Barnaba și Saul. Prima călătorie misionară
1 În biserica din Antiohia erau [niște] profeți și învățători: Barnaba , Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care crescuse împreună cu tetrarhul Irod, și Saul. 2 Pe când slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți‑Mi‑i deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i‑am chemat!” 3 Atunci, după ce au postit și s‑au rugat, și‑au pus mâinile peste ei și i‑au lăsat să plece.
Barnaba și Saul, în Cipru
4 Barnaba și Saul , trimiși de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia și de acolo au călătorit pe mare până în Cipru . 5 Ajunși în Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau ca ajutor pe Ioan . 6 După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu cu numele Bar‑Isus, 7 care era împreună cu proconsulul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă i‑a chemat pe Barnaba și pe Saul și s‑a arătat doritor să audă Cuvântul lui Dumnezeu. 8 Dar Elima , vrăjitorul (căci așa i se traduce numele), li se împotrivea și căuta să‑l abată pe proconsul de la credință. 9 Atunci, Saul, numit și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, l‑a țintuit cu privirea 10 și i‑a zis: „Tu , care ești plin de toate vicleniile și de toate uneltirile, fiu al Diavolului, vrăjmaș al întregii dreptăți, nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului? 11 Acum, iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele pentru o vreme!” Îndată, peste el a căzut ceață și întuneric și bâjbâia după cineva care să‑l ducă de mână. 12 Când a văzut proconsulul cele petrecute, a crezut, uimit fiind de învățătura Domnului.
Pavel și Barnaba, în Antiohia Pisidiei
13 Pavel și însoțitorii lui au plecat pe mare din Pafos și s‑au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s‑a despărțit de ei și s‑a întors la Ierusalim. 14 Au plecat din Perga și au ajuns în Antiohia Pisidiei, iar în sabat au intrat în sinagogă și s‑au așezat. 15 După citirea Legii și a Profeților, mai‑marii sinagogii au trimis să le zică: „Fraților, dacă aveți un cuvânt de îndemn pentru popor, vorbiți!” 16 Pavel s‑a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați! 17 Dumnezeul acestui popor, Israel, i‑a ales pe părinții noștri, a înălțat poporul acesta pe când locuia ca străin în țara Egiptului și l‑a scos de acolo cu braț puternic. 18 Timp de patruzeci de ani i‑a răbdat în pustiu 19 și, după ce a nimicit șapte popoare în țara Canaanului, le‑a dat lor ca moștenire țara acestora; 20 astfel au trecut cam patru sute cincizeci de ani. După toate acestea le‑a dat judecători, până la profetul Samuel. 21 Atunci , ei au cerut un rege și, pentru patruzeci de ani, Dumnezeu li l‑a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin, 22 apoi l‑a înlăturat și li l‑a ridicat ca rege pe David, despre care a mărturisit astfel: «L‑am găsit pe David , fiul lui Ișai, om după inima Mea , care va împlini toată voia Mea.» 23 Dintre urmașii lui, Dumnezeu, după făgăduința Sa, i‑a ridicat lui Israel un Mântuitor , pe Isus. 24 Înainte de venirea Lui, Ioan a vestit întregului popor al lui Israel botezul pocăinței. 25 Către sfârșitul alergării sale, Ioan zicea: «Cine credeți că sunt eu? Nu sunt eu Acela , ci, iată, după mine vine Unul a cărui încălțăminte nu sunt vrednic să o dezleg.»
26 Fraților, fii ai neamului lui Avraam și cei ce vă temeți de Dumnezeu, nouă ne‑a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri! 27 Căci cei ce locuiesc în Ierusalim și mai‑marii lor nu L‑au cunoscut pe Isus și, judecându‑L, au împlinit cuvintele profeților care se citesc în fiecare sabat. 28 Cu toate că nu I‑au găsit nicio vină de moarte, i‑au cerut lui Pilat să‑L omoare. 29 Și , după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L‑au dat jos de pe lemn și L‑au pus într‑un mormânt. 30 Dar Dumnezeu L‑a înviat din morți. 31 El S‑a arătat timp de multe zile celor ce urcaseră cu El din Galileea la Ierusalim și care acum Îi sunt martori înaintea poporului. 32 Și noi vă aducem vestea bună a făgăduinței făcute părinților noștri ; 33 Dumnezeu a împlinit‑o față de noi, copiii lor, înviindu‑L pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea:
Tu ești Fiul Meu,
astăzi Te‑am născut.
