Isus și femeia samariteană
1 Când a aflat Isus că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan – 2 cu toate că nu boteza Isus Însuși, ci ucenicii Lui – 3 a părăsit Iudeea și S-a întors iarăși în Galileea. 4 Însă trebuia să treacă prin Samaria. 5 Prin urmare, a ajuns într-o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de terenul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. 6 Acolo era o fântână a lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a așezat la fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea.
7 O femeie din Samaria a venit să scoată apă.
Isus i-a zis:
‒ Dă-Mi să beau!
8 Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.
9 Femeia samariteană I-a zis:
‒ Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?
(Căci iudeii n-au legături cu samaritenii.)
10 Isus a răspuns și i-a zis:
‒ Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăți I-ai fi cerut, și El ți-ar fi dat apă vie!
11 Femeia I-a zis:
‒ Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie? 12 Ești Tu mai mare decât strămoșul nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta din care a băut atât el, cât și fiii și turmele lui?
13 Isus a răspuns și i-a zis:
‒ Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. 14 Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veci nu-i va mai fi sete, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor, care va țâșni spre viața veșnică.
15 Femeia I-a zis:
‒ Domnule, dă-mi și mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot!
16 El i-a zis:
‒ Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici!
17 Femeia a răspuns și I-a zis:
‒ N-am bărbat!
Isus i-a zis:
‒ Ai spus bine: „N-am bărbat!“, 18 pentru că cinci bărbați ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Este adevărat ceea ce ai spus.
19 Femeia I-a zis:
‒ Domnule, văd că Tu ești profet! 20 Strămoșii noștri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii .
21 Isus i-a răspuns:
‒ Crede-Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veți mai închina Tatălui nici pe muntele acesta și nici în Ierusalim. 22 Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei. 23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de închinători caută Tatăl. 24 Dumnezeu este duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.
25 Femeia I-a zis:
‒ Știu că vine Mesia (Căruia I se zice Cristos). Când va veni El, ne va înștiința despre toate lucrurile.
26 Isus i-a zis:
‒ Eu, Cel Care-ți vorbește, sunt Acela .
Întoarcerea ucenicilor
27 Chiar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși, niciunul n-a întrebat: „Ce cauți?“ sau „De ce vorbești cu ea?“. 28 Femeia a lăsat ulciorul, a plecat în cetate și le-a zis oamenilor: 29 „Veniți să vedeți un Om Care mi-a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?“. 30 Ei au ieșit din cetate și veneau spre El.
31 Între timp, ucenicii Îl rugau:
‒ Rabbi, mănâncă!
32 Dar El le-a zis:
‒ Eu am de mâncat o mâncare despre care voi nu știți.
33 Drept urmare, ucenicii și-au zis unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva de mâncare?“.
34 Isus le-a zis:
‒ Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 35 Nu ziceți voi că mai sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun, ridicați-vă ochii și priviți câmpurile; ele sunt albe, gata pentru seceriș! Chiar acum, 36 cel ce seceră primește răsplată și strânge rod pentru viață veșnică, pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure împreună. 37 Căci în această privință este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră!“. 38 Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi ați muncit din greu; alții au muncit din greu, iar voi ați cules rodul muncii lor.
Credința samaritenilor
39 Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El datorită cuvintelor femeii, care mărturisea: „Mi-a spus tot ce-am făcut!“. 40 Așadar, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 41 Mult mai mulți au crezut apoi datorită cuvintelor Lui 42 și-i ziceau femeii: „Acum nu mai credem datorită spuselor tale, căci am auzit noi înșine și știm că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii!“.
Vindecarea fiului unui slujbaș al regelui
43 După cele două zile, Isus a plecat de acolo spre Galileea. 44 Căci Isus Însuși mărturisise că un profet nu are parte de onoare în patria lui. 45 Când a ajuns în Galileea, galileenii L-au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, căci și ei fuseseră la sărbătoare.
46 Atunci a venit din nou în Cana Galileei, unde transformase apa în vin. Era acolo un slujbaș al regelui, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. 47 Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să-i vindece fiul, căci era pe moarte.
48 Isus i-a zis:
‒ Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți!
49 Slujbașul regelui I-a zis:
‒ Doamne, vino acasă la mine până nu moare copilașul meu!
50 Isus i-a răspuns:
‒ Du-te; fiul tău trăiește.
Omul a crezut cuvintele pe care i le-a spus Isus și a plecat. 51 În timp ce pleca el spre casă , sclavii lui l-au întâmpinat și i-au zis că fiul lui trăiește! 52 Atunci el i-a întrebat la ce oră începuse să-i fie mai bine. Ei i-au răspuns: „Ieri, la ceasul al șaptelea l-a lăsat febra“. 53 Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăiește“. Și a crezut el și toată casa lui.
54 Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus, după ce a venit din Iudeea în Galileea.
Iisus şi femeia samariteancă
1 Când a aflat Iisus că fariseii auziseră că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan – 2 deşi nu Iisus boteza, ci ucenicii Lui – 3 a plecat din Iudeea şi s-a dus iarăşi spre Galileea. 4 Şi trebuia să treacă prin Samaria. 5 Aşa a ajuns într-o cetate a Samariei numită Sihar, aproape de locul pe care i l-a dat Iacov fiului său, Iosif. 6 Acolo era fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de drum, stătea lângă fântână. Era pe la ceasul al şaselea.
