Corneliu
1 În Cezareea era un om pe nume Corneliu, un centurion din cohorta numită „Italiana“. 2 Era evlavios și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu în orice vreme.
3 Într-o zi , cam pe la ceasul al nouălea, a văzut clar, într-o vedenie, un înger al lui Dumnezeu intrând la el și zicându-i:
‒ Corneliu!
4 Corneliu s-a uitat țintă la el și s-a înspăimântat.
El a zis:
‒ Ce este, domnule?
Îngerul i-a spus:
‒ Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, ca o jertfă de aducere-aminte. 5 Acum, trimite niște bărbați la Iafo și cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit și Petru. 6 El este găzduit de Simon, un tăbăcar, a cărui casă este lângă mare.
7 Imediat după ce a plecat îngerul care-i vorbise, Corneliu a chemat doi dintre servitorii săi din casă și un soldat devotat, dintre cei care-i slujeau continuu, 8 și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis în Iafo.
Vedenia lui Petru
9 În ziua următoare, în timp ce ei erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a urcat pe acoperiș să se roage pe la ceasul al șaselea. 10 I s-a făcut foame și a vrut să mănânce, dar în timp ce-i pregăteau masa, a căzut într-o răpire sufletească. 11 A văzut cerul deschis și ceva ca o pânză mare fiind adusă jos, pe pământ, de cele patru colțuri. 12 În ea se aflau tot felul de patrupede, târâtoare ale pământului și păsări ale cerului.
13 Un glas i-a vorbit astfel:
‒ Petru, ridică-te, înjunghie și mănâncă!
14 Însă Petru a zis:
‒ Nicidecum, Doamne! Căci niciodată n-am mâncat ceva întinat sau necurat!
15 Glasul i-a vorbit din nou, a doua oară:
‒ Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu consideri întinat!
16 Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori, și imediat după aceea pânza a fost luată în Cer. 17 În timp ce Petru era nedumerit cu privire la ce-ar putea însemna vedenia pe care a avut-o, iată că bărbații trimiși de Corneliu aflaseră unde era casa lui Simon și stăteau la poartă, 18 întrebând cu glas tare dacă Simon, care mai este numit și Petru, locuiește acolo. 19 În timp ce Petru încă se gândea la vedenie, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei bărbați. 20 Ridică-te, deci, coboară și du-te cu ei fără să ai îndoieli, pentru că Eu i-am trimis“.
21 Așadar, Petru s-a dus la bărbații aceia și le-a zis:
‒ Iată, eu sunt cel pe care-l căutați. Din ce motiv ați venit?
22 Ei i-au răspuns:
‒ Centurionul Corneliu, om drept, temător de Dumnezeu și vorbit de bine de către tot poporul iudeilor, a fost înștiințat printr-un înger sfânt să trimită să te cheme în casa lui și să audă un mesaj de la tine.
23 Atunci Petru i-a invitat înăuntru și i-a găzduit.
Petru, acasă la Corneliu
În ziua următoare s-a sculat și a plecat împreună cu ei; l-au însoțit și unii dintre frații din Iafo. 24 După o zi au ajuns în Cezareea. Corneliu îi aștepta împreună cu rudele și prietenii apropiați pe care-i invitase. 25 Pe când se pregătea Petru să intre în casă , Corneliu l-a întâmpinat, a căzut la picioarele lui și i s-a închinat.
26 Petru însă l-a ridicat, zicând:
‒ Ridică-te! Și eu sunt tot om!
27 Și, continuând să vorbească cu el, a intrat înăuntru, unde a găsit mulți oameni care se adunaseră.
28 El le-a zis:
‒ Știți că unui iudeu îi este interzis de Lege să se alăture sau să viziteze un străin, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om întinat sau necurat. 29 De aceea am venit fără ezitare când s-a trimis după mine. întreb deci, cu ce scop ați trimis după mine?