34 Cât despre faptul că L‑a înviat din morți – așa că nu Se va mai întoarce în putrezire – a zis astfel: Vă voi da cele sfinte ale lui David, cele de încredere. 35 De aceea, în alt loc zice: Nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. 36 David, după ce a slujit în generația lui după planul lui Dumnezeu, a murit , a fost adăugat lângă părinții săi și a văzut putrezirea. 37 Dar Cel pe care L‑a înviat Dumnezeu n‑a văzut putrezirea. 38 Să știți dar, fraților, că prin El vi se vestește iertarea de păcate; și de toate cele de care n‑ați putut fi îndreptățiți prin Legea lui Moise 39 sunteți îndreptățiți în El toți cei ce credeți . 40 Astfel, luați seama să nu se întâmple ce se spune în Profeți:
41 Priviți, disprețuitorilor,
minunați‑vă și pieriți,
căci Eu fac o lucrare în zilele voastre,
o lucrare pe care n‑ați crede‑o
dacă v‑ar povesti‑o cineva! ”
42 Când au ieșit afară, [cei dintre neamuri] i‑au rugat să le vorbească și în sabatul următor despre aceste lucruri. 43 Și după ce s‑a împrăștiat adunarea, mulți dintre iudei și dintre prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și‑i îndemnau să rămână în harul lui Dumnezeu.
44 În sabatul următor, aproape toată cetatea s‑a adunat să asculte Cuvântul Domnului. 45 Iudeii, văzând mulțimea, s‑au umplut de invidie, au început să contrazică cele spuse de Pavel și‑l batjocoreau. 46 Dar Pavel și Barnaba le‑au zis cu îndrăzneală: „Vouă trebuia să vi se vestească mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu, dar , fiindcă voi nu‑l primiți și vă dovediți nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. 47 Căci așa ne‑a poruncit Domnul:
Te‑am pus ca lumină a neamurilor,
ca să duci mântuirea până la marginile pământului. ”
48 Auzind acestea , cei dintre neamuri se bucurau și preamăreau Cuvântul Domnului, iar toți cei ce erau rânduiți pentru viața veșnică au crezut. 49 Cuvântul Domnului se răspândea în tot ținutul. 50 Dar iudeii le‑au întărâtat pe femeile evlavioase cu vază și pe mai‑marii cetății, au stârnit o prigoană împotriva lui Pavel și a lui Barnaba și i‑au izgonit din ținutul lor. 51 Ei și‑au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și au plecat în Iconium, 52 iar ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.
1 În biserica din Antiohia erau niște profeți și învățători: Barnabas, Simeon, numit și Niger, Lucius din Cirena, Manaen – care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod – și Saul. 2 În timp ce slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnabas și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!“. 3 Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.
În Cipru
4 Așadar, fiind trimiși de Duhul Sfânt, s-au dus în Seleucia, iar de acolo au plecat pe mare spre Cipru. 5 Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau cu ei și pe Ioan, ca ajutor.
6 Au traversat toată insula până la Pafos, iar acolo au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu pe nume Bar-Isus, 7 care era cu proconsulul Sergius Paulus, un om inteligent. Proconsulul i-a chemat la el pe Barnabas și pe Saul, căutând să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, 8 însă Elima – „Vrăjitorul“, căci așa se traduce numele lui – li se împotrivea și încerca să-l abată pe proconsul de la credință. 9 Dar Saul, numit și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el 10 și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată ticăloșia, fiu al diavolului, dușman a tot ceea ce este drept, nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului? 11 Acum iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei mai vedea soarele până la o vreme!“. Și deodată a căzut peste el ceață și întuneric și a început să umble bâjbâind prin jur, căutând niște oameni care să-l ducă de mână. 12 Atunci, văzând cele întâmplate, proconsulul a crezut, fiind uimit de învățătura Domnului.
În Antiohia Pisidiei
13 Pavel și cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă a plecat de la ei și s-a întors în Ierusalim. 14 Dar ei au plecat mai departe din Perga și au ajuns în Antiohia Pisidiei. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă și s-au așezat.
15 După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună:
‒ Fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți!
16 Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis:
‒ Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați! 17 Dumnezeul acestui popor Israel i-a ales pe strămoșii noștri. El a înălțat poporul la mare cinste în timpul peregrinării lui în țara Egiptului și i-a scos de acolo cu brațul Său puternic. 18 Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, le-a suportat purtarea în deșert. 19 Și, după ce a distrus șapte popoare în țara Canaanului, le-a dat ca moștenire țara acestora. 20 Perioada aceasta s-a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani.
