1 De aceea, fiindcă n-am mai putut răbda, am considerat că este potrivit să rămânem singuri în Atena 2 și l-am trimis pe Timotei, fratele nostru și lucrător împreună cu Dumnezeu în Evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească și să vă încurajeze în credința voastră, 3 pentru ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. Căci știți că la aceasta suntem destinați. 4 Când eram la voi v-am spus dinainte că urmează să suferim necazuri, așa cum s-a și întâmplat, după cum știți. 5 De aceea, când n-am mai putut răbda, l-am trimis să afle despre credința voastră, ca nu cumva ispititorul să vă fi ispitit, și eforturile noastre să fi fost în zadar.
Raportul pozitiv de la Timotei
6 Însă Timotei a venit chiar acum de la voi la noi și ne-a adus vești bune despre credința și dragostea voastră. Ne-a spus că întotdeauna vă amintiți cu plăcere de noi și că tânjiți să ne vedeți, tot așa cum și noi tânjim să vedem . 7 De aceea, fraților, în orice nevoie și în orice necaz al nostru, am fost încurajați cu privire la voi, datorită credinței voastre. 8 Acum trăim într-adevăr , fiindcă voi stați fermi în Domnul. 9 Căci, cum am putea noi oare să-I mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria pe care o avem, datorită vouă, înaintea Dumnezeului nostru? 10 Zi și noapte ne rugăm foarte mult să vă putem vedea față în față și să întregim ceea ce lipsește credinței voastre.
11 Fie ca Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Isus să netezească drumul nostru spre voi! 12 Domnul să facă să crească și să se reverse dragostea voastră unii față de alții și față de toți, așa cum facem și noi față de voi, 13 pentru ca inimile voastre să se întărească în sfințenie și să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții Lui. Amin.
Misiunea lui Timotei
1 De aceea, nemaiavând răbdare, ne-am hotărât să rămânem singuri în Atena 2 şi l-am trimis pe Timotei, fratele nostru, care lucrează împreună cu Dumnezeu pentru evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze în credinţa voastră, 3 ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri, fiindcă ştiţi şi voi că pentru aceasta am fost meniţi. 4 Şi când eram la voi, v-am spus de mai înainte că va trebui să îndurăm necazuri, după cum s-a şi întâmplat, şi ştiţi. 5 De aceea şi eu, nemaiavând răbdare, am trimis după veşti despre credinţa voastră, ca nu cumva să vă fi ademenit Ispititorul şi astfel munca noastră să devină zadarnică.
6 Dar acum s-a întors Timotei de la voi şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi iubirea voastră şi că vă amintiţi întotdeauna cu iubire de noi, dorind să ne vedeţi, aşa cum şi noi dorim să vă vedem. 7 Din pricina aceasta, fraţilor, suntem mângâiaţi prin voi în orice strâmtorare şi necaz al nostru, prin credinţa voastră, 8 fiindcă acum parcă prindem viaţă dacă voi rămâneţi tari în Domnul. 9 Ce mulţumire putem să-I aducem lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria pe care o avem datorită vouă înaintea Dumnezeului nostru? 10 Zi şi noapte, fără încetare Îl implorăm să vă putem vedea la faţă şi să împlinim ceea ce încă lipseşte credinţei voastre.
11 Însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru şi Domnul nostru Iisus să ne călăuzească pe calea spre voi. 12 Iar pe voi să vă facă Domnul să creşteţi şi să prisosiţi în iubire unii faţă de alţii şi pentru toţi, aşa cum suntem şi noi faţă de voi, 13 ca să vă întărească inimile şi să fie fără vină, în sfinţenie, în faţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţii Săi. Amin.