Izgonirea celor necurați
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 2 „Poruncește‑le fiilor lui Israel să‑i trimită în afara taberei pe orice lepros , pe oricine are o scurgere de sămânță și pe oricine este pângărit din pricina unui trup neînsuflețit ; 3 fie bărbat, fie femeie, să‑i trimiteți în afara taberei, ca să nu pângărească tabăra, în mijlocul căreia locuiesc Eu.” 4 Fiii lui Israel au făcut întocmai și i‑au trimis în afara taberei; fiii lui Israel au făcut întocmai cum i‑a spus DOMNUL lui Moise.
Despăgubirea pentru păcat
5 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 6 „Spune‑le fiilor lui Israel: «Dacă un bărbat sau o femeie va păcătui față de un om, arătând necredincioșie față de DOMNUL, și sufletul acela se va face astfel vinovat, 7 să‑și mărturisească păcatul pe care l‑a făcut, să dea o despăgubire completă, să adauge a cincea parte și să dea întreaga sumă celui față de care s‑a făcut vinovat. 8 Dacă cel păgubit nu are o rudă căreia să i se dea despăgubirea, aceasta să‑I revină DOMNULUI, adică preotului, în afară de berbecul ispășirii, cu care se va face ispășire pentru el. 9 Orice dar adus preotului din lucrurile închinate de fiii lui Israel al lui să fie. 10 Orice lucru închinat al lui să fie: orice i se va da preotului al lui să fie.»”
Legea pentru cazurile de gelozie
11 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 12 „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Dacă un bărbat are o soție care a călcat strâmb și i‑a fost necredincioasă 13 și alt bărbat s‑a culcat cu ea , s‑a împreunat cu ea fără să știe bărbatul ei, dar ea a tăinuit, deși s‑a pângărit, fără să fie vreun martor împotriva ei, căci n‑a fost prinsă în fapt, 14 și dacă peste bărbatul ei vine un duh de gelozie și este gelos pe soția lui care s‑a pângărit sau vine peste el un duh de gelozie și este gelos pe soția lui care nu s‑a pângărit, 15 atunci bărbatul să‑și aducă soția la preot. Ca dar pentru ea, să aducă a zecea parte dintr‑o efă de făină de orz; să nu toarne untdelemn peste ea și să nu pună tămâie peste ea, căci aceasta este o ofrandă pentru gelozie, o ofrandă de aducere aminte, care amintește o fărădelege.
16 Preotul s‑o apropie și s‑o pună să stea în picioare înaintea DOMNULUI. 17 Apoi să ia apă sfântă într‑un vas de pământ, să ia praf de pe podeaua Lăcașului și să‑l pună în apă. 18 Să o înfățișeze înaintea DOMNULUI, să‑i descopere capul și să‑i pună în mâini o ofrandă de aducere aminte, o ofrandă pentru gelozie, iar în mâna preotului să fie apa aducătoare de blestem amar. 19 Preotul să o pună să jure și să‑i zică: ‘Dacă niciun bărbat nu s‑a culcat cu tine și dacă, fiind sub autoritatea bărbatului tău, nu ai călcat strâmb, pângărindu‑te, să nu‑ți facă niciun rău această apă aducătoare de blestem amar! 20 Dar dacă, fiind sub autoritatea bărbatului tău, ai călcat strâmb, pângărindu‑te, și alt bărbat decât bărbatul tău s‑a culcat cu tine’ 21 – și preotul să o pună pe femeie să se jure cu blestem și să îi zică: ‘DOMNUL să te facă să ajungi de blestem și de pomină în mijlocul poporului tău, DOMNUL să facă să ți se usuce coapsa și să ți se umfle pântecele, 22 iar această apă aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, să‑ți umfle pântecele și să‑ți usuce coapsa!’ Și femeia să zică: ‘Amin! Amin!’ 23 Preotul să scrie într‑o carte blestemele acestea și să le șteargă cu apa amărăciunii, 24 ca să‑i dea femeii să bea apa aducătoare de blestem amar, iar apa aducătoare de blestem amar să intre în ea și să‑i pricinuiască amărăciune. 25 Preotul să ia din mâna femeii ofranda pentru gelozie, să legene ofranda înaintea DOMNULUI și s‑o aducă pe altar. 26 Apoi să ia un pumn din ofranda ei de aducere aminte, să îl pună să fumege pe altar, după care să‑i dea femeii să bea apa.
27 După ce i‑a dat să bea apa, se va întâmpla astfel: dacă ea s‑a pângărit și i‑a fost necredincioasă bărbatului ei, când va intra în ea, apa aducătoare de blestem îi va pricinui amărăciune; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, și femeia va fi de pomină în mijlocul poporului ei. 28 Dar, dacă femeia nu s‑a pângărit, ci este curată, va rămâne nevătămată și va putea rămâne însărcinată. 29 Aceasta este legea geloziei pentru femeia care, fiind sub autoritatea bărbatului ei, calcă strâmb și se pângărește, 30 precum și pentru bărbatul peste care vine un duh de gelozie și care este gelos pe nevasta lui: preotul s‑o pună să stea în picioare înaintea DOMNULUI și să‑i facă după toată legea aceasta. 31 Bărbatul va fi fără vină, dar femeia aceea își va purta vina.»”
