Isus înaintea lui Pilat
(Mt. 27:11-14Mc. 15:1-5Ioan 18:28-37)
1 Toată adunarea lor s-a ridicat și L-au dus pe Isus la Pilat. 2 Ei au început să-L acuze, zicând: „Pe Acesta L-am găsit ducându-ne în rătăcire națiunea, interzicând tributul care se dă Cezarului și zicând despre Sine că este Cristos, un Împărat“.
3 Pilat L-a întrebat, zicând:
‒ Ești Tu Împăratul iudeilor?
Isus , răspunzându-i, a zis:
‒ Tu o spui!
4 Pilat le-a zis conducătorilor preoților și mulțimilor:
‒ Eu nu găsesc în Omul Acesta niciun motiv ca să-L acuz!
5 Dar ei au insistat și au zis:
‒ Incită poporul, învățându-i pe oameni prin toată Iudeea, din Galileea, de unde a început, și până aici!
Isus înaintea lui Irod
6 Când a auzit acest lucru, Pilat a întrebat dacă Omul este galileean 7 și, aflând că este sub autoritatea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla și el în Ierusalim în acele zile. 8 Irod s-a bucurat foarte mult când L-a văzut pe Isus, fiindcă de mult timp dorea să-L vadă, pentru că auzise despre El și spera să-L vadă înfăptuind vreun semn. 9 I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic. 10 Conducătorii preoților și cărturarii stăteau acolo , acuzându-L cu vehemență. 11 Atunci Irod împreună cu soldații lui s-au purtat cu El cu dispreț și, după ce și-au bătut joc de El, L-au îmbrăcat într-o haină strălucitoare și L-au trimis înapoi la Pilat. 12 În aceeași zi, Irod și Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci înainte fuseseră în dușmănie unul față de celălalt.
Condamnarea lui Isus
(Mt. 27:15-26Mc. 15:6-15Ioan 18:39–19:16)
13 Pilat a chemat laolaltă conducătorii preoților, conducătorii și poporul 14 și le-a zis:
‒ Mi L-ați adus pe Omul Acesta, ca pe Unul Care duce poporul în rătăcire. Și iată că eu, după ce L-am cercetat înaintea voastră, n-am găsit în Omul Acesta niciunul dintre motivele pentru care Îl acuzați voi. 15 Și nici Irod nu L-a găsit vinovat , pentru că ni L-a trimis înapoi. Iată deci că n-a făcut nimic ca să merite să fie pedepsit cu moartea. 16 Așadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera.
17 El trebuia să le elibereze pe cineva cu ocazia sărbătorii.
18 Însă ei au strigat cu toții, zicând:
‒ La moarte cu Acesta! Eliberează-ni-l pe Barabba!
19 Barabba fusese aruncat în închisoare pentru o răscoală care avusese loc în cetate și pentru crimă.
20 Pilat le-a vorbit din nou, dorind să-L elibereze pe Isus, 21 însă ei strigau:
‒ Răstignește-L! Răstignește-L!
22 El le-a zis a treia oară:
‒ Dar ce rău a făcut Acesta? Eu n-am găsit în El niciun motiv pentru care să merite moartea! Așadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera!
23 Dar ei insistau, cerându-i cu strigăte puternice să fie răstignit. Și strigătele lor și ale conducătorilor preoților și-au atins scopul. 24 Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. 25 L-a eliberat, așa cum cereau ei, pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru răscoală și crimă, iar pe Isus L-a dat pe mâna lor, ca să-I facă după cum doresc.
Răstignirea
(Mt. 27:32-44Mc. 15:21-32Ioan 19:17-27)
26 În timp ce-L duceau de acolo, l-au apucat pe Simon, un om din Cirena, care venea de la câmp, și i-au pus crucea în spinare , ca s-o ducă în urma lui Isus. 27 Pe Isus Îl urma o mare mulțime de oameni, printre care și niște femei care se băteau pe piept și-L jeleau. 28 Dar Isus S-a întors spre ele și le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri! 29 Căci iată, vin zile în care se va spune: «Ferice de cele care nu pot rămâne însărcinate, ferice de pântecele care n-au născut și de sânii care n-au alăptat!».
30 Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!»
și dealurilor: «Acoperiți-ne!».
31 Căci, dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?“.
32 Au fost aduși și doi răufăcători, ca să fie omorâți împreună cu El. 33 Când au ajuns în locul numit „Craniul“, i-au răstignit acolo pe Isus și pe răufăcători, unul la dreapta și unul la stânga Lui . 34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“.
Apoi au tras la sorți, ca să-și împartă hainele Lui între ei. 35 Poporul stătea acolo și se uita. Conducătorii își băteau joc de El, zicând: „Pe alții i-a salvat! Să Se salveze și pe Sine dacă este Cristosul lui Dumnezeu, Alesul!“. 36 Soldații, de asemenea, își băteau joc de El. Ei se apropiau, Îi ofereau oțet de vin 37 și ziceau: „Dacă Tu ești Împăratul iudeilor, salvează-Te pe Tine Însuți!“. 38 Deasupra Lui era și o inscripție cu litere grecești, latinești și ebraice:
„Acesta este Împăratul iudeilor“.
39 Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniți, blasfemia împotriva Lui, zicând: „Nu ești Tu Cristosul? Salvează-Te pe Tine și salvează-ne și pe noi!“. 40 Celălalt, însă, l-a mustrat, zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași sentință? 41 Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce-am făcut, dar Acesta n-a făcut nimic rău!“.
42 Apoi a zis:
‒ Isuse, amintește-Ți de mine când vii în Împărăția Ta!
43 Isus i-a răspuns:
‒ Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai!
Moartea lui Isus
(Mt. 27:45-56Mc. 15:33-41Ioan 19:28-30)
44 Era deja cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. 45 Soarele s-a întunecat, iar draperia Templului s-a rupt prin mijloc. 46 Isus a strigat cu glas tare și a zis: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!“ . Și zicând aceasta, Și-a dat suflarea. 47 Când centurionul a văzut ce se întâmplase, L-a glorificat pe Dumnezeu și a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era drept!“. 48 Toate mulțimile care se adunaseră înaintea acestei priveliști, văzând ce se întâmplă, s-au întors, bătându-se pe piept. 49 Toți cunoscuții Lui, inclusiv femeile care-L însoțiseră din Galileea, stăteau la distanță și se uitau la aceste lucruri.
Înmormântarea lui Isus
(Mt. 27:57-61Mc. 15:42-47Ioan 19:38-42)
50 Și iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun și drept, 51 care nu fusese de acord cu planul și acțiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. 52 Acesta a venit la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. 53 După ce a dat jos trupul , L-a înfășurat într-o pânză de in și L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. 54 Era Ziua Pregătirii și începea Sabatul. 55 Femeile, cele care veniseră împreună cu Isus din Galileea, au mers după Iosif și au văzut mormântul și cum a