Boala și însănătoșirea lui Ezechia
(2 Regi 20:1-112 Cron. 32:24)1 În acele zile, Ezechia s-a îmbolnăvit și era aproape de moarte. Profetul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Pune-ți casa în rânduială, fiindcă vei muri. Nu vei mai trăi»“.
2 Atunci Ezechia s-a întors cu fața spre perete și s-a rugat Domnului, 3 zicând: „O, Doamne, adu-Ți aminte, Te rog, că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și din toată inima și am făcut ce este bine înaintea ochilor Tăi“. Și Ezechia a plâns mult.
4 Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Isaia, zicând: 5 „Du-te și spune-i lui Ezechia: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ‘Ți-am auzit rugăciunea și ți-am văzut lacrimile. Iată că voi adăuga la zilele tale încă cincisprezece ani, 6 te voi elibera, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei și voi apăra această cetate.
7 Acesta este semnul de la Domnul pentru tine, prin care vei ști că Domnul va împlini ce a promis: 8 voi face ca umbra aruncată de soare pe cadranul lui Ahaz să se dea înapoi cu zece trepte’»“. Și soarele s-a dat înapoi pe cadran cu zece trepte pe care deja le coborâse.
9 Scrierea lui Ezechia, regele lui Iuda, după ce a fost bolnav și s-a vindecat de boala sa:
10 „Ziceam: «În floarea vieții mele
trebuie să trec prin porțile Locuinței Morților;
sunt văduvit de restul anilor mei».
11 Am zis: «Nu-L voi mai vedea pe Domnul Dumnezeu
în țara celor vii.
Nu voi mai privi omul
împreună cu locuitorii lumii trecătoare.
12 Locuința mea este smulsă și îndepărtată de la mine
precum cortul unui păstor.
Mi-am înfășurat viața ca un țesător;
el mă taie din țesătură.
Până la noapte Tu îmi vei pune capăt.
13 M-am culcat până dimineață;
ca un leu, așa îmi zdrobește El toate oasele.
Până la noapte Tu îmi vei pune capăt.
14 Am ciripit ca un lăstun, am croncănit ca un cocor;
am gemut ca o porumbiță.
Mi-au obosit ochii uitându-mă în sus.
Sunt în necaz. Ajută-mă, Stăpâne!
15 Ce-aș mai putea spune? El mi-a vorbit
și El a înfăptuit.
Voi umbla smerit, în toți anii vieții mele,
din cauză că mi-a fost amărât sufletul.
16 O, Stăpâne, prin lucrurile acestea trăiesc oamenii
și în toate acestea stă și viața duhului meu.
Tu mi-ai dat sănătate
și m-ai lăsat să trăiesc.
17 Iată, spre pacea mea
am trecut prin această amărăciune.
Tu mi-ai iubit sufletul,
păzindu-l de groapa putrezirii,
căci ai aruncat înapoia Ta
toate păcatele mele.
18 Într-adevăr, Locuința Morților nu-Ți poate mulțumi,
Moartea nu Te poate lăuda,
iar cei ce coboară în groapă
nu pot spera în credincioșia Ta,
19 ci cel viu, cel viu Te laudă,
așa cum fac și eu azi.
Tatăl face cunoscut fiilor săi credincioșia Ta.
20 Domnul m-a salvat.
Vom cânta cu instrumentele cu coarde
în toate zilele vieții noastre,
în Casa Domnului»“.
21 Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine și s-o întindă pe bubă, și el va trăi“.
22 Ezechia întrebase: „Care va fi semnul prin care voi ști că mă voi duce la Casa Domnului?“.