Iacov și familia sa merg în Egipt
1 Israel a pornit în călătorie cu tot ce avea, iar când a ajuns la Beer-Șeba, a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac.
2 Dumnezeu i-a vorbit lui Israel în vedenii de noapte și i-a zis:
‒ Iacov, Iacov!
El a răspuns:
‒ Iată-mă!
3 Dumnezeu a zis:
‒ Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face o națiune mare. 4 Eu Însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt și tot Eu te voi aduce cu siguranță înapoi, iar Iosif îți va închide ochii.
5 Apoi Iacov a plecat din Beer-Șeba. Fiii lui Israel l-au dus pe Iacov, tatăl lor, precum și pe copiii și soțiile lor, în carele pe care Faraon le trimisese să-i aducă. 6 Iacov și toți urmașii lui și-au luat turmele și bunurile, pe care le strânseseră în țara Canaanului, și au venit în Egipt. 7 El i-a adus cu el în Egipt pe fiii săi, pe nepoții săi, pe fetele sale și pe nepoatele sale, adică toți urmașii săi.
8 Acestea sunt numele fiilor lui Israel (Iacov și urmașii săi) care au venit în Egipt:
Ruben, întâiul născut al lui Iacov,9 și fiii lui Ruben:Hanoh, Palu, Hețron și Carmi.
10 Fiii lui Simeon:Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiul unei canaanite.
11 Fiii lui Levi:Gherșon, Chehat și Merari.
12 Fiii lui Iuda:Er, Onan, Șela, Pereț și Zerah; dar Er și Onan au murit în țara Canaanului.
Fiii lui Pereț au fost:
Hețron și Hamul.
13 Fiii lui Isahar:Tola, Puva, Iov și Șimron.
14 Fiii lui Zabulon:Sered, Elon și Iahleel.
15 Aceștia au fost fiii Leei, pe care ea i-a născut lui Iacov în Padan-Aram. Ea îi mai născuse și o fată, pe nume Dina. Toți fiii și fiicele sale au fost în număr de treizeci și trei.16 Fiii lui Gad:
Țifion, Haghi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areli.
17 Fiii lui Așer:Imna, Ișva, Ișvi și Beria.
Sora lor a fost Serah.
Fiii lui Beria:
Heber și Malchiel.
18 Aceștia au fost copiii Zilpei, pe care Laban i-a dat-o fetei sale Lea. Pe aceștia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total șaisprezece suflete.19 Fiii Rahelei, soția lui Iacov:
Iosif și Beniamin.
20 În țara Egiptului, lui Iosif i s-au născut Manase și Efraim pe care i i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul din On.
21 Fiii lui Beniamin:Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roș, Muppim, Huppim și Ard.
22 Aceștia au fost fiii Rahelei, care i s-au născut lui Iacov, fiind în total paisprezece persoane.23 Fiul lui Dan:
Hușim.
24 Fiii lui Neftali:Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem.
25 Aceștia au fost copiii Bilhei, pe care Laban i-a dat-o fetei sale Rahela; pe aceștia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total șapte persoane.26 Toți cei care au mers cu Iacov în Egipt, care i se născuseră lui Iacov, în afară de soțiile fiilor săi, erau în total șaizeci și șase de persoane. 27 Lui Iosif i s-au născut doi fii în Egipt. Astfel, toți cei din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau șaptezeci.
Iacov se așază în Goșen
28 Iacov l-a trimis pe Iuda înainte la Iosif pentru a afla drumul spre Goșen. Când au ajuns în regiunea Goșen, 29 Iosif și-a pregătit carul și s-a dus să-l întâlnească pe tatăl său Israel acolo. Când a ajuns la el, l-a îmbrățișat și a plâns mult pe umărul lui. 30 Apoi Israel i-a zis lui Iosif: „Acum, după ce ți-am văzut fața, pot să mor, căci ești încă în viață“. 31 Iosif le-a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă voi duce la Faraon și-i voi istorisi: «Frații mei și familia tatălui meu, care erau în țara Canaanului, au venit la mine. 32 Oamenii aceștia sunt păstori, deoarece cresc vite. Ei și-au adus turmele, cirezile și tot ceea ce au». 33 Când Faraon vă va chema și vă va întreba: «Ce ocupație aveți?», 34 voi să-i răspundeți: «Slujitorii tăi sunt crescători de vite, din tinerețea noastră și până acum, atât noi, cât și părinții noștri». Astfel, veți putea locui în regiunea Goșen, căci oricine paște turmele este o urâciune înaintea egiptenilor“.