1 Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei,

2 către sfinții care sunt în Colose, frați credincioși în Cristos:

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumirea și rugăciunea lui Pavel pentru biserică
3 Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, când ne rugăm pentru voi, 4 fiindcă am auzit despre credința voastră în Cristos Isus și despre dragostea pe care o aveți pentru toți sfinții, 5 datorită speranței care vă este păstrată în Ceruri, despre care ați auzit mai înainte în Cuvântul adevărului, Evanghelia 6 care a ajuns până la voi. Ea crește în toată lumea și aduce roade. La fel se întâmplă și între voi din ziua în care ați auzit și ați cunoscut bine harul lui Dumnezeu în adevăr, 7 așa cum ați învățat de la Epafras, preaiubitul nostru slujitor împreună cu noi, care este un slujitor credincios al lui Cristos pentru noi. 8 El ne-a făcut cunoscută dragostea voastră în Duhul.
9 De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să fiți umpluți de cunoașterea voii Lui, cu toată înțelepciunea și priceperea spirituală, 10 ca să trăiți într-un mod demn de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în toate, rodind tot felul de fapte bune și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu, 11 fiind întăriți cu toată puterea, potrivit cu măreția gloriei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, 12 mulțumindu-I Tatălui, Care v-a îndreptățit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină. 13 El ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a adus în Împărăția Fiului Său iubit, 14 în Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
Supremația lui Cristos
15 El este chipul Dumnezeului nevăzut,
Întâiul născut peste întreaga creație,
16 pentru că prin El au fost create toate lucrurile,
în ceruri și pe pământ,
cele văzute și cele nevăzute,
fie tronuri, fie domnii,
fie conduceri, fie autorități.
Toate au fost create prin El și pentru El.
17 El este înainte de toate lucrurile
și în El se țin toate împreună.
18 El este Capul Trupului, al Bisericii.
El este Începutul,
Întâiul născut dintre cei morți,
pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile.
19 Căci Dumnezeu a considerat potrivit
ca toată plinătatea să locuiască în El.
20 Prin El, Dumnezeu a împăcat toate lucrurile cu Sine,
fie cele de pe pământ,
fie cele din Ceruri,
făcând pace prin sângele crucii Lui.
21 Și pe voi, care cândva erați străini și dușmani în mintea voastră, din cauza faptelor voastre rele, 22 El v-a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, pentru a vă înfățișa sfinți, fără cusur și fără vină înaintea Lui, 23 dacă rămâneți cu adevărat în credință, bine întemeiați și fermi, fără să vă abateți de la speranța Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost proclamată oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am devenit eu, Pavel.
Slujba lui Pavel pentru Biserică
24 Acum mă bucur în suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos pentru trupul Său, care este Biserica. 25 Slujitorul ei am devenit eu, potrivit cu responsabilitatea care mi-a fost dată de Dumnezeu față de voi, aceea de a face pe deplin cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu, 26 și anume taina care a fost ascunsă de veacuri și de generații, dar care acum a fost descoperită sfinților Lui, 27 cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care este bogăția gloriei acestei taine printre neevrei, și anume: Cristos în voi, speranța gloriei.
28 El este Cel pe Care noi Îl proclamăm, sfătuind și învățând pe orice om, cu toată înțelepciunea, ca să ajutăm orice om să fie desăvârșit în Cristos. 29 Pentru aceasta lucrez din greu, luptându-mă prin puterea Lui, care lucrează cu tărie în mine.
Salutări
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, 2 către fraţii în Hristos, sfinţi şi credincioşi, care sunt în Colose: har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru .
Rugăciune de mulţumire
3 Întotdeauna îi mulţumim pentru voi lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, când ne rugăm, 4 fiindcă am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus şi despre iubirea pe care o aveţi pentru toţi sfinţii. 5 O aveţi datorită nădejdii care este pregătită pentru voi în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul cel adevărat, evanghelia 6 care a ajuns la voi. În întreaga lume, această evanghelie aduce rod şi creşte, ca şi între voi, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut cu adevărat harul lui Dumnezeu. 7 Voi aţi învăţat astfel de la Epafras, preaiubitul nostru, rob alături de noi, slujitor credincios al lui Hristos pentru voi, 8 care ne-a spus despre iubirea pe care o aveţi în Duhul Sfânt.
9 De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceste lucruri, nu am încetat să ne rugăm pentru voi şi să-I cerem lui Dumnezeu să vă umple de cunoaşterea voinţei Lui, în toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească, 10 ca să trăiţi într-un chip vrednic de Domnul şi să-I fiţi plăcuţi lui în toate, să aduceţi rod în orice lucru bun şi să creşteţi în cunoaşterea lui Dumnezeu, 11 luând putere din slava lui cea puternică astfel încât să aveţi deplină stăruinţă şi răbdare.
Măreţia persoanei şi lucrării lui Hristos
12 Cu bucurie să-I mulţumiţi Tatălui, cel ce v-a învrednicit să luaţi parte la moştenirea sfinţilor, în lumină. 13 El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a mutat în împărăţia iubitului Său Fiu , 14 în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.
15 El este Chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Întâiul Născut înainte de toată creaţia . 16 Fiindcă prin El Dumnezeu a creat toate cele din cer şi de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri sau domnii, stăpâniri sau puteri ; toate prin El şi pentru El au fost create, 17 iar El este mai înainte de toate şi toate există în El. 18 El este Capul trupului, al Bisericii, El este Începutul, Întâiul Născut dintre cei morţi, ca El să aibă întâietate în toate; 19 fiindcă Dumnezeu a binevoit ca în El să locuiască întreaga plinătate a dumnezeirii 20 şi prin El să împace cu Sine toate lucrurile, atât cele de pe pământ, cât şi cele din cer, făcând pace prin sângele Său vărsat pe cruce.
21 Altădată, voi eraţi înstrăinaţi de Dumnezeu şi duşmani ai Lui, cu mintea voastră, prin faptele voastre rele. 22 Acum însă v-a împăcat în trupul Său de carne, pentru ca prin moartea Sa să vă înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu sfinţi, nepătaţi şi nevinovaţi, 23 dar numai dacă rămâneţi întemeiaţi şi fermi în credinţă, fără să fiţi clintiţi din nădejdea evangheliei pe care aţi auzit-o, cea vestită întregii creaţii de sub cer; iar eu, Pavel, sunt slujitorul acestei evanghelii.
Misiunea lui Pavel în Biserică
24 Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, duc la îndeplinire ceea ce lipseşte suferinţelor lui Hristos pentru trupul Său, care este Biserica. 25 Slujitorul ei am devenit eu, potrivit misiunii pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, să vă vestesc pe deplin cuvântul lui Dumnezeu, 26 taina cea din veci ascunsă oamenilor şi acum revelată sfinţilor. 27 Lor a vrut Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri. Taina aceasta este Hristos în voi, nădejdea slavei lui Dumnezeu. 28 Pe Hristos Îl vestim, îndemnând şi învăţând pe orice om, cu toată înţelepciunea, pentru a desăvârşi orice om în Hristos. 29 Pentru aceasta mă străduiesc şi mă lupt, potrivit cu lucrarea Lui pe care El o săvârşeşte în mine, cu putere.