Pavel, în drum spre Ierusalim
1 După ce ne-am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându-ne direct spre Cos. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar de acolo în Patara. 2 Am găsit o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne-am îmbarcat și am plecat. 3 La orizont ne-a apărut insula Cipru și, lăsând-o în stânga, am navigat spre Siria. Apoi ne-am dat jos în Tyr, pentru că acolo urma să fie descărcată corabia. 4 I-am găsit pe ucenici și am rămas cu ei timp de șapte zile. Aceștia îi spuneau lui Pavel, după ce auziseră avertismentele Duhului, să nu se îmbarce spre Ierusalim. 5 Când zilele petrecute cu ei s-au încheiat, am plecat și ne-am continuat călătoria. Toți bărbații , împreună cu soțiile și copiii, ne-au însoțit până afară din cetate. Acolo , pe țărm, ne-am pus în genunchi și ne-am rugat. 6 Apoi, ne-am luat rămas bun unii de la alții, după care noi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la ale lor.
7 Din Tyr am plecat mai departe, ajungând în Ptolemaida. I-am salutat pe frați și am rămas cu ei timp de o zi. 8 În ziua următoare, am plecat și ne-am dus în Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era unul dintre cei șapte, și am rămas la el. 9 Acesta avea patru fete fecioare care profețeau.
10 Fiindcă am rămas acolo mai multe zile, un profet, pe nume Agab, a plecat din Iudeea 11 și a venit la noi. El a luat brâul lui Pavel și, legându-și picioarele și mâinile, a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care le spune Duhul Sfânt: «În felul acesta îl vor lega iudeii în Ierusalim pe omul căruia îi aparține brâul acesta și-l vor da în mâinile neevreilor!»“. 12 Când am auzit aceste lucruri, atât noi, cât și localnicii l-am rugat pe Pavel să nu se ducă în Ierusalim. 13 Atunci Pavel a răspuns: „De ce plângeți așa și-mi frângeți inima? Eu sunt gata nu doar să fiu legat, ci chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus“. 14 Pentru că nu se lăsa convins, am tăcut, spunând doar: „Facă-se voia Domnului!“.
15 După zilele acelea, ne-am pregătit și ne-am dus în Ierusalim. 16 Au venit cu noi și câțiva ucenici din Cezareea și ne-au condus la Mnason, un vechi ucenic din Cipru, la care urma să găzduim.
Pavel în Ierusalim
17 Când am sosit în Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. 18 A doua zi, Pavel a mers împreună cu noi la Iacov, și toți bătrânii au venit acolo . 19 După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit pe rând lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu printre neevrei prin slujba lui.
20 Când au auzit ei aceste lucruri, L-au glorificat pe Dumnezeu și i-au zis lui Pavel : „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut și toți sunt plini de zel pentru Lege! 21 Lor însă li s-a spus despre tine că-i înveți pe toți iudeii, care trăiesc printre neevrei, să renunțe la Moise, spunându-le să nu-și circumcidă copiii și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. 22 Ce este de făcut ? Sigur vor auzi că ai sosit. 23 Fă deci ce-ți spunem noi: avem aici patru bărbați care au făcut un jurământ. 24 Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei și cheltuie tu pentru ei ca să-și radă capul. Și, astfel, vor ști toți că niciunul dintre lucrurile care li s-au spus despre tine nu este așa, ci dimpotrivă, tu însuți trăiești păzind Legea. 25 Cu privire la neevreii care au crezut, noi am decis și le-am trimis mesajul să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de preacurvie“.
26 Atunci Pavel i-a luat pe acei bărbați și, a doua zi, după ce s-a curățit împreună cu ei, a intrat în Templu și a anunțat când va fi sfârșitul zilelor de curățire, când urma să fie adusă o jertfă pentru fiecare dintre ei.
Arestarea lui Pavel
27 Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în Templu. Ei au agitat toată mulțimea și au pus mâna pe el, 28 strigând: „Bărbați israeliți, veniți în ajutor! Acesta este omul care-i învață pe toți, pretutindeni, împotriva poporului nostru , împotriva Legii și împotriva acestui loc! Ba încă a adus și niște greci în Templu și a întinat acest loc sfânt!“. 29 Căci îl văzuseră mai înainte în cetate pe Trofimos efeseanul împreună cu Pavel și credeau că Pavel îl adusese în Templu.
