Femeia prinsă în adulter
1 Isus S-a dus spre Muntele Măslinilor. 2 Apoi, dis-de-dimineață, a venit iarăși în Templu, și tot poporul a venit la El. Isus S-a așezat și a început să-i învețe. 3 Cărturarii și fariseii au adus o femeie care fusese prinsă în adulter și au pus-o să stea în mijlocul lor .
4 Ei I-au zis:
‒ Învățătorule, această femeie a fost prinsă chiar în timp ce comitea adulterul. 5 În Lege, Moise ne-a poruncit să omorâm cu pietre astfel de femei. Tu, deci, ce zici?
6 Spuneau lucrul acesta ca să-L pună la încercare, pentru ca să aibă cu ce să-L acuze.
Isus însă S-a aplecat și a început să scrie cu degetul pe pământ.
7 Cum ei continuau să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis:
‒ Acela dintre voi care este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea!
8 Apoi S-a aplecat din nou și a continuat să scrie pe pământ.
9 Auzind aceste cuvinte și fiind mustrați de cugetul lor, au ieșit afară unul câte unul, începând de la cei bătrâni, până la cei din urmă, iar Isus a rămas singur cu femeia care stătea în mijloc.
10 Isus S-a ridicat și a întrebat-o:
‒ Femeie, unde sunt acei acuzatori ai tăi? Nimeni nu te-a condamnat?
11 Ea a răspuns:
‒ Nimeni, Doamne!
Isus i-a zis:
‒ Nici Eu nu te condamn. Du-te, iar de acum înainte să nu mai păcătuiești!
Veridicitatea mărturiei lui Isus
12 Isus le-a vorbit din nou, zicând:
‒ Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întunecime, ci va avea Lumina vieții.
13 Fariseii I-au zis:
‒ Tu mărturisești despre Tine Însuți, deci mărturia Ta nu este adevărată.
14 Isus a răspuns și le-a zis:
‒ Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, totuși mărturia Mea este adevărată, pentru că Eu știu de unde vin și unde Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin și nici unde Mă duc. 15 Voi judecați după înfățișare. Eu nu judec pe nimeni. 16 Și chiar dacă aș judeca, judecata Mea este adevărată, pentru că Eu nu sunt singur, ci sunt împreună cu Tatăl Care M-a trimis. 17 Chiar în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. 18 Sunt Eu Cel Care mărturisesc despre Mine Însumi, și apoi despre Mine mai mărturisește și Tatăl Care M-a trimis.
19 Atunci ei L-au întrebat:
‒ Unde este Tatăl Tău?
Isus a răspuns:
‒ Voi nu Mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-ați cunoaște pe Mine, L-ați cunoaște și pe Tatăl Meu.
20 Aceste cuvinte le-a spus în vistierie, în timp ce îi învăța pe oameni în Templu, dar nu L-a arestat nimeni, pentru că încă nu-I sosise ceasul.
21 El le-a zis iarăși:
‒ Eu Mă duc, iar voi Mă veți căuta, însă veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni.
22 Atunci iudeii au zis:
‒ Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni“?
23 El le-a zis:
‒ Voi sunteți de jos; Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. 24 De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre. Căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre.
25 Ei L-au întrebat:
‒ Cine ești Tu?
Isus le-a răspuns:
‒ Ceea ce vă tot spun de la început. 26 Eu am multe de zis și de judecat cu privire la voi, însă Cel Ce M-a trimis este adevărat, iar Eu, ceea ce am auzit de la El, aceea spun lumii.
27 Ei nu și-au dat seama că le vorbea despre Tatăl.
28 Isus le-a zis:
‒ Când Îl veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci spun aceste lucruri așa cum M-a învățat Tatăl. 29 Iar Cel Ce M-a trimis este cu Mine. El nu M-a lăsat singur, pentru că Eu întotdeauna fac ceea ce Îi este plăcut.
30 În timp ce spunea aceste lucruri, mulți au crezut în El.
Urmașii lui Avraam
31 Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El:
‒ Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci sunteți într-adevăr ucenicii Mei. 32 Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.
33 Ei I-au răspuns:
‒ Suntem urmașii lui Avraam și niciodată n-am slujit ca sclavi nimănui. Deci, cum spui Tu: „Veți deveni liberi.“?