Curățirea taberei
1 Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Poruncește-le fiilor lui Israel să-i scoată afară din tabără pe toți cei care au o rană infecțioasă, pe toți aceia care au vreo scurgere și pe oricine este necurat din cauză că a atins un mort. 3 Să-i scoateți afară, atât pe bărbați, cât și pe femei; să-i scoateți afară din tabără ca nu cumva să pângărească tabăra, căci Eu locuiesc în mijlocul lor“. 4 Fiii lui Israel au făcut întocmai; ei i-au scos afară din tabără. Fiii lui Israel au făcut așa cum îi spusese Domnul lui Moise.
5 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 6 „Spune-le fiilor lui Israel: «Când un bărbat sau o femeie comite vreunul dintre păcatele pe care le fac oamenii, fiindu-I astfel necredincios Domnului, acel om este vinovat 7 și trebuie să-și mărturisească păcatul pe care l-a făcut. De asemenea, el trebuie să dea înapoi în întregime prețul pentru paguba făcută, să adauge încă o cincime la acest preț și să îl dea celui pe care l-a păgubit. 8 Dar, dacă omul nu are nicio rudenie față de care să se facă restituirea pentru paguba făcută, atunci restituirea pentru paguba făcută să se întoarcă la Domnul și să fie a preotului, împreună cu berbecul pentru ispășire, cu care el trebuie să facă ispășire pentru acel om. 9 De asemenea, orice contribuție din toate darurile sfinte pe care fiii lui Israel le aduc la preot, să fie a preotului . 10 Darurile sfinte aduse de vreun om îi vor rămâne lui, iar ceea ce-i va da preotului să fie a preotului »“.
Testul pentru femeia suspectată de adulter
11 Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 12 „Spune-le fiilor lui Israel: «Dacă soția unui bărbat se abate și îi este necredincioasă, 13 dacă un alt bărbat se culcă cu ea, dar lucrul aceasta este ascuns de ochii soțului ei și, astfel, ea rămâne nedescoperită, cu toate că s-a pângărit, dacă nu există nicio mărturie împotriva ei și n-a fost prinsă în fapt, 14 dacă un duh de gelozie vine peste soțul ei și el începe să fie gelos pe soția lui care s-a pângărit, sau dacă un duh de gelozie vine peste el și el începe să fie gelos pe soția lui, deși ea nu s-a pângărit, 15 atunci bărbatul să-și aducă soția la preot și să aducă jertfa cerută pentru ea: a zecea parte dintr-o efă de făină de orz. Să nu toarne ulei pe ea și să nu pună tămâie, pentru că este un dar de mâncare pentru gelozie, un dar de mâncare pentru aducere-aminte, care amintește o nelegiuire.
16 Apoi preotul s-o apropie și s-o pună să stea înaintea Domnului. 17 Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ. Apoi să ia niște praf de pe podeaua Tabernaculului și să-l pună în apă. 18 Preotul să pună femeia să stea înaintea Domnului, să descopere capul femeii și să-i pună în mâini darul de mâncare pentru aducerea-aminte, care este darul de mâncare pentru gelozie. Preotul să aibă în mână apa amară care aduce blestem. 19 Preotul s-o pună pe femeie să jure și să-i zică: ‘Dacă niciun bărbat nu s-a culcat cu tine și dacă nu te-ai abătut spre necurăție, în timp ce erai sub autoritatea soțului, atunci să nu-ți facă niciun rău aceste ape amare care aduc blestem. 20 Dar dacă te-ai abătut, în timp ce erai sub autoritatea soțului, și dacă te-ai pângărit, iar un bărbat, altul decât soțul tău, s-a culcat cu tine’ 21 (preotul s-o pună pe femeie să jure cu un jurământ al blestemului și preotul să-i spună femeii aceste cuvinte: ) ‘Domnul să te facă să fii de blestem și de jurământ în mijlocul poporului tău, făcând să ți se lase coapsa și să ți se umfle pântecul. 22 Fie ca această apă, care aduce blestem, să-ți intre în măruntaie și să facă să ți se umfle pântecul și să ți se lase coapsa!’ Și femeia să zică: ‘Amin! Amin!’.
23 Preotul să scrie aceste blesteme pe un sul și să le șteargă apoi cu apă amară. 24 După aceea, să-i dea femeii să bea apa amară care aduce blestem. Apa care aduce blestem va intra în ea și-i va provoca amărăciune. 25 Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să-l legene înaintea Domnului și să-l aducă la altar. 26 Preotul să ia un pumn din darul de mâncare, ca aducere-aminte, și să-l ardă pe altar. Apoi să dea femeii să bea apa. 27 După ce îi va da să bea apa, dacă ea s-a pângărit și i-a fost necredincioasă soțului ei, apa care aduce blestem va intra în ea și îi va provoca amărăciune: pântecul i se va umfla, coapsa i se va lăsa și femeia va fi de blestem în mijlocul poporului ei. 28 Dar dacă femeia nu s-a pângărit și este curată, atunci ea va fi nevinovată și va putea avea copii.
29 Aceasta este legea geloziei, când o femeie, în timp ce este sub autoritatea soțului, se abate și se pângărește, 30 sau când duhul de gelozie vine peste un bărbat, și el începe să fie gelos pe soția lui. Preotul s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului și să-i facă întocmai după legea aceasta. 31 Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea va purta pedeapsa pentru nelegiuirea ei»“.