1 Dar Duhul spune clar că în vremurile din urmă unii se vor depărta de credință, apropiindu-se de duhuri înșelătoare și de învățături ale demonilor, 2 influențați de ipocrizia mincinoșilor, a căror conștiință a fost însemnată cu fierul roșu. 3 Ei interzic căsătoria și cer abstinență de la mâncărurile pe care Dumnezeu le-a creat ca să fie primite cu mulțumire de către cei ce cred și cunosc adevărul. 4 Căci orice animal creat de Dumnezeu este bun și nimic nu trebuie respins, dacă este luat cu mulțumire, 5 pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
6 Dacă-i sfătuiești pe frați aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiind hrănit astfel de cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o îndeaproape. 7 Ferește-te de miturile lumești și băbești și disciplinează-te în ce privește evlavia. 8 Căci disciplinarea trupească este pentru puțin timp, dar evlavia este de folos în toate, fiindcă are promisiunea vieții de acum și a celei care urmează să vină. 9 Această învățătură este demnă de încredere și merită să fie pe deplin acceptată. 10 Căci pentru aceasta lucrăm din greu și ne luptăm, fiindcă ne-am pus speranța în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși.
11 Poruncește și învață aceste lucruri! 12 Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii un exemplu pentru credincioși în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. 13 Până când voi veni eu, dă atenție citirii, încurajării și învățăturii. 14 Să nu neglijezi darul care este în tine, care ți-a fost dat prin profeție, când cei din Sfatul Bătrânilor și-au pus mâinile peste tine.
15 Cugetă la aceste lucruri! Adâncește-te în ele, pentru ca înaintarea ta să fie evidentă pentru toți. 16 Fii atent la tine însuți și la învățătura pe care o dai altora . Persistă în aceste lucruri, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui pe tine și pe cei ce te ascultă.
Timpurile din urmă şi învăţătorii falşi
1 Iar Duhul spune lămurit că, în timpurile de pe urmă, unii vor părăsi credinţa şi se vor lua după duhuri înşelătoare şi învăţăturile demonilor, 2 din cauza ipocriziei unor mincinoşi însemnaţi cu fierul roşu în conştiinţa lor. 3 Aceştia interzic căsătoria şi impun abţinerea de la unele mâncăruri pe care Dumnezeu le-a făcut pentru a fi primite cu mulţumire de către cei care cred şi cunosc adevărul. 4 Pentru că orice lucru pe care l-a creat Dumnezeu este bun şi nimic nu este de lepădat, dacă este primit cu mulţumire, 5 fiindcă este sfinţit prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Slujitorul bun
6 Dacă îi vei învăţa pe fraţi aceste lucruri vei fi un bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănit din cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o. 7 Iar de basmele lumeşti şi de poveştile băbeşti, fereşte-te! Străduieşte-te să trăieşte în evlavie, 8 fiindcă strădania trupească nu foloseşte atât de mult , dar evlavia este folositoare în toate privinţele, având atât făgăduinţa vieţii de acum, cât şi a celei viitoare. 9 Vrednic de crezut şi de primit este acest cuvânt 10 şi pentru aceasta lucrăm şi ne luptăm noi, fiindcă nădăjduim în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
Sfaturi pentru Timotei
11 Porunceşte aceste lucruri şi învaţă-i! 12 Nimeni să nu te dispreţuiască pentru că eşti tânăr, ci fii un model pentru credincioşi: în cuvânt, în purtare, în iubire, în credinţă, în nevinovăţie. 13 Până când voi veni, dedică-te citirii Scripturii, îndemnându-i şi învăţându-i pe cei credincioşi. 14 Să nu fii nepăsător faţă de harul care este în tine şi care ţi-a fost dat prin profeţie, prin punerea mâinilor de către prezbiteri. 15 Cugetă la aceste lucruri şi stăruie în ele, aşa încât toţi să vadă creşterea ta duhovnicească . 16 Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătura pe care o dai, stăruie în acestea, căci dacă faci astfel, te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă.