Judecată împotriva națiunilor
1 Căci iată că în zilele acelea și în vremea aceea,
când îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda și ai Ierusalimului,
2 voi aduna toate națiunile
și le voi coborî în Valea lui Iehoșafat.
Acolo Mă voi judeca cu ele
pentru poporul Meu,
pentru moștenirea Mea, Israel,
căci l-au împrăștiat printre națiuni
și Mi-au împărțit țara.
3 Au tras la sorți pentru poporul Meu,
au dat un băiat pe o prostituată,
au vândut o fată pe vin și apoi au băut.
4 Așadar, ce aveți voi cu Mine, Tyr și Sidon și toate teritoriile Filistiei? Vreți să vă răzbunați pe Mine? Dacă vă răfuiți cu Mine, atunci imediat voi întoarce faptele voastre asupra capetelor voastre! 5 Căci Mi-ați luat argintul și aurul și Mi-ați dus comorile prețioase în templele voastre. 6 I-ați vândut pe fiii lui Iuda și pe fiii Ierusalimului la fiii grecilor, ca să-i îndepărtați de granița lor.
7 Iată că îi voi scoate afară din locul în care i-ați vândut și vă voi întoarce faptele asupra capetelor voastre. 8 Îi voi vinde pe fiii și pe fiicele voastre în mâna fiilor lui Iuda, iar ei îi vor vinde șabeenilor, o națiune îndepărtată, căci Domnul a vorbit“.
9 Vestiți lucrul acesta printre națiuni:
„Declarați război!
Treziți vitejii!
Să se apropie și să vină toți războinicii!
10 Bateți-vă plugurile și prefaceți-le în săbii,
iar cosoarele în sulițe!
Cel slab să zică:
«Sunt viteaz!».
11 Grăbiți-vă, veniți, voi, toate națiunile dimprejur
și adunați-vă acolo!“.

Coboară-Ți vitejii, Doamne!

12 „Să fie stârnite națiunile
și să vină în Valea lui Iehoșafat,
căci acolo Mă voi așeza
să judec toate națiunile dimprejur!
13 Puneți-vă secera în lan ,
căci secerișul este copt.
Intrați și călcați în picioare,
căci teascul este plin
și linurile se revarsă!
Așa de mare este răutatea lor!“

14 Vin mulțimi peste mulțimi
în Valea Deciziei!
Căci ziua Domnului este aproape
în Valea Deciziei.
15 Soarele și luna se vor întuneca,
iar stelele își vor pierde strălucirea.
16 Domnul va răcni din Sion
și glasul Lui va răsuna din Ierusalim;
cerurile și pământul se vor cutremura.
Dar Domnul va fi un adăpost pentru poporul Său,
o fortăreață pentru fiii lui Israel.
Binecuvântări pentru poporul lui Dumnezeu
17 „Veți ști astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru,
locuiesc în Sion, pe muntele Meu cel sfânt.
Ierusalimul va fi sfânt
iar străinii nu vor mai trece prin el.

18 În ziua aceea, va picura must din munți,
va curge lapte din dealuri
și toate albiile din Iuda vor fi pline cu apă.
Un izvor va ieși din Casa Domnului
și va uda Valea Arborilor de Acacia.
19 Egiptul va ajunge o pustietate,
iar Edomul – un deșert neroditor,
din cauza violenței față de fiii lui Iuda,
în a cărui țară au vărsat sânge nevinovat.
20 Dar Iuda va fi locuit pentru totdeauna,
iar Ierusalimul – din generație în generație.
21 Le voi răzbuna sângele
pe care nu l-am răzbunat încă!“

Domnul locuiește în Sion!