Celebrarea Paștelui
(2 Regi 23:21-23)1 Iosia a sărbătorit Paștele Domnului la Ierusalim. Ei au înjunghiat mieii de Paște în a paisprezecea zi a lunii întâi. 2 Iosua le-a încredințat preoților responsabilitățile lor și i-a încurajat în ce privește slujba Casei Domnului. 3 El le-a vorbit leviților, care dădeau învățătură întregului Israel și care erau sfinți pentru Domnul, și le-a zis astfel:
„Puneți Chivotul cel sfânt în Casa construită de Solomon, fiul lui David, regele lui Israel. Să nu fie pentru voi o povară pe umeri! Acum, slujiți Domnului, Dumnezeul vostru, și poporului Său Israel. 4 Așezați-vă potrivit familiilor voastre și potrivit cetelor voastre, după cum a scris David, regele lui Israel, și după cum a scris fiul său Solomon. 5 Ocupați-vă locurile în Lăcaș, câte o parte a familiei leviților pentru fiecare ceată a clanurilor fraților voștri, cei din popor. 6 Înjunghiați mieii de Paște, sfințiți-vă și pregătiți jertfele pentru frații voștri, împlinind Cuvântul Domnului dat prin Moise“.
7 Iosia a oferit fiilor poporului, tuturor celor prezenți, oi, miei și iezi, toți pentru Paște, în număr de treizeci de mii, precum și trei mii de viței. Acestea erau din averea regelui. 8 Căpeteniile regelui au oferit și ele de bunăvoie daruri poporului, preoților și leviților. Hilchia, Zaharia și Iehiel, conducătorii Casei lui Dumnezeu, le-au dat preoților două mii șase sute de miei pentru Paște și trei sute de viței. 9 Conania și frații săi, Șemaia și Netanel, precum și Hașabia, Ieiel și Iozabad, căpetenii ale leviților, le-au dăruit leviților cinci mii de miei pentru Paște și cinci sute de vite. 10 Slujba a fost pregătită, preoții și-au ocupat locurile, iar leviții s-au așezat în cete, după cum poruncise regele.
11 Apoi au înjunghiat mieii de Paște. Preoții au stropit sângele, luându-l de la leviții care jupuiseră animalele . 12 Au pus deoparte arderile-de-tot, ca să le dea fiilor poporului să le ofere Domnului, potrivit cetelor lor, potrivit familiilor părinților lor, după cum este scris în Cartea lui Moise. Tot așa au făcut și cu vitele. 13 Au fript jertfa de Paște la foc, așa cum era scris în lege, iar celelalte jertfe sfinte le-au fiert în oale, cazane și cratițe și le-au împărțit în grabă întregului popor. 14 După aceea, leviții au pregătit ce le revenea lor și preoților – căci preoții, urmașii lui Aaron, aduseseră arderile-de-tot și grăsimile până seara, astfel că leviții au trebuit să facă pregătiri de Paște atât pentru ei, cât și pentru preoți, urmașii lui Aaron.
15 Cântăreții, urmașii lui Asaf, erau la locul lor, așa cum poruncise David, Asaf, Heman și Iedutun, văzătorul regelui, iar portarii erau la fiecare poartă. Ei nu au trebuit să-și întrerupă slujba, deoarece leviții, frații lor, au pregătit jertfa de Paște pentru ei.
16 Astfel a fost pregătită în ziua aceea întreaga slujbă a Domnului, ca să se poată sărbători Paștele și să se poată aduce arderile-de-tot pe altarul Domnului, după porunca regelui Iosia. 17 Fiii lui Israel, aflați atunci la Ierusalim , au sărbătorit Paștele și Sărbătoarea Azimelor timp de șapte zile. 18 Un astfel de Paște nu se mai sărbătorise în Israel de pe vremea profetului Samuel. Niciun alt rege al lui Israel nu mai sărbătorise un Paște asemenea celui sărbătorit de Iosia alături de preoți, leviți, toți cei din Iuda și din Israel, care se aflau acolo, și locuitorii Ierusalimului. 19 Acest Paște a fost sărbătorit în al optsprezecelea an al domniei lui Iosia.
Circumstanțele morții lui Iosia
(2 Regi 23:28-30)20 După toate acestea, când Iosia pusese deja în ordine Templul, Neco, regele Egiptului, a venit să lupte împotriva Carchemișului, pe Eufrat. Iosia i-a ieșit împotrivă. 21 Neco i-a trimis mesageri, zicând: „Ce am eu de-a face cu tine, rege al lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva unei Case cu care sunt în război, iar Dumnezeu mi-a zis să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, Care este cu mine, ca să nu te distrugă!“. 22 Dar Iosia nu s-a întors, ci s-a deghizat ca să lupte împotriva acestuia. El nu a ascultat cuvintele lui Neco, care veneau din gura lui Dumnezeu, astfel că s-a dus să lupte în Valea Meghido. 23 Arcașii l-au lovit pe regele Iosia, și regele le-a zis slujitorilor săi: „Luați-mă, căci sunt grav rănit!“. 24 Slujitorii lui l-au luat din carul de luptă, l-au transportat cu un alt car al lui și l-au adus la Ierusalim. El a murit și a fost înmormântat în mormintele strămoșilor lui. Toți cei din Iuda și din Ierusalim l-au bocit pe Iosia.
25 Ieremia a compus o cântare de jale pentru Iosia și, până în ziua aceasta, toți cântăreții și cântărețele amintesc de Iosia în cântările lor de jale. Ele au ajuns un obicei în Israel și s-au păstrat scrise în „Cântările de jale“.
26 Celelalte fapte ale lui Iosia, faptele sale făcute cu credincioșie, așa cum scrie în Legea Domnului, 27 cele dintâi și cele din urmă realizări ale lui, sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“.