Ziua răzbunării Domnului și a răscumpărării
1 ‒ Cine este Acesta, Care vine din Edom,
Care vine cu hainele roșii din Boțra?
Cine este Acesta, înveșmântat atât de frumos,
pășind atât de plin de putere?

‒ Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu dreptate
și Care am putere să mântuiesc.

2 ‒ De ce sunt hainele Tale roșii
și veșmintele Tale ca ale unuia care calcă în picioare strugurii
în presă?

3 ‒ Eu singur le-am călcat în picioare, ca în presa de vin,
iar dintre popoare n-a fost nimeni cu Mine.
Le-am călcat în picioare în mânia Mea,
le-am zdrobit în furia Mea.
Sângele lor Mi-a stropit hainele
și Mi-am pătat toate veșmintele.
4 Căci ziua răzbunării era în inima Mea
și anul răscumpărării Mele sosise.
5 M-am uitat, dar nu era nimeni să ajute;
eram înmărmurit, dar nu era nimeni să sprijine.
Atunci brațul Meu Mi-a adus victorie
și furia Mea M-a sprijinit.
6 Am călcat în picioare popoare în mânia Mea,
le-am îmbătat în furia Mea
și le-am vărsat sângele pe pământ.
Laudă și mărturisire
7 Voi vorbi despre îndurările Domnului
și despre faptele pentru care Domnul merită să fie lăudat,
potrivit cu tot ce a făcut Domnul pentru noi.
Voi vorbi despre marea Lui bunătate
față de Casa lui Israel,
pe care i-a arătat-o potrivit milei Sale
și potrivit bogăției îndurării Lui.
8 El a zis: „Cu siguranță ei sunt poporul Meu,
fiii care nu vor trăda“;
și, astfel, El a devenit Mântuitorul lor.
9 Orice necaz de-al lor l-a considerat necazul Său,
iar Îngerul Prezenței Sale i-a salvat.
În dragostea și în mila Sa, El i-a răscumpărat;
i-a ridicat și i-a purtat în brațe în toate zilele din vechime.
10 Dar ei s-au răzvrătit
și L-au întristat pe Duhul Său cel Sfânt.
De aceea El S-a făcut dușmanul lor
și a luptat El Însuși împotriva lor.

11 Atunci poporul Său și-a adus aminte
de zilele străvechi și de Moise.
Unde este Acela Care i-a scos din mare
împreună cu păstorul turmei Sale?
Unde este Acela Care a pus printre ei
Duhul Său cel Sfânt,
12 Acela Care Și-a pus să meargă brațul Său măreț
la dreapta lui Moise,
Acela Care a despărțit apele înaintea lor
pentru a-Și face un renume veșnic,
13 Acela Care i-a condus prin adâncuri?
Asemenea unui cal care aleargă prin deșert,
ei nu s-au împiedicat
14 și asemenea unor vite care coboară în vale,
așa i-a condus Duhul Domnului la odihnă.
În felul acesta Ți-ai călăuzit Tu poporul,
pentru a-Ți face un Nume măreț.

15 Privește din Ceruri și vezi,
din Locuința Ta sfântă și măreață.
Unde-Ți sunt zelul și puterea?
Fiorul Tău lăuntric și mila Ta
s-au retras de la mine.
16 Totuși, Tu ești Tatăl nostru,
chiar dacă Avraam nu ne cunoaște,
chiar dacă Israel nu ne recunoaște;
Tu, Doamne, ești Tatăl nostru,
din vechime Tu Te numești „Răscumpărătorul nostru“.
17 De ce, Doamne, ne-ai făcut să rătăcim de la căile Tale?
De ce ne-ai împietrit inimile,
ca să nu mai avem teamă de Tine?
Întoarce-Te, de dragul slujitorilor Tăi,
de dragul semințiilor ce-Ți sunt moștenire!
18 Pentru puțină vreme, ei au stăpânit poporul sfințeniei Tale;
dușmanii noștri au călcat în picioare Sfântul Tău Lăcaș.
19 Am fost multă vreme ca unii peste care Tu nu stăpâneai,
ca unii peste care nu era chemat Numele Tău.