Darurile căpeteniilor la sfințirea Lăcașului
1 Când a terminat Moise de ridicat Lăcașul, l‑a uns și l‑a sfințit împreună cu toate uneltele lui și a uns și a sfințit și altarul cu toate uneltele lui. 2 Atunci s‑au apropiat mai‑marii lui Israel, căpeteniile caselor lor – aceștia erau mai‑marii semințiilor care luaseră parte la numărătoare –, 3 și și‑au adus darul înaintea DOMNULUI: șase care acoperite și doisprezece boi, adică un car la doi mai‑mari și un bou de fiecare; și le‑au adus înaintea Lăcașului. 4 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 5 „Ia‑le de la ei ca să fie în slujba Cortului Întâlnirii; să le dai leviților, fiecăruia după cum cere slujba lui.” 6 Moise a luat carele și boii și le‑a dat leviților: 7 două care și patru boi le‑a dat fiilor lui Gherșon, potrivit slujbei lor, 8 patru care și opt boi le‑a dat fiilor lui Merari, potrivit slujbei lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron, 9 dar fiilor lui Chehat nu le‑a dat nimic, pentru că ei aveau slujba de a purta pe umeri lucrurile sfinte.
Darurile căpeteniilor la sfințirea altarului
10 Căpeteniile și‑au adus prinosurile pentru sfințirea altarului în ziua când l‑au uns; căpeteniile și‑au adus darurile înaintea altarului. 11 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Căpeteniile să‑și aducă darurile pentru sfințirea altarului: câte unul din ei pe zi.”
12 Cel ce și‑a adus darul în ziua întâi a fost Nahșon , fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda. 13 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 14 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 15 un vițel , un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 16 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 17 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab.18 A doua zi și‑a adus darul Netanel, fiul lui Țuar, mai‑marele lui Isahar. 19 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 20 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 21 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 22 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 23 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netanel, fiul lui Țuar.24 A treia zi – căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon. 25 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 26 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 27 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 28 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 29 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon.30 A patra zi – căpetenia fiilor lui Ruben, Elițur, fiul lui Ședeur. 31 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 32 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 33 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 34 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 35 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elițur, fiul lui Ședeur.36 A cincea zi – căpetenia fiilor lui Simeon, Șelumiel, fiul lui Țurișadai. 37 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 38 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 39 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 40 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 41 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai.42 A șasea zi – căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel. 43 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 44 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 45 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 46 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 47 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.48 A șaptea zi – căpetenia fiilor lui Efraim, Elișama, fiul lui Amihud. 49 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 50 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 51 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 52 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 53 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elișama, fiul lui Amihud.54 A opta zi – căpetenia fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedațur. 55 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 56 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 57 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 58 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 59 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiul lui Pedațur.60 A noua zi – căpetenia fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghidoni. 61 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 62 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 63 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 64 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 65 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghidoni.66 A zecea zi – căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amișadai. 67 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 68 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 69 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 70 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 71 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai.72 A unsprezecea zi – căpetenia fiilor lui Așer, Paghiel, fiul lui Ocran. 73 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 74 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 75 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 76 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 77 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paghiel, fiul lui Ocran.78 A douăsprezecea zi – căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan. 79 Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, 80 o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, 81 un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, 82 un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, 83 iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan.84 Acesta a fost prinosul adus de căpeteniile lui Israel pentru sfințirea altarului în ziua ungerii sale: douăsprezece tipsii din argint, douăsprezece lighene din argint și douăsprezece cățui din aur. 85 Fiecare tipsie din argint cântărea o sută treizeci de sicli și fiecare lighean cântărea șaptezeci de sicli, argintul vaselor fiind de două mii patru sute de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș. 86 Au fost douăsprezece cățui din aur pline cu tămâie; fiecare cățuie cântărea zece sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, aurul cățuilor fiind cu totul o sută douăzeci de sicli.
87 Toate animalele pentru arderea‑de‑tot au fost: doisprezece viței, doisprezece berbeci și doisprezece miei de un an, cu ofrandele obișnuite, precum și doisprezece țapi ca jertfă‑pentru‑păcat. 88 Toate animalele pentru jertfa‑de‑pace au fost : douăzeci și patru de tauri, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi și șaizeci de miei de un an. Acesta a fost prinosul pentru sfințirea altarului după ce l‑au uns .
89 Când intra în Cortul Întâlnirii ca să vorbească DOMNUL cu el, Moise auzea glasul care‑i vorbea de deasupra Capacului Ispășirii, care era așezat pe Chivotul Mărturiei, între cei doi heruvimi. Și DOMNUL îi vorbea.
Jertfele conducătorilor lui Israel la sfințirea Tabernaculului
1 În ziua când a încheiat Moise de înălțat Tabernaculul, el l-a uns și l-a sfințit împreună cu toate lucrurile lui. De asemenea, a uns și a sfințit altarul cu toate uneltele lui. 2 Apoi conducătorii lui Israel, căpeteniile familiilor lor, cei care erau conducătorii semințiilor, având autoritate peste cei numărați, și-au adus ofrandele. 3 Ei și-au adus ofrandele înaintea Domnului: șase care acoperite și doisprezece boi, un car pentru câte doi conducători și un bou pentru fiecare în parte. Le-au adus înaintea Tabernaculului.
