Autoritatea lui Isus
(Mt. 21:23-27Mc. 11:27-33)
1 Într-una din zile, în timp ce Isus învăța poporul în Templu și vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii, 2 și L-au întrebat:
‒ Spune-ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine Ți-a dat această autoritate?
3 Isus , răspunzând, le-a zis:
‒ Vă voi întreba și Eu un lucru. Spuneți-Mi: 4 botezul lui Ioan era din Cer sau de la oameni?
5 Ei însă discutau între ei, zicând:
‒ Dacă vom răspunde: „Din Cer!“, va întreba: „Atunci de ce nu l-ați crezut?“, 6 iar dacă vom răspunde: „De la oameni!“, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet.
7 Așa că I-au răspuns că ei nu știu de unde era .
8 Atunci Isus le-a zis:
‒ Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
Pilda viticultorilor
(Mt. 21:33-46Mc. 12:1-12)
9 Apoi a început să spună poporului următoarea pildă:
‒ Un om a plantat o vie, a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie pentru un timp îndelungat. 10 La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori, ca să-i dea din rodul viei.
Viticultorii însă l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 11 Stăpânul a trimis un alt sclav, dar și pe acela l-au bătut și, după ce l-au umilit, l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 12 A mai trimis un al treilea, dar și pe acesta l-au rănit și l-au alungat.
13 Atunci stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit. Poate că pe acesta îl vor respecta!“. 14 Dar viticultorii, când l-au văzut, și-au zis unii altora: „Acesta este moștenitorul! Să-l omorâm, pentru ca moștenirea să fie a noastră!“. 15 Și l-au scos afară din vie și l-au omorât.
Așadar, ce le va face stăpânul viei? 16 El va veni și-i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora.
Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis:
‒ Să nu se întâmple așa!
17 Dar El, uitându-Se la ei, a zis:
‒ Atunci ce înseamnă cuvântul acesta care a fost scris:
„Piatra pe care au respins-o zidarii
a devenit Piatra din capul unghiului“?
18 Oricine cade peste piatra aceea va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera.
19 Chiar în ceasul acela, cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de popor. Căci știau că împotriva lor spusese această pildă.
Tributul datorat Cezarului
(Mt. 22:15-22Mc. 12:13-17)
20 Atunci L-au urmărit îndeaproape și au trimis niște oameni perfizi, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă cu vorba și să-L poată da astfel pe mâna conducerii și autorității guvernatorului.
21 Aceștia L-au întrebat:
‒ Învățătorule, știm că vorbești și-i înveți pe oameni ce este drept, și că nu favorizezi niciun om, ci-i înveți pe toți calea lui Dumnezeu în conformitate cu adevărul. 22 Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu?
23 El însă, înțelegând viclenia lor, le-a zis:
24 ‒ Arătați-Mi un denar. Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt?
Ei au zis:
‒ Ale Cezarului.
25 El le-a zis:
‒ Prin urmare, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!
26 Astfel, ei n-au putut să-L prindă cu vorba înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut.
Despre înviere
(Mt. 22:23-33Mc. 12:18-27)
27 Apoi s-au apropiat câțiva saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat:
28 ‒ Învățătorule, Moise ne-a scris: „Dacă fratele cuiva moare, având o soție, dar fără să aibă copii, fratele lui s-o ia de soție pe văduvă și să-i ridice un urmaș fratelui său“. 29 Erau deci șapte frați. Primul, după ce și-a luat o soție, a murit fără să aibă copii. 30 Al doilea a luat-o pe văduvă de soție, dar și acesta a murit fără să aibă copii. 31 Al treilea a luat-o și el de soție, și tot așa toți cei șapte. Ei n-au lăsat în urmă copii și au murit. 32 La urmă, a murit și femeia. 33 Deci, la înviere, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de soție!
34 Isus le-a zis:
‒ Oamenii veacului acestuia se însoară și se mărită, 35 dar cei care au fost considerați demni să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, 36 căci ei nici nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, însuși Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre rug, când vorbește despre Domnul ca fiind „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“. 38 El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii.
39 Atunci unii dintre cărturari, răspunzând, au zis:
‒ Învățătorule, bine ai zis!
40 Și nu mai îndrăzneau să-L întrebe nimic.
Al Cui Fiu este Cristos?
(Mt. 22:41-46Mc. 12:35-37)
41 Însă El i-a întrebat:
‒ Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David? 42 Căci David însuși, în cartea Psalmilor, spune:
„Domnul I-a zis Domnului meu:
«Șezi la dreapta Mea,
43 până-i voi pune pe dușmanii Tăi
să fie scăunaș pentru picioarele Tale!» “.
44 Așadar, David Îl numește „Domn“. Deci, cum este El fiul lui?
Modul de viață ipocrit al cărturarilor
(Mt. 23:1-7Mc. 12:38-39)
45 Apoi le-a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor: 46 „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi și care iubesc saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 47 Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare“.