34 Isus le-a răspuns:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este sclav al păcatului. 35 Și sclavul nu rămâne pe veci în casă, însă fiul rămâne pe veci. 36 Deci, dacă Fiul vă eliberează, veți fi cu adevărat liberi. 37 Știu că sunteți urmașii lui Avraam, dar cu toate acestea căutați să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu. 38 Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru.
39 Ei au răspuns și I-au zis:
‒ Tatăl nostru este Avraam!
Isus le-a zis:
‒ Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. 40 Însă acum încercați să Mă omorâți, pe Mine, un Om Care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut. 41 Voi faceți deci faptele tatălui vostru.
Atunci I-au zis:
‒ Noi nu suntem născuți din preacurvie. Avem un singur Tată: pe Dumnezeu!
42 Isus le-a zis:
‒ Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, atunci M-ați iubi, pentru că Eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Căci Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. 43 De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu. 44 Voi sunteți de la tatăl vostru , diavolul, și doriți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii. 45 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți. 46 Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți? 47 Cel ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.
Isus este înainte de Avraam
48 Iudeii au răspuns și I-au zis:
‒ Nu zicem noi bine că ești samaritean și că ai demon?
49 Isus a răspuns:
‒ Eu nu am demon, ci Îl onorez pe Tatăl Meu. Însă voi nu Mă onorați. 50 Eu nu caut gloria Mea. Este Unul Care o caută și judecă. 51 Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va vedea moartea!
52 Atunci iudeii I-au zis:
‒ Acum știm că ai demon! Avraam a murit, la fel și profeții, și Tu zici: „Dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va gusta moartea!“. 53 Doar nu ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și profeții au murit! Cine pretinzi Tu că ești?
54 Isus a răspuns:
‒ Dacă Eu Mă glorific pe Mine Însumi, gloria Mea nu înseamnă nimic. Tatăl Meu este Cel Care Mă glorifică, Cel despre Care voi spuneți: „Este Dumnezeul nostru!“, 55 deși nu-L cunoașteți. Eu însă Îl cunosc, iar dacă aș spune că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui. 56 Avraam, tatăl vostru, s-a bucurat foarte mult că urma să vadă ziua Mea. El a văzut-o și s-a bucurat.
57 Atunci iudeii I-au zis:
‒ N-ai nici cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam?
58 Isus le-a răspuns:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt!
59 Atunci au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns și a ieșit din Templu.
Iisus şi iertarea femeii adultere
1 Iisus s-a dus pe Muntele Măslinilor. 2 Dar în zori a venit din nou în Templu şi tot poporul venea la El, iar El, stând jos, îi învăţa. 3 Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o în mijloc, 4 I-au zis: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă pe când săvârşea adulter, 5 iar în Lege, Moise ne-a poruncit ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Aşadar, Tu ce spui?” 6 Ziceau aşa ca să-L pună la încercare şi ca să aibă pentru ce să-L acuze. Dar Iisus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. 7 Şi cum ei Îl tot întrebau, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care e fără păcat, să dea primul cu piatra în ea.” 8 Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. 9 Iar ei, când au auzit, au plecat unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni. El a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. 10 Iisus s-a ridicat şi i-a zis: „Femeie, unde s-au dus toţi? Nimeni nu te-a condamnat?” 11 Ea a spus: „Nimeni, Doamne.” Iisus i-a spus: „Nici eu nu te condamn. Mergi şi de acum înainte să nu mai păcătuieşti!”
Iisus, lumina lumii
12 Iisus a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii: cel care Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” 13 Atunci fariseii I-au spus: „Tu dai mărturie despre Tine Însuţi, deci mărturia Ta nu este adevărată.” 14 Iisus le-a răspuns: „Chiar dacă dau mărturie despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, pentru că ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Însă voi nu ştiţi nici de unde vin, nici unde Mă duc. 15 Voi judecaţi aşa cum judecă oamenii. Eu nu judec pe nimeni. 16 Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Tatăl care M-a trimis. 17 Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. 18 Eu sunt cel care dau mărturie despre Mine Însumi şi despre Mine dă mărturie Tatăl care M-a trimis.” 19 I-au spus atunci: „Unde este Tatăl Tău?” Iisus le-a răspuns: „Nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, L-aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.” 20 Aceste cuvinte le-a spus lângă vistierie, pe când învăţa în Templu, dar nimeni nu a pus mâna pe El, fiindcă nu-I venise încă ceasul.