7 O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Iisus i-a spus: „Dă-mi să beau!”, 8 fiindcă ucenicii Lui plecaseră în cetate să cumpere mâncare. 9 Femeia samariteancă I-a spus: „Cum, tu, iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteancă?”, fiindcă iudeii nu au legături cu samaritenii. 10 Iisus i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune: Dă-mi să beau, tu i-ai fi cerut Lui şi ţi-ar fi dat apă vie.” 11 Femeia I-a spus atunci: „Doamne, nu ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai atunci apa cea vie? 12 Eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna din care a băut el însuşi, fiii săi şi turmele sale?” 13 Iisus i-a răspuns: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou. 14 Dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veci, iar apa pe care i-o voi da va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţă veşnică.” 15 Femeia I-a spus: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot.”
16 El i-a spus: „Mergi şi-l cheamă pe bărbatul tău şi vino aici!” 17 Femeia I-a răspuns: „Nu am bărbat!” Iisus i-a spus: „Bine ai zis: nu am bărbat!, 18 fiindcă cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu e bărbatul tău. Aici ai spus adevărul.” 19 Femeia I-a spus: „Doamne, văd că eşti profet. 20 Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, dar voi spuneţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să te închini.” 21 Iisus i-a spus: „Crede-mă, femeie, vine ceasul când nu vă veţi mai închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. 22 Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi, noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. 23 Dar vine ceasul, şi a şi venit, când adevăraţii închinători i se vor închina Tatălui în Duh şi adevăr, fiindcă astfel de închinători îşi doreşte Tatăl. 24 Dumnezeu este duh, iar cei care i se închină trebuie să i se închine în Duh şi adevăr.” 25 Femeia I-a spus: „Ştiu că vine Mesia, cel numit Hristos. Când va veni El, ne va vesti toate lucrurile.” 26 Iisus i-a spus: „Eu sunt, Cel care îţi vorbeşte!”
Credinţa samaritenilor şi mărimea secerişului
27 În acea clipă s-au întors ucenicii Lui şi se mirau că vorbeşte cu o femeie. Totuşi, nici unul nu I-a spus: „Ce faci?” sau „De ce vorbeşti cu ea?” 28 Iar femeia şi-a lăsat urciorul şi s-a dus spre cetate, spunându-le oamenilor: 29 „Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut. Oare nu este El Hristosul?” 30 Ei au ieşit din cetate şi au venit la El.
31 Între timp, ucenicii Îl rugau zicând: „Rabbi, mănâncă!” 32 El le-a spus: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi.” 33 Aşadar, ucenicii vorbeau între ei: „Oare I-a adus cineva de mâncare?” 34 Iisus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să-I împlinesc lucrarea. 35 Nu spuneţi voi, oare: Mai sunt patru luni până vine secerişul? Iată, vă spun, ridicaţi-vă ochii şi vedeţi că holdele sunt deja coapte pentru seceriş. 36 Cel care seceră primeşte plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică, aşa încât şi semănătorul şi secerătorul să se bucure împreună. 37 Prin aceasta se adevereşte cuvântul: unul seamănă şi altul seceră. 38 Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu aţi trudit. Alţii au trudit şi voi aţi intrat peste munca lor.”
39 Din cetatea aceea a samaritenilor, mulţi au crezut în El, datorită cuvântului femeii care a dat mărturie: „Mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut!” 40 Astfel, când samaritenii au venit la El, stăruiau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. 41 Mult mai mulţi au crezut datorită cuvântului Său 42 şi îi spuneau femeii: „Acum nu mai credem pentru cuvintele tale, ci pentru că noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii.”
Vindecări în Galileea
43 Iar după cele două zile a plecat de acolo în Galileea. 44 Iisus Însuşi a dat mărturie că un profet nu este preţuit în ţara sa. 45 Aşadar, când a ajuns în Galileea, galileenii L-au primit fiindcă văzuseră tot ceea ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, fiindcă şi ei fuseseră la sărbătoare.
46 A venit iar în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi în Capernaum era un funcţionar imperial al cărui fiu era bolnav. 47 Acesta, auzind că Iisus vine din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi Îl ruga să coboare să îi vindece fiul, căci trăgea să moară. 48 Atunci Iisus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” 49 Iar funcţionarul imperial I-a spus: „Doamne, coboară înainte să-mi moară copilul!” 50 Iisus i-a spus: „Mergi, fiul tău trăieşte!” Omul a crezut cuvântul pe care I-l spusese Iisus şi a plecat. 51 Pe când cobora el, i-au ieşit înainte slujitorii săi spunându-i că fiul lui trăieşte. 52 I-a întrebat, aşadar, la ce oră a început să se simtă mai bine. I-au zis: „Ieri, la ceasul al şaptelea, l-a lăsat febra.” 53 Atunci tatăl şi-a dat seama că era tocmai ceasul în care Iisus îi spusese: „Fiul tău trăieşte” şi au crezut în Iisus, el şi toată casa lui. 54 Acesta este cel de-al doilea semn pe care l-a făcut Iisus când a venit din Iudeea în Galileea.