Îndemnuri finale
1 Aceasta este a treia oară când vin la voi. „Orice vorbă să fie bazată pe cuvântul a doi sau trei martori“ . 2 Le-am spus mai dinainte, când am fost de față a doua oară, și le spun mai dinainte și acum, când sunt departe, celor care au păcătuit mai înainte și tuturor celorlalți, că, dacă voi veni din nou, nu voi cruța pe nimeni , 3 întrucât voi căutați o dovadă că Isus Cristos vorbește prin mine. El nu este neputincios față de voi, ci este puternic între voi, 4 pentru că a fost răstignit în neputință, dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Căci și noi suntem neputincioși în El, dar vom trăi împreună cu El, prin puterea lui Dumnezeu, pentru voi.
5 Puneți-vă la încercare pe voi înșivă, ca să vedeți dacă sunteți în credință! Testați-vă pe voi înșivă! Sau nu recunoașteți cu privire la voi înșivă că Isus Cristos este în voi? Doar dacă nu cumva sunteți respinși la test. 6 Sper că veți recunoaște că noi nu suntem respinși la test. 7 Și ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceți nimic rău, nu pentru ca noi să fim arătați că am trecut testul, ci pentru ca voi să faceți ceea ce este bine, chiar dacă noi am fi respinși la test. 8 Căci noi nu putem face nimic împotriva adevărului, ci numai pentru adevăr. 9 Ne bucurăm când noi suntem neputincioși, iar voi sunteți puternici. Și ne rugăm pentru desăvârșirea voastră. 10 De aceea vă scriu acestea, când sunt departe, pentru ca atunci când vin să nu mă port aspru, potrivit cu autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul pentru consolidare, nu pentru dărâmare.

Salutări finale
11 În rest, fraților, bucurați-vă! Corectați-vă unul pe altul! Încurajați-vă! Fiți în același gând unul cu altul! Trăiți în pace, iar Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi.

12 Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă!
Toți sfinții vă salută.

13 Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți! Amin.
Anunţarea vizitei apropiate
1 Aceasta este a treia oară când vin la voi: „orice cuvânt să fie întemeiat pe mărturia a doi sau trei martori.” 2 Când am fost cu voi a doua oară, le-am spus acelora care păcătuiseră şi o spun din nou tuturor celorlalţi, acum, când sunt departe, că dacă vin iarăşi, voi fi necruţător, 3 de vreme ce căutaţi o dovadă că în mine vorbeşte Hristos, cel care nu este slab faţă de voi, ci este puternic în mijlocul vostru. 4 Căci El a fost răstignit din slăbiciune, dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Şi noi suntem slabi în El, dar vom trăi cu El prin puterea lui Dumnezeu pentru voi.
5 Cercetaţi-vă pe voi înşivă să vedeţi dacă sunteţi în credinţă, puneţi-vă pe voi înşivă la încercare. Oare nu înţelegeţi că Iisus Hristos e în voi? Numai să nu cădeţi la încercare! 6 Sper că veţi şti că noi nu suntem nişte căzuţi la încercare! 7 Ne rugăm înaintea lui Dumnezeu să nu faceţi nici un rău, nu ca să apărem noi ca trecuţi de încercare, ci ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte căzuţi la încercare. 8 Căci noi nu avem nici o putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr. 9 Noi ne bucurăm când suntem slabi, iar voi puternici şi ne rugăm şi pentru desăvârşirea voastră. 10 De aceea vă scriu aceste lucruri fiind departe, ca atunci când voi fi prezent să nu mă port cu asprime, după autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul, spre zidire şi nu spre dărâmare.
Salutul final
11 În rest, fraţilor, bucuraţi-vă, fiţi desăvârşiţi, încurajaţi-vă, fiţi un singur cuget, iar Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi. 12 Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă. Toţi sfinţii vă îmbrăţişează.
13 Harul Domnului Iisus Hristos, iubirea lui Dumnezeu şi comuniunea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!