1 Profeție despre Ninive. Cartea vedeniei lui Naum din Elcoș.
Profeție împotriva cetății Ninive
2 DOMNUL este un Dumnezeu gelos și răzbunător ;
DOMNUL este răzbunător și mânios;
DOMNUL Se răzbună pe dușmanii Lui
și Își dezlănțuie mânia asupra vrăjmașilor Lui.
3 DOMNUL este îndelung răbdător
și mare în putere,
dar nu-l lasă nepedepsit pe cel vinovat.

DOMNUL vine prin furtună și vijelie
și norii sunt praful picioarelor Lui.
4 El mustră marea, o preface în uscat
și seacă toate râurile;
Bașanul și Carmelul se ofilesc
și floarea Libanului se veștejește.

5 Înaintea Lui se zguduie munții
și se topesc dealurile ;
înaintea Lui se cutremură pământul ,
lumea și toți locuitorii ei.
6 Cine poate sta înaintea furiei Lui?
Și cine poate ține piept mâniei Lui aprinse?
Urgia Lui se revarsă ca focul,
iar stâncile se topesc înaintea Lui.

7 DOMNUL este bun ,
un adăpost în ziua necazului.
Îi cunoaște pe cei ce se ascund în El,
8 dar cu potop de ape revărsate
va aduce nimicirea peste Ninive ,
iar pe vrăjmașii Lui îi va goni în întuneric.
9 Ce planuri faceți voi împotriva DOMNULUI?
El le zădărnicește .
Nu te vei mai scula a doua oară, vrăjmașo!
10 Vor arde ca un tufiș de spini încâlciți:
tocmai când vor fi adânciți în beție,
vor fi mistuiți de tot, ca miriștea uscată.
11 Din tine, Ninive , a ieșit
cel ce urzea rele împotriva DOMNULUI,
cel ce punea la cale nelegiuiri .

12 Așa vorbește DOMNUL:
„Chiar dacă sunt puternici și mulți,
toți vor fi secerați și vor pieri .
Astfel se vor sfârși suferințele tale, Ierusalime ;
nu te voi mai întrista.
13 Voi sfărâma jugul de peste tine
și‑ți voi rupe legăturile.”

14 Iată ce hotărăște DOMNUL împotriva ta:
„Nu ți se va mai pomeni numele, Ninive ;
voi scoate din casa dumnezeului tău
chipurile cioplite sau turnate;
îți voi pregăti mormânt de ocară.”

15 Iată pe munți picioarele vestitorului,
ale celui care anunță pacea!
Fă-ți pelerinajul de sărbători, Iuda,
împlinește‑ți juruințele,
pentru că nu se va mai întâmpla
să treacă pe la tine vreun nelegiuit:
cu toții au fost nimiciți .
1 O rostire despre Ninive. Cartea vedeniei lui Naum, elkoșitul:
Mânia Domnului împotriva cetății Ninive
2 Domnul este un Dumnezeu gelos și răzbunător!
Domnul Se răzbună și este stăpânul furiei;
Domnul Se răzbună pe vrăjmașii Săi
și ține mânie pe dușmanii Săi.
3 Domnul este încet la mânie și mare în putere.
Domnul nu-l va lăsa nepedepsit pe cel rău .
El Își are calea în vijelie și în furtună,
iar norii sunt praful de sub picioarele Sale.
4 El mustră marea și o usucă
și seacă toate râurile.
Bașanul și Carmelul se veștejesc,
iar floarea Libanului se ofilește.
5 Munții se cutremură înaintea Lui,
și dealurile se topesc;
se clatină pământul înaintea Lui,
lumea și toți locuitorii ei.
6 Cine poate sta în fața indignării Sale?
Cine poate îndura mânia Lui?
Furia Lui se revarsă ca focul,
stâncile se prăbușesc înaintea Lui.

7 Domnul este bun,
este un loc de refugiu în ziua necazului.
El îi cunoaște pe cei ce se adăpostesc în El.
8 Dar, printr-un potop care se revarsă,
El va aduce nimicirea asupra locului cetății
și îi va urmări pe dușmanii Săi până în întuneric.

9 Ce plănuiți voi împotriva Domnului?
El oricum va aduce nimicirea;
necazul nu va veni de două ori!
10 Căci, în timp ce vor fi ca niște spini încâlciți,
și, în timp ce vor fi îmbibați de băutură,
vor fi arși ca o miriște pe deplin uscată.
11 Din tine a ieșit
cel ce plănuiește răul împotriva Domnului,
un sfătuitor ticălos.

12 Așa vorbește Domnul:
„Deși au aliați și sunt mulți,
vor fi secerați și vor pieri.
Chiar dacă te-am asuprit, Iuda ,
nu te voi mai asupri!
13 Acum, voi zdrobi jugul lor de pe tine
și-ți voi rupe legăturile“.

14 Iată ce a poruncit Domnul
cu privire la tine, Ninive :
„Nu vei mai avea urmași
care să-ți poarte numele.
Voi tăia chipul cioplit și chipul turnat
din casa dumnezeilor tăi.
Îți voi pregăti mormântul,
căci te-am găsit ușor“ .

15 Iată pe munți picioarele
celui ce aduce vești bune,
ale celui ce vestește pacea!
Iuda, celebrează-ți sărbătorile
și împlinește-ți jurămintele,
căci cel ticălos nu te va mai invada,
va fi nimicit cu desăvârșire.