30 Toată cetatea s-a pus în mișcare, și poporul a alergat într-acolo . L-au prins pe Pavel, l-au târât afară din Templu, și au fost încuiate imediat ușile. 31 În timp ce încercau să-l omoare, s-a dus vestea la tribunul cohortei că tot Ierusalimul este cuprins de agitație. 32 Acesta a luat imediat niște soldați și niște centurioni și a alergat la ei. Când i-au văzut pe tribun și pe soldați, au încetat să-l mai bată pe Pavel. 33 Atunci tribunul s-a apropiat, l-a arestat pe Pavel și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine era și ce făcuse. 34 Unii din mulțime strigau una , alții alta, așa că, din cauza tulburării, neputând să afle exact ce se întâmplase , a poruncit să fie dus în fort. 35 Când a ajuns la trepte, Pavel a trebuit să fie dus de către soldați, din cauza violenței mulțimii. 36 Căci mulțimea poporului mergea după el, strigând: „La moarte cu el!“.
Pavel se adresează mulțimii
37 Tocmai când urma să fie dus în fort, Pavel i-a zis tribunului:
‒ Îmi este îngăduit să-ți spun ceva?
Tribunul l-a întrebat:
‒ Știi grecește? 38 Deci nu ești tu egipteanul care, cu câtva timp în urmă, a pornit o răscoală și i-a dus în deșert pe cei patru mii de asasini?
39 Pavel i-a răspuns:
‒ Eu sunt iudeu, din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți nu lipsită de importanță. Te rog, dă-mi voie să vorbesc poporului!
40 Tribunul i-a dat voie, iar Pavel, stând în picioare pe trepte, a făcut poporului semn cu mâna. Când s-a făcut tăcere deplină, li s-a adresat în limba ebraică astfel:
Drumul spre Ierusalim şi înştiinţări despre arestarea lui Pavel
1 După ce ne-am desprins din braţele lor, am navigat drept spre Cos, a doua zi am fost în Rodos, iar de acolo am ajuns la Patara. 2 Aici am găsit o corabie spre Fenicia şi, îmbarcându-ne, am plecat mai departe. 3 Am trecut pe lângă Cipru, care se vedea în zare, la stânga, şi am navigat spre Siria. Am coborât apoi la Tir, pentru că acolo îşi lăsa corabia încărcătura. 4 Găsindu-i pe ucenici, am rămas cu ei şapte zile. Ei îi spuneau lui Pavel, prin Duhul, să nu se suie la Ierusalim. 5 Însă când s-au împlinit zilele, am ieşit să ne continuăm călătoria. Ne-au condus cu toţii, cu nevestele şi cu copiii, până afară din cetate, şi am îngenuncheat pe ţărm să ne rugăm. 6 Ne-am îmbrăţişat, apoi, unii pe alţii şi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la casele lor.
7 Am călătorit pe mare din Tir până în Ptolemaida, unde am coborât şi i-am salutat pe fraţi şi am rămas la ei o zi. 8 A doua zi am plecat la Cezareea şi aici am intrat în casa evanghelistului Filip, unul din cei şapte, şi am rămas la el. 9 Filip avea patru fete fecioare care profeţeau. 10 Pentru că am rămas acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc pe nume Agab, 11 care a intrat la noi, a luat brâul lui Pavel şi, legându-şi picioarele şi mâinile cu el, i-a zis: „Aşa spune Duhul Sfânt: aşa va fi legat bărbatul al cărui brâu este brâul acesta de către iudeii din Ierusalim care-l vor da în mâinile neamurilor!” 12 Când am auzit acestea, am început să-l rugăm şi noi şi localnicii să nu urce la Ierusalim. 13 Atunci Pavel a răspuns: „Ce-mi faceţi de plângeţi şi îmi sfâşiaţi inima? Căci eu sunt gata, pentru Numele Domnului Iisus, nu doar să fiu legat, dar chiar să mor în Ierusalim!” 14 Dacă am văzut că nu poate fi convins, ne-am liniştit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!”