După aceea le-a dat judecători, până la profetul Samuel. 21 Atunci ei au cerut un rege. Și Dumnezeu le-a dat, timp de patruzeci de ani, pe Saul, fiul lui Chiș, din seminția lui Beniamin. 22 Apoi l-a înlăturat pe Saul și l-a făcut pe David regele lor, mărturisind despre el astfel: „L-am găsit pe David, fiul lui Iese, un om după inima Mea. El va împlini toate planurile Mele“ . 23 Din descendenții acestuia, Dumnezeu, în conformitate cu promisiunea Sa, i-a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus. 24 Înainte de venirea lui Isus , Ioan predicase botezul pocăinței întregului popor Israel. 25 Dar Ioan, în timp ce-și încheia alergarea, zicea: „Cine presupuneți că sunt eu? Nu sunt eu Acela . Dar iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt demn să-I dezleg sandalele din picioare“.
26 Fraților, fii ai poporului lui Avraam, și voi, care vă temeți de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul acestei mântuiri! 27 Însă locuitorii Ierusalimului și conducătorii lor nu L-au recunoscut pe Isus și, prin faptul că L-au condamnat, au împlinit rostirile profeților, care sunt citite în fiecare zi de Sabat. 28 Și, cu toate că n-au găsit niciun motiv de condamnare la moarte, ei i-au cerut lui Pilat să-L omoare. 29 După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt. 30 Dar Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți; 31 El S-a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu El din Galileea în Ierusalim și care acum sunt martorii Lui înaintea poporului. 32 Iar noi vă aducem această veste bună, potrivit căreia, promisiunea făcută strămoșilor noștri, 33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus, așa cum este scris în Psalmul al doilea:
„Tu ești Fiul Meu!
Astăzi Te-am născut!“ .
34 Cât despre faptul că L-a înviat dintre cei morți, așa încât nu mai urmează să Se întoarcă în putrezire, a spus-o astfel:
„Vă voi da promisiunile sfinte, demne de încredere, făcute lui David“ .
35 De aceea mai zice și în alt loc :
„Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea“ .
36 Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generația sa, a adormit, a fost adăugat la părinții săi și a văzut putrezirea. 37 Dar Cel pe Care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea! 38 Să vă fie deci cunoscut, fraților, că prin El vi se vestește iertarea păcatelor. Și, de toate lucrurile de care n-ați putut fi îndreptățiți prin Legea lui Moise, 39 este îndreptățit, prin El, oricine crede. 40 Fiți atenți, deci, ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s-a spus în Profeți:
41 „Uitați-vă, disprețuitorilor,
uimiți-vă și pieriți!
Căci în zilele voastre fac o lucrare,
o lucrare pe care nicidecum n-ați crede-o
dacă v-ar povesti-o cineva!“ .
42 În timp ce ieșeau, Barnabas și Saul au fost rugați să vorbească despre aceste lucruri și în următoarea zi de Sabat. 43 După ce s-a dat drumul adunării, mulți dintre iudeii și prozeliții devotați i-au urmat pe Pavel și Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, convingându-i să rămână în harul lui Dumnezeu.
44 În următoarea zi de Sabat, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul Domnului. 45 Dar iudeii, când au văzut mulțimile, s-au umplut de invidie. Ei vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau. 46 Însă Pavel și Barnabas au vorbit cu îndrăzneală și au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să vă fie spus mai întâi vouă, dar, fiindcă voi îl respingeți și vă judecați astfel ca fiind nedemni de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neevrei.
47 Căci așa ne-a poruncit Domnul:
«Te-am pus să fii o lumină pentru națiuni,
ca să duci mântuirea Mea până la marginea pământului!»“ .
48 Când au auzit lucrul acesta, neevreii s-au bucurat și au glorificat Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau desemnați pentru viață veșnică au crezut. 49 Cuvântul Domnului era purtat prin toată regiunea. 50 Dar iudeii au incitat atât femeile devotate și influente, cât și conducătorii cetății, și au stârnit o persecuție împotriva lui Pavel și a lui Barnabas. Și i-au alungat din regiunea lor. 51 Pavel și Barnabas și-au scuturat praful de pe picioare ca mărturie împotriva acestora și s-au dus în Iconia. 52 Ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.