4 Atunci Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 5 „Ia-le de la ei și acestea să fie folosite în slujirea de la Cortul Întâlnirii. Să le dai leviților, fiecăruia după cum cere slujba lui“.
6 Moise a luat carele și boii și le-a dat leviților. 7 Fiilor lui Gherșon le-a dat două care și patru boi, potrivit slujbei lor; 8 fiilor lui Merari le-a dat patru care și opt boi, potrivit slujbei lor, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron. 9 Fiilor lui Chehat însă nu le-a dat niciunul , pentru că slujba lor era să aibă grijă de lucrurile sfinte care trebuiau duse pe umeri.
10 Conducătorii și-au adus ofrandele pentru consacrarea altarului în ziua când acesta a fost uns. Ei și-au adus ofrandele înaintea altarului. 11 Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Pentru consacrarea altarului, fiecare conducător să-și aducă ofranda în câte o zi“.
12 Cel care și-a adus ofranda în prima zi a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda.13 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare –
14 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
15 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
16 un țap ca jertfă pentru păcat,
17 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an pentru jertfa de pace. Aceasta a fost ofranda lui Nahșon, fiul lui Aminadab.
18 A doua zi, a adus ofranda Netanel, fiul lui Țuar, conducătorul lui Isahar.19 El a adus ca ofrandă:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
20 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
21 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
22 un țap ca jertfă pentru păcat,
23 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Netanel, fiul lui Țuar.24 A treia zi, a adus ofranda Eliab, fiul lui Helon, conducătorul fiilor lui Zabulon.25 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
26 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
27 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
28 un țap ca jertfă pentru păcat,
29 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Eliab, fiul lui Helon.30 În a patra zi, a adus ofranda Elițur, fiul lui Ședeur, conducătorul fiilor lui Ruben.31 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
32 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
33 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
34 un țap ca jertfă pentru păcat,
35 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Elițur, fiul lui Ședeur.36 În a cincea zi, a adus ofranda Șelumiel, fiul lui Țurișadai, conducătorul fiilor lui Simeon.37 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
38 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
39 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
40 un țap ca jertfă pentru păcat,
41 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai.42 În a șasea zi, a adus ofranda Eliasaf, fiul lui Deuel, conducătorul fiilor lui Gad.43 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
44 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
45 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
46 un țap ca jertfă pentru păcat,
47 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Eliasaf, fiul lui Deuel.48 În a șaptea zi, a adus ofranda Elișama, fiul lui Amihud, conducătorul fiilor lui Efraim.49 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
50 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
51 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
52 un țap ca jertfă pentru păcat,
53 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Elișama, fiul lui Amihud.54 În a opta zi, a adus ofranda Gamaliel, fiul lui Pedahțur, conducătorul fiilor lui Manase.55 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
56 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
57 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
58 un țap ca jertfă pentru păcat,
59 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Gamaliel, fiul lui Pedahțur.60 În a noua zi, a adus ofranda Abidan, fiul lui Ghidoni, conducătorul fiilor lui Beniamin.61 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
62 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
63 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
64 un țap ca jertfă pentru păcat,
65 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Abidan, fiul lui Ghidoni.66 În a zecea zi, a adus ofranda Ahiezer, fiul lui Amișadai, conducătorul fiilor lui Dan.67 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
68 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
69 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
70 un țap ca jertfă pentru păcat,
71 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Ahiezer, fiul lui Amișadai.72 În a unsprezecea zi, a adus ofranda Paghiel, fiul lui Ocran, conducătorul fiilor lui Așer.73 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
74 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
75 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
76 un țap ca jertfă pentru păcat,
77 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Paghiel, fiul lui Ocran.78 În a douăsprezecea zi, a adus ofranda Ahira, fiul lui Enan, conducătorul fiilor lui Neftali.79 Ofranda lui a fost:
o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare;
80 un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie;
81 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot;
82 un țap ca jertfă pentru păcat,
83 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an.
Aceasta a fost ofranda lui Ahira, fiul lui Enan.84 Acestea au fost ofrandele aduse de conducătorii lui Israel pentru consacrarea altarului, în ziua când acesta a fost uns:
douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece vase de argint, douăsprezece vase de aur, 85 fiecare farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și fiecare vas cântărind șaptezeci de șecheli – tot argintul acestor obiecte cântărea două mii patru sute de șecheli, după șechelul Lăcașului; 86 douăsprezece vase de aur, pline cu tămâie, cântărind zece șecheli fiecare, potrivit cu șechelul Lăcașului – tot aurul acestor vase cântărea o sută douăzeci de șecheli.
87 Toată turma pentru arderea-de-tot a fost alcătuită din : doisprezece tauri, doisprezece berbeci și doisprezece miei de un an, alături de darul lor de mâncare, și doisprezece țapi ca jertfe pentru păcat.
88 Toată turma pentru jertfa de pace a fost alcătuită din: douăzeci și patru de tauri, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi și șaizeci de miei de un an.
Acestea au fost ofrandele pentru consacrarea altarului, după ce a fost uns.
Domnul Se descoperă în mijlocul comunității
89 Când Moise a intrat în Cortul Întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, el a auzit vocea Lui vorbindu-i dintre cei doi heruvimi, de deasupra Capacului ispășirii, care este pe Chivotul Mărturiei; așa i-a vorbit El.