15 După zilele acestea, ne-am pregătit şi am urcat la Ierusalim. 16 Au venit împreună cu noi şi nişte ucenici din Cezareea, care ne-au condus la un anume Mnason din Cipru, un ucenic vechi, unde am fost găzduiţi.
Vizita lui Pavel la Ierusalim
17 Intrând în Ierusalim, fraţii ne-au întâmpinat cu bucurie. 18 A doua zi, Pavel a mers împreună cu noi la Iacov şi s-au adunat acolo toţi prezbiterii. 19 După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit cu de-amănuntul, ce a făcut Dumnezeu printre neamuri prin slujirea lui. 20 Ei, când au auzit, l-au slăvit pe Dumnezeu şi i-au zis: „Uită-te, frate, şi câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de zel pentru Lege! 21 Dar li s-a spus că tu îi înveţi pe iudeii dintre neamuri să se lase de Moise, să nu-şi mai circumcidă fiii şi să nu mai trăiască după datini. 22 Ce-i de făcut deci? Toţi vor auzi că ai venit. 23 Fă, dar, ceea ce îţi spunem: sunt la noi patru bărbaţi care s-au legat cu un jurământ. 24 Ia-i cu tine şi purificaţi-vă împreună şi plăteşte tu preţul tunsului lor; şi toţi cei ce au auzit zvonuri despre tine vor cunoaşte că nu e adevărat şi că te porţi cum se cuvine şi păzeşti şi tu Legea. 25 Iar cu privire la neamurile care au crezut, le-am scris deja hotărând să se ferească de cele jertfite idolilor, de sânge şi de animale sugrumate şi de adulter.” 26 Atunci Pavel i-a luat pe bărbaţii aceia în ziua următoare şi, după ce s-a purificat împreună cu ei, a intrat în Templu anunţând data încheierii zilelor de curăţire, când avea să se dea câte o jertfă pentru fiecare din ei.
Arestarea lui Pavel
27 Dar pe când se sfârşeau cele şapte zile iudeii din Asia l-au văzut în Templu şi au stârnit mulţimea, punând mâna pe el 28 şi strigând „Israeliţi, săriţi în ajutor! Omul acesta este cel care îi învaţă pe toţi, pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi împotriva locului acestuia! Şi a adus şi greci în Templu şi a întinat locul acesta sfânt!” 29 Căci îl văzuseră pe Trofim din Efes împreună cu Pavel, prin cetate, şi şi-au închipuit că Pavel l-a adus în Templu. 30 Toată cetatea s-a ridicat atunci şi poporul şi-a făcut drum de peste tot şi, prinzându-l pe Pavel, l-au târât afară din Templu şi au închis imediat porţile. 31 Pe când căutau să-l omoare, s-a dus vestea la comandantul cohortei că tot Ierusalimul fierbe. 32 Comandantul şi-a luat imediat soldaţii şi centurionii şi a alergat la ei, iar iudeii când l-au văzut pe el şi pe soldaţi, au încetat să-l mai bată pe Pavel. 33 Atunci comandantul s-a apropiat, l-a arestat, a poruncit să fie legat cu două lanţuri şi a început să întrebe cine este şi ce a făcut. 34 Dar, din mulţime unii strigau într-un fel, alţii în alt fel, şi neputând să înţeleagă nimic sigur din cauza zarvei, comandantul a poruncit să fie adus în fortăreaţă. 35 Când a ajuns la trepte, a trebuit să-l poarte ostaşii din cauza furiei şi forţei mulţimii, 36 căci puhoiul de popor se ţinea după el şi strigau „Ucide-l!”
37 Erau gata să intre în fortăreaţă când Pavel s-a adresat comandantului: „Îmi este îngăduit să vorbesc ceva cu tine?” Acesta i-a zis: „Ştii greceşte deci? 38 Nu cumva eşti tu egipteanul care s-a răsculat cu ceva timp în urmă şi a condus în pustie patru mii de răzvrătiţi ucigaşi?” 39 Pavel i-a răspuns: „Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, o cetate care nu este lipsită de însemnătate. Îngăduie-mi, te rog, să vorbesc mulţimii!” 40 Primind încuviinţarea, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a ridicat mâna spre popor. S-a lăsat o tăcere adâncă şi atunci Pavel a început să le vorbească în limba ebraică.