Atitudinea față de anumite categorii de credincioși
1 Să nu mustri cu asprime pe un bătrân, ci îndeamnă-l ca pe un tată; pe cei tineri – ca pe niște frați; 2 pe femeile bătrâne – ca pe niște mame; pe cele tinere – ca pe niște surori, cu toată curăția.
3 Onorează văduvele care sunt într-adevăr văduve. 4 Dar dacă o văduvă are copii sau nepoți, ei să învețe, mai întâi, să se poarte cu evlavie în familia lor și să-și răsplătească părinții, pentru că lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea care este într-adevăr văduvă și rămasă singură își pune speranța în Dumnezeu și perseverează, zi și noapte, în rugăciuni și mijlociri, 6 dar cea care trăiește pentru plăceri, chiar dacă trăiește, a murit. 7 Poruncește și aceste lucruri, pentru ca ei să fie fără reproș. 8 Dacă cineva nu are grijă de ai săi, mai ales de cei din familia sa, atunci a renunțat la credință și este mai rău decât un necredincios.
9 O văduvă să fie înscrisă pe listă doar dacă are cel puțin șaizeci de ani, a fost soția unui singur bărbat 10 și are o bună mărturie pentru faptele ei bune: dacă și-a crescut bine copiii, dacă a fost ospitalieră, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă i-a ajutat pe cei aflați în necaz și dacă a perseverat în orice faptă bună.
11 Dar pe văduvele mai tinere să nu le primești, fiindcă atunci când poftele lor le îndepărtează de Cristos, vor să se căsătorească. 12 Astfel, ele atrag judecata asupra lor pentru că și-au încălcat primul angajament. 13 Totodată, se învață să fie leneșe, umblând din casă în casă, și nu numai că sunt leneșe, ci sunt și guralive și iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. 14 Prin urmare, vreau ca văduvele mai tinere să se căsătorească, să aibă copii, să aibă grijă de casă și să nu dea împotrivitorului niciun prilej de insultă. 15 Căci unele s-au întors deja să-l urmeze pe Satan.
16 Dacă o femeie credincioasă are văduve în familie , să le ajute, și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca astfel să le poată ajuta pe cele ce sunt într-adevăr văduve.
17 Bătrânii care conduc bine să fie considerați demni de o cinste sporită, mai ales cei ce depun efort să predice și să-i învețe pe alții. 18 Căci Scriptura spune: „Să nu legi gura boului când treieră“ și „Lucrătorul își merită plata“ . 19 Să nu accepți nicio acuzație împotriva unui bătrân, decât dacă sunt doi sau trei martori. 20 Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, astfel încât și ceilalți să aibă frică. 21 Te rog insistent înaintea lui Dumnezeu, a lui Cristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste învățături fără prejudecată și fără să faci ceva cu parțialitate.
22 Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă și să nu fii părtaș la păcatele altora. Păstrează-te curat.
23 Să nu bei doar apă, ci folosește și puțin vin, din cauza stomacului tău și a deselor tale îmbolnăviri.
24 Păcatele unor oameni sunt evidente și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. 25 Tot astfel, faptele bune sunt evidente, iar cele ce nu sunt evidente, nu pot să rămână ascunse.
Sfatuirea şi ajutarea credincioşilor
1 Pe cel bătrân nu-l mustra, ci îndeamnă-l ca pe un tată, pe cei tineri ca pe nişte fraţi, 2 pe bătrâne ca pe nişte mame, pe tinere ca pe nişte surori, cu toată curăţia.
3 Respectă văduvele, pe cele ce sunt cu adevărat văduve. 4 Dacă o văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să înveţe mai întâi să-şi dovedească evlavia faţă de propria lor familie şi să-şi răsplătească părinţii, fiindcă acest lucru este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi stăruie în cereri şi rugăciuni zi şi noapte, 6 însă văduva care trăieşte în plăceri, deşi trăieşte, este moartă. 7 Porunceşte-le aceste lucruri, ca să nu li se poată reproşa nimic. 8 Dacă cineva nu se îngrijeşte de ai săi, şi mai ales de cei din casa lui, atunci acesta îşi tăgăduieşte credinţa şi este mai rău decât un necredincios. 9 Ca să fie înscrisă şi ajutată ca văduvă, o femeie trebuie să aibă mai mult de şaizeci de ani, să fi fost femeia unui singur bărbat, 10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune: să fi crescut copii, să fi fost ospitalieră, să fi spălat picioarele sfinţilor, să-i fi ajutat pe cei în necazuri, să se fi dedicat tuturor faptelor bune. 11 Însă văduvele tinere să nu fie numărate printre ele, fiindcă atunci când dorinţele trupeşti le îndepărtează de Hristos vor să se mărite 12 şi se fac vinovate, încălcându-şi făgăduinţa dintâi. 13 În acelaşi timp se învaţă să fie leneşe şi să umble din casă în casă, şi nu numai că devin leneşe, dar şi bârfitoare şi iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. 14 Prin urmare, vreau ca văduvele tinere să se căsătorească, să aibă copii, să aibă grijă de casă şi să nu-i dea potrivnicului nici un prilej de ocară, 15 fiindcă unele s-au şi rătăcit deja şi îl urmează pe Satana. 16 Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are văduve în familie, să se îngrijească de ele şi să nu împovăreze Biserica, pentru ca aceasta să se poată îngriji de cele cu adevărat văduve.
17 Prezbiterii care conduc bine să fie consideraţi vrednici de o cinste îndoită, mai ales cei care se ostenesc cu învăţătura şi cuvântul. 18 Pentru că Scriptura spune: Să nu legi gura boului care treieră! şi Vrednic este lucrătorul de plata sa! 19 Împotriva unui prezbiter să nu primeşti nici o învinuire decât dacă vine de la doi sau trei martori. 20 Pe cei care păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, pentru ca şi ceilalţi să se teamă. 21 Înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos Iisus şi a îngerilor aleşi, te îndemn stăruitor să păzeşti aceste lucruri, fără prejudecăţi şi fără părtinire. 22 Nu te grăbi să-ţi pui mâinile peste cineva, ca nu cumva să te faci părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat! 23 De acum înainte să nu bei doar apă, ci şi puţin vin, din cauza stomacului tău şi a deselor tale slăbiciuni.
24 Păcatele unora sunt vădite şi cunoscute înainte de judecată, în timp ce ale altora sunt date la iveală atunci. 25 La fel şi faptele bune sunt vădite, iar cele care sunt altfel nu pot fi ascunse.