30 Corneliu a zis:
‒ Cu patru zile în urmă, chiar la ceasul acesta, al nouălea, eram în casa mea și mă rugam. Și iată că un om îmbrăcat în haine strălucitoare a stat înaintea mea 31 și a zis: „Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată și milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. 32 Prin urmare, trimite la Iafo și cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit și Petru. El locuiește în casa tăbăcarului Simon, lângă mare. Când va veni el, îți va vorbi“. 33 Am trimis deci imediat la tine, și bine ai făcut că ai venit. Acum, deci, noi toți suntem prezenți aici , înaintea lui Dumnezeu, ca să auzim tot ce ți-a poruncit Domnul!
34 Atunci Petru a luat cuvântul și a zis:
‒ Într-adevăr, înțeleg acum că Dumnezeu nu favorizează pe nimeni, 35 ci în orice națiune, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El. 36 El a trimis fiilor lui Israel Cuvântul, vestind Evanghelia păcii prin Isus Cristos, Care este Domnul tuturor. 37 Voi știți ce s-a întâmplat prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul proclamat de Ioan: 38 cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de diavolul, căci Dumnezeu era cu El. 39 Noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim; El este Cel pe Care ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. 40 Pe El, Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se facă văzut, 41 nu întregului popor, ci nouă , martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat dintre cei morți. 42 El ne-a poruncit să predicăm poporului și să depunem mărturie că El este Cel desemnat de Dumnezeu ca Judecător al celor vii și al celor morți. 43 Toți profeții mărturisesc despre El, afirmând că oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea de păcate.
44 În timp ce rostea Petru aceste cuvinte, Duhul Sfânt S-a coborât peste toți cei ce ascultau Cuvântul. 45 Credincioșii circumciși, care veniseră cu Petru, se minunau de faptul că darul Duhului Sfânt fusese turnat și peste neevrei. 46 Căci îi auzeau vorbind în limbi și preamărindu-L pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: 47 „Oare poate opri cineva apa să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?“. 48 Și a poruncit să fie botezați în Numele lui Isus Cristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei .
Convertirea lui Corneliu: viziunile lui Corneliu şi Petru
1 Corneliu, un bărbat din Cezareea, centurion în legiunea Italica, 2 era un om credincios şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El îi ajuta pe mulţi din popor şi se ruga mereu lui Dumnezeu. 3 Într-o zi, pe la ora trei după-amiază, el a văzut clar, într-o viziune, cum un înger al lui Dumnezeu a intrat în casă şi l-a strigat „Corneliu!” 4 El l-a privit înmărmurit şi, cuprins de teamă, i-a zis: „Ce este, Doamne?” Îngerul i-a răspuns: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au înălţat înaintea lui Dumnezeu şi El a luat aminte la ele. 5 Trimite acum nişte bărbaţi în Iope şi cheamă-l pe Simon, zis şi Petru. 6 El stă în gazdă la Simon, tăbăcarul, care locuieşte lângă mare.” 7 După ce îngerul care îi vorbise a plecat, Corneliu a chemat doi slujitori de-ai săi şi un ostaş cucernic, care era de mult sub ordinele sale, 8 şi, după ce le-a povestit tot ce s-a întâmplat, i-a trimis la Iope.
9 A doua zi, pe la ora douăsprezece, pe când erau încă pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe terasa casei să se roage. 10 I s-a făcut însă foame şi a cerut ceva să mănânce. Pe când îi pregăteau ceva de mâncare, a căzut în extaz 11 şi a văzut cum cerul s-a deschis şi din el s-a coborât un vas ca o faţă de masă mare ţinută din cele patru colţuri, care s-a aşezat pe pământ. 12 În vas se aflau tot felul de animale şi de târâtoare de pe faţa pământului şi tot felul de păsări ale cerului. 13 Şi s-a auzit un glas care i-a zis: „Ridică-te, Petre, taie şi mănâncă!” 14 Dar Petru I-a zis: „Nu, Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat!” 15 Însă glasul s-a auzit din nou şi i-a zis: „Să nu numeşti necurat ce a curăţit Dumnezeu!” 16 Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori şi, îndată după aceea, vasul s-a ridicat la cer.