Autoritatea lui Iisus şi botezul lui Ioan
1 Într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în Templu, predicând vestea cea bună, au venit marii preoţi şi cărturarii împreună cu bătrânii 2 şi au spus: „Spune-ne cu ce autoritate faci acestea? Sau cine este cel care Ţi-a dat această autoritate?” 3 El le-a răspuns: „Vă voi întreba şi Eu un lucru. Spuneţi-Mi: 4 Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?” 5 Se sfătuiau, zicând: „Dacă spunem: Din cer, va spune: Atunci de ce nu l-aţi crezut? 6 Iar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre fiindcă ei sunt convinşi că Ioan este profet.” 7 Şi au răspuns că nu ştiu de unde. 8 Iar Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.”
Parabola viticultorilor
9 Atunci a început să spună mulţimii o parabolă: „Un om a sădit o vie, a dat-o în arendă unor lucrători şi a plecat în călătorie pentru mult timp. 10 La vremea cuvenită, a trimis un slujitor la lucrători ca să-i dea din rodul viei. Dar lucrătorii, după ce l-au bătut, l-au trimis cu mâinile goale. 11 A mai trimis alt slujitor, dar ei, după ce l-au bătut şi batjocorit şi pe acela, l-au trimis cu mâinile goale. 12 Şi a mai trimis şi un al treilea, dar şi pe acesta l-au rănit şi l-au alungat. 13 Atunci stăpânul viei a spus: Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu iubit; poate pe el îl vor respecta. 14 Dar văzându-l, lucrătorii s-au sfătuit între ei: Iată moştenitorul! Să-l ucidem ca moştenirea să fie a noastră! 15 L-au scos din vie şi l-au ucis. Ce le va face deci stăpânul viei? 16 Va veni şi îi va ucide pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora.” Ei, auzind, au spus: „Să nu se întâmple niciodată aşa ceva!” 17 Dar el, privindu-i ţintă, le-a zis: „Dar, atunci, ce înseamnă ce este scris:
Piatra pe care au aruncat-o zidarii,
aceasta a ajuns în capul unghiului?
18 Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit şi cel peste care va cădea va fi strivit.” 19 Cărturarii şi marii preoţi au încercat să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, fiindcă înţeleseseră că pentru ei spusese parabola. Se temeau însă de popor.
Despre tributul cuvenit Cezarului
20 Şi, pândindu-L, au trimis iscoade care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă cu vreun cuvânt şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi a autorităţii guvernatorului. 21 L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi cu dreptate şi că nu eşti părtinitor, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. 22 Ne este îngăduit să dăm tribut Cezarului, sau nu?” 23 Dându-şi seama de viclenia lor, El le-a zis: 24 „Arătaţi-mi un dinar. Ale cui sunt chipul şi inscripţia?” Ei au răspuns: „Ale Cezarului.” 25 Iisus le-a zis: „Atunci daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” 26 Şi nu au putut să-L prindă cu vreun cuvânt în faţa poporului şi, uimiţi de răspunsul Său, au tăcut.
Confruntări şi capcane din partea conducătorilor iudei
27 Au venit apoi unii saduchei, care spun că nu există înviere, şi L-au întrebat: 28 „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: dacă cineva este căsătorit şi moare fără copii, atunci fratele lui să-i ia soţia şi să ridice urmaşi fratelui său. 29 Erau deci şapte fraţi. Primul, după ce şi-a luat soţie, a murit fără copii. 30 Şi al doilea 31 şi al treilea au luat-o şi la fel toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit. 32 În cele din urmă a murit şi femeia. 33 Aşadar, a cui soţie va fi la înviere femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.” 34 Iisus le-a spus: „Fiii acestui veac se însoară şi se mărită, 35 dar cei aflaţi vrednici să ajungă în veacul acela şi la învierea din morţi nu se vor mai însura, nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot muri, fiindcă sunt ca îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, a arătat-o şi Moise la rug, când Îl numeşte pe Domnul Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. 38 Dar Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, fiindcă toţi trăiesc pentru El.” 39 Unii dintre cărturari I-au răspuns: „Învăţătorule, bine ai vorbit!” 40 Şi nu mai îndrăzneau să-L întrebe nimic.
41 El le-a spus: „Cum de spun ei că Hristos este fiul lui David? 42 Pentru că însuşi David spune în cartea Psalmilor:
Domnul a spus Domnului meu:
Şezi la dreapta Mea
43 până ce-i voi pune pe duşmanii Tăi
aşternut sub picioarele Tale.
44 Aşadar David Îl numeşte Domn. Atunci cum este fiul lui?”
45 În timp ce poporul Îl asculta, le-a spus ucenicilor: 46 „Feriţi-vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi, să fie salutaţi în pieţe şi să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe. 47 Ei mănâncă avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Aceştia vor primi o pedeapsă mai mare.”