o adesea la încercare, în multe împrejurări, și care, de data aceasta, arată mult mai multă râvnă din pricina marii lui încrederi în voi. 23 Astfel, fie că e vorba de Tit, părtașul și tovarășul meu de lucru în mijlocul vostru, fie că e vorba de frații noștri, care sunt trimișii bisericilor și slava lui Hristos, 24 dovediți‑vă dragostea față de ei în fața bisericilor și arătați‑le că avem motive să ne lăudăm cu voi!
Încurajarea generozității
1 Vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu, care a fost dat în bisericile Macedoniei, 2 pentru că, în timp ce treceați printr-un mare necaz, belșugul bucuriei lor și sărăcia lor mare au generat o abundență de generozitate din partea lor. 3 Mărturisesc că ei au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterea lor, 4 cerându-ne cu multă insistență favoarea de a fi părtași la această slujire pentru sfinți, 5 și nu așa cum ne-am așteptat, ci s-au dat pe ei înșiși, mai întâi Domnului, apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. 6 Astfel, l-am îndemnat pe Titus ca, după cum a început, tot așa să ducă la capăt printre voi și această lucrare a harului. 7 Căci, așa cum vă remarcați în toate – în credință, în vorbire, în cunoaștere, într-un devotament deplin și în dragostea pe care ați învățat -o de la noi – să vă remarcați și în această lucrare a harului.
8 Nu vă spun lucrul acesta ca pe o poruncă, ci testez, prin devotamentul altora, sinceritatea dragostei voastre. 9 Voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, Care, deși a fost bogat, de dragul vostru a devenit sărac, pentru ca voi să vă îmbogățiți prin sărăcia Lui.
10 Îmi spun părerea în această privință , căci aceasta vă este de folos, vouă, cei care, cu un an în urmă, ați fost primii nu doar în a face, ci și în a dori să faceți : 11 acum, terminați lucrarea, pentru ca, așa cum a fost entuziasmul dorinței voastre , tot astfel să fie și înfăptuirea, potrivit cu ceea ce aveți. 12 Căci, dacă există disponibilitate, darul este primit în funcție de ceea ce are cineva, nu de ceea ce nu are.
13 Și nu spun aceasta pentru ca alții să fie eliberați de povară, iar voi să fiți împovărați, ci ca să existe un echilibru. 14 Abundența voastră, în vremea de acum, să fie folosită pentru nevoia lor, pentru ca și abundența lor să fie folosită pentru nevoia voastră, astfel încât să existe o potrivire, 15 după cum este scris:
„Celui ce a adunat mai mult nu i-a rămas în plus,
iar cel ce a adunat mai puțin n-a dus lipsă“ .
Misiunea lui Titus
16 Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care a pus în inima lui Titus același devotament pe care-l am și eu față de voi. 17 Căci el nu numai că a primit bine îndemnul nostru , ci pleacă acum spre voi cu mult entuziasm și din proprie inițiativă. 18 Împreună cu el vi-l trimit pe fratele care este lăudat de toate bisericile datorită Evangheliei. 19 Nu doar atât, dar el a fost și ales de biserici să ne însoțească în călătoria noastră, în timp ce administrăm acest dar spre gloria Domnului Însuși și ca dovadă a entuziasmului nostru. 20 Am procedat astfel, ca nu cumva cineva să ne denigreze cu privire la darul acesta generos administrat de noi. 21 Căci avem grijă să facem ceea ce este bine nu doar înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor.
22 Îl trimitem pe fratele nostru cu ei, frate pe care l-am pus la încercare adesea, în multe feluri, și l-am găsit dedicat, dar care acum este mai dedicat decât oricând pentru că are o mare încredere în voi. 23 În ce-l privește pe Titus, el este părtaș și lucrător împreună cu mine pentru voi. În ce-i privește pe frații noștri, ei sunt trimiși ai bisericilor, gloria lui Cristos. 24 De aceea, arătați-le, înaintea bisericilor, dovada dragostei voastre și a laudei noastre cu privire la voi.