17 Cum stătea Petru nedumerit de înţelesul pe care îl avea viziunea, iată, oamenii trimişi de Corneliu ajunseseră la poartă şi întrebau care este casa lui Simon. 18 Ei strigau şi întrebau dacă acolo este găzduit Simon, zis şi Petru. 19 Petru era tot cu gândul la viziune, când Duhul Sfânt I-a zis: „Vezi că te caută trei oameni. 20 Scoală-te, coboară şi du-te cu ei fără grijă, căci Eu i-am trimis!” 21 Atunci Petru s-a coborât la oamenii aceia şi le-a zis: „Iată, eu sunt cel pe care îl căutaţi. Pentru ce aţi venit?” 22 Ei i-au răspuns: „Centurionul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu, cum dă mărturie tot poporul iudeilor, a fost îndrumat de un înger sfânt să te cheme în casa lui ca să asculte cuvintele tale.” 23 Petru i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit.
A doua zi au plecat împreună şi au venit cu ei şi nişte fraţi din Iope. 24 În ziua următoare au ajuns în Cezareea. Corneliu îşi chemase toate rudele şi prietenii cei mai buni şi îl aşteptau. 25 Când a intrat Petru, Corneliu, care-i ieşise în întâmpinare, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat. 26 Petru însă l-a ridicat şi i-a zis: „Scoală-te, căci nu sunt decât un om.” 27 Stând de vorbă, au intrat în casă şi au găsit acolo toată acea mulţime adunată. 28 El le-a zis: „Ştiţi că iudeilor nu le este permis să aibă legături cu cei de alt neam sau să intre în casa lor, dar Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuie să spun despre nimeni că este necurat sau spurcat. 29 De aceea, când m-aţi chemat, am venit fără şovăială. Vă întreb, dar, pentru ce m-aţi chemat?” 30 Şi Corneliu i-a zis: „Cu patru zile în urmă, chiar acum se împlinesc, pe la ora trei după-amiază, mă rugam acasă la mine. Şi iată, am văzut un bărbat stând în faţa mea, în haine strălucitoare. 31 El mi-a zis: Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi milosteniile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi El şi-a adus aminte de ele. 32 Trimite deci la Iope şi cheamă-l pe Simon, numit şi Petru – care stă în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare. 33 De aceea am trimis după tine şi bine ai făcut că ai venit. Şi acum ne-am adunat cu toţii înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul.”
Predica lui Petru acasă la Corneliu
34 Petru a început să le vorbească astfel: „Într-adevăr, înţeleg că Dumnezeu nu face deosebire între oameni, 35 ci primeşte pe oricine se teme de El şi trăieşte în dreptate, din orice popor ar fi. 36 El a trimis cuvântul Său fiilor lui Israel, vestind pacea prin Iisus Hristos, care este Domnul tuturor. 37 Ştiţi vestea care s-a răspândit prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul vestit de Ioan: 38 Iisus din Nazaret, uns de Dumnezeu prin Duhul Sfânt cu putere, pentru că Dumnezeu era cu El, umbla făcând bine şi îi vindeca pe toţi cei asupriţi de diavol. 39 Noi suntem martorii tuturor faptelor făcute de El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Ei l-au omorât, atârnându-l pe lemn, 40 dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a dat să se arate, 41 nu întregului popor, ci martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, adică nouă, celor care am mâncat şi am băut împreună cu El, după învierea Lui din morţi. 42 El ne-a poruncit să vestim poporului şi să mărturisim că El este Cel hotărât de Dumnezeu să fie judecătorul celor vii şi al celor morţi. 43 Toţi profeţii dau mărturie despre El, că prin Numele Lui se dă iertarea păcatelor tuturor celor ce cred în El.”
Şi Neamurile primesc Duhul Sfânt
44 Pe când Petru le spunea aceste lucruri, s-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei care ascultau cuvântul. 45 Şi credincioşii dintre evrei care veniseră cu Petru s-au mirat că darul Duhului Sfânt se revarsă şi peste neamuri, 46 căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărindu-l pe Dumnezeu. Atunci Petru a spus: 47 „Poate fi oprită apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt la fel ca şi noi?” 48 A poruncit, astfel, să fie botezaţi în Numele lui Iisus Hristos. Apoi l-au rugat să mai rămână câteva zile cu ei.