Cetățile leviților
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului: 2 „Poruncește‑le fiilor lui Israel ca, din moșia moștenită, să le dea leviților niște cetăți de locuit; de asemenea, să le dai leviților și pășunea din jurul cetăților. 3 Cetățile să fie ale lor, ca să locuiască în ele, iar pășunile să fie pentru vitele lor, pentru averile lor și pentru toate viețuitoarele lor. 4 Pășunile cetăților pe care le veți da leviților să aibă, începând de la zidul cetății în afară, o mie de coți de jur împrejur. 5 Să măsurați în afara cetății latura dinspre răsărit două mii de coți, latura dintre miazăzi două mii de coți, latura dinspre apus două mii de coți și latura dinspre miazănoapte două mii de coți, așa încât cetatea să fie la mijloc. Atât să fie pășunile cetăților. 6 Dintre cetățile pe care le veți da leviților, șase să fie cetăți de scăpare, unde va putea să fugă ucigașul. În afară de acestea, să le mai dați alte patruzeci și două de cetăți. 7 Toate cetățile pe care le veți da leviților să fie în număr de patruzeci și opt , cu tot cu pășunile lor. 8 Cetățile pe care le veți da din moșia fiilor lui Israel să fie mai multe de la cei ce au mai multe și mai puține de la cei ce au mai puține; fiecare să le dea leviților din cetățile lui după moștenirea pe care o va primi.”
Cetățile de scăpare
9 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 10 „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți trece Iordanul în țara Canaanului, 11 să vă alegeți niște cetăți care să vă fie cetăți de scăpare, unde să poată scăpa orice ucigaș care a omorât pe cineva din greșeală. 12 Aceste cetăți să vă slujească drept cetăți de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigașul să nu fie omorât înainte de a se înfățișa în fața adunării ca să fie judecat. 13 Dintre cetățile pe care le veți da leviților , șase să vă fie cetăți de scăpare. 14 Să le dați trei cetăți dincolo de Iordan și trei cetăți în țara Canaanului, ca să vă fie cetăți de scăpare. 15 Pentru fiii lui Israel, pentru străin și pentru cel ce locuiește în mijlocul vostru, aceste șase cetăți să fie pentru scăpare: acolo va putea să scape orice om care va ucide pe cineva din greșeală.
16 Dacă un om îl lovește pe aproapele său cu o unealtă de fier și acela moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit. 17 Dacă‑l lovește cu o piatră pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit. 18 Dacă‑l lovește cu vreo unealtă de lemn pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit. 19 Răzbunătorul sângelui să‑l omoare pe ucigaș; când îl va întâlni, să‑l omoare. 20 Dacă un om îl împinge pe aproapele său din ură sau dacă‑l pândește și aruncă ceva asupra lui și acela moare 21 sau dacă‑l lovește cu mâna din vrăjmășie și acela moare, cel ce l‑a lovit să fie omorât negreșit: este un ucigaș; răzbunătorul sângelui să‑l omoare pe ucigaș, când îl va întâlni.
22 Dar, dacă un om nu din vrăjmășie, ci neașteptat, fără să fi pândit, îl împinge pe aproapele lui sau aruncă asupra lui vreo unealtă 23 sau vreo piatră care‑i poate pricinui moartea – dar fără să‑l fi văzut, fără să‑l urască și fără a căuta să‑i facă rău –, iar acela moare, 24 adunarea să judece între cel ce a pricinuit lovitura și răzbunătorul sângelui după aceste hotărâri: 25 adunarea să‑l scape pe ucigaș din mâna răzbunătorului sângelui și să‑l întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise; să fugă acolo și să locuiască în ea până la moartea marelui‑preot care este uns cu untdelemn sfânt. 26 Dacă ucigașul iese din hotarul cetății de scăpare în care fugise 27 și răzbunătorul sângelui îl întâlnește dincolo de hotarul cetății de scăpare și îl omoară, răzbunătorul sângelui nu va fi vinovat de omor. 28 Căci ucigașul trebuie să locuiască în cetatea lui de scăpare până la moartea marelui‑preot; după moartea marelui‑preot, ucigașul se poate întoarce în ținutul moșiei lui. 29 Aceasta să vă fie rânduială de drept din neam în neam, în toate locuințele voastre.
Pedeapsa pentru omor
30 Dacă un om omoară pe cineva, ucigașul să fie omorât pe temeiul celor spuse de martori. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte. 31 Să nu primiți răscumpărare pentru viața unui ucigaș vrednic de moarte, ci să fie omorât negreșit. 32 Să nu primiți răscumpărare pentru cel ce trebuie să fugă în cetatea lui de scăpare, ca să se întoarcă să locuiască în țară înainte de moartea preotului. 33 Să nu pângăriți țara în care veți locui, căci sângele celui nevinovat pângărește țara, și ispășirea sângelui vărsat în țară nu se va putea face decât prin sângele celui ce l‑a vărsat. 34 Să nu pângăriți deci țara în care veți merge să locuiți și în mijlocul căreia voi locui și Eu, căci Eu , DOMNUL, locuiesc în mijlocul fiilor lui Israel.»”