21 Apoi le-a mai spus: „Eu plec, iar voi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” 22 Deci iudeii ziceau: „Nu cumva îşi va lua viaţa, de spune: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni?” 23 Şi El le spunea: „Voi sunteţi de aici de jos, Eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta. 24 V-am spus că veţi muri în păcatele voastre, pentru că dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” 25 Ei Îi spuneau: „Tu cine eşti?” Iisus le-a zis: „Sunt ceea ce v-am zis de la început. 26 Am multe de spus şi de judecat cu privire la voi. Dar Cel care M-a trimis este adevărat şi Eu spun lumii ceea ce am auzit de la El.” 27 Dar ei nu au înţeles că le vorbea despre Tatăl. 28 Iisus le-a spus deci: „Când Îl veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi şti că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci, precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc. 29 Iar Cel care M-a trimis este cu Mine, nu M-a lăsat singur, pentru că Eu fac întotdeauna lucrurile care Îi sunt plăcute.” 30 Când a spus acestea, mulţi au crezut în El.
Despre adevăr
31 Aşadar Iisus le spunea iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei 32 şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera.” 33 Ei I-au răspuns: „Noi suntem urmaşii lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui. Cum spui Tu: Veţi fi liberi?” 34 Iisus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun: oricine păcătuieşte este rob al păcatului. 35 Iar robul nu rămâne pentru totdeauna în casă. Fiul însă rămâne pentru totdeauna. 36 Aşadar, dacă Fiul vă eliberează, veţi fi cu adevărat liberi. 37 Ştiu că sunteţi urmaşii lui Avraam. Însă încercaţi să Mă omorâţi, deoarece cuvântul Meu nu-şi găseşte loc în voi. 38 Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru.”
Iisus şi Avraam
39 Ei I-au răspuns: „Tatăl nostru este Avraam.” Iisus le-a spus: „Dacă sunteţi fiii lui Avraam, faceţi faptele lui Avraam! 40 Dar acum încercaţi să Mă ucideţi pe Mine, Cel care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu: Avraam nu a făcut aşa. 41 Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei au zis: „Noi nu suntem născuţi din adulter. Avem un singur tată: pe Dumnezeu.” 42 Iisus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi, fiindcă Eu de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că nu am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. 43 De ce nu înţelegeţi spusele Mele? Pentru că nu puteţi asculta cuvântul Meu. 44 Voi sunteţi din tatăl vostru, Diavolul, şi vreţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. De la început el a fost ucigaş de oameni şi nu a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Când spune minciuna, din ale lui spune, fiindcă este mincinos şi tatăl minciunii. 45 Însă Eu spun adevărul, pe Mine nu Mă credeţi. 46 Care dintre voi Mă poate acuza de păcat? Dacă spun adevărul de ce nu Mă credeţi? 47 Cel care este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu. De aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.”
48 Iudeii au răspuns: „Nu spunem noi bine că eşti samaritean şi că eşti posedat de diavol?” 49 Iisus a răspuns: „Eu nu sunt posedat de diavol, ci Îl cinstesc pe Tatăl Meu, iar voi nu Mă cinstiţi pe Mine. 50 Însă Eu nu caut slava Mea. Are cine să o caute şi să judece. 51 Adevărat, adevărat vă spun: dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veci!” 52 Iudeii I-au zis: „Ştim acum că eşti posedat de diavol. Avraam a murit, şi profeţii la fel. Iar tu spui: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veci. 53 Eşti oare Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi profeţii au murit. Cine pretinzi că eşti?” 54 Iisus a răspuns: „Dacă Eu Mă slăvesc pe Mine Însumi, slava Mea nu înseamnă nimic. Tatăl Meu, despre care voi spuneţi că este Dumnezeul vostru, El este cel care Mă slăveşte. 55 Voi nu L-aţi cunoscut, însă Eu Îl cunosc. Şi dacă aş spune că nu Îl cunosc, aş fi mincinos, asemenea vouă. Dar Îl cunosc şi păzesc cuvântul Lui. 56 Avraam, părintele vostru, a tresăltat la gândul că va vedea ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” 57 Atunci iudeii I-au spus: „Nu ai nici cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam?” 58 Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, înainte să fie Avraam, Eu sunt.” 59 Atunci ei au luat pietre ca să arunce în El, dar Iisus s-a ascuns şi a ieşit din Templu.