Judecată asupra întregului pământ
1 Iată, Domnul urmează să golească pământul
și să-l pustiască;
îi va răsturna suprafața
și-i va împrăștia locuitorii.
2 La fel i se va întâmpla preotului, ca și poporului,
stăpânului, ca și slujitorului său,
stăpânei, ca și slujitoarei ei,
celui ce vinde, ca și celui ce cumpără,
celui ce împrumută, ca și celui ce ia cu împrumut
și celui ce i se datorează, ca și datornicului.
3 Pământul va fi în întregime pustiit și jefuit,
căci Domnul a rostit acest cuvânt.

4 Pământul se usucă, se veștejește;
lumea este sleită de puteri, se veștejește,
conducătorii popoarelor pământului sunt sleiți de puteri.
5 Pământul este pângărit de locuitorii săi,
căci au încălcat legile,
au trecut peste hotărâre
și au rupt legământul cel veșnic.
6 De aceea un blestem devorează pământul,
iar locuitorii lui își ispășesc vina.
De aceea sunt nimiciți locuitorii pământului
și rămân puțini oameni.
7 Mustul se usucă, iar vița se veștejește;
toți cei ce aveau inima veselă suspină.
8 Bucuria tamburinelor a încetat,
zgomotul celor ce petrec s-a oprit,
bucuria lirei s-a sfârșit.
9 Nu se mai bea vin cântând,
iar băutura tare este amară pentru cei ce o beau.
10 Cetatea pustie stă dărâmată;
toate casele sunt închise, nimeni nu poate intra.
11 Pe străzi ei strigă după vin;
orice bucurie s-a dus
și veselia a fost alungată din țară.
12 Cetatea e lăsată în ruine,
iar poarta îi este sfărâmată.
13 Pe întinderea pământului
și în mijlocul popoarelor
va fi ca atunci când se scutură măslinul,
ca atunci când rămân câțiva ciorchini după culesul viei.

14 Ei își înalță glasurile, strigă de bucurie
și aclamă, dinspre vest, măreția Domnului.
15 De aceea voi, cei din est,
glorificați-L pe Domnul!
Cei de pe insulele mării,
glorificați Numele Domnului,
Dumnezeul lui Israel!
16 De la marginile pământului auzim cântându-se:
„Glorie Celui Drept!“.

Eu însă zic: „Mă ofilesc! Mă ofilesc!
Vai de mine!
Trădătorii au trădat,
trădătorii au comis trădare!“.
17 Groaza, groapa și lațul te așteaptă,
locuitor al pământului!
18 Oricine va fugi la sunet de groază
va cădea în groapă
și oricine va ieși din groapă
va fi prins într-un laț.

Căci ferestrele din înălțime sunt deschise
și temeliile pământului se cutremură.
19 Pământul este făcut fărâme,
pământul este rupt în bucăți,
pământul este zguduit cu putere.
20 Pământul se clatină ca un om beat,
se leagănă ca o colibă.
Fărădelegea lui apasă greu asupra lui;
el cade, și nu se mai ridică.

21 În ziua aceea, Domnul va pedepsi
armata de sus, în înălțime,
și pe împărații pământului, pe pământ.
22 Vor fi adunați împreună,
ca deținuții, într-o groapă.
Vor fi închiși într-o închisoare
și, după multe zile, vor fi pedepsiți.
23 Atunci luna va fi umilită,
iar soarele făcut de rușine,
pentru că Domnul Oștirilor va domni
pe muntele Sion și în Ierusalim,
înaintea bătrânilor Săi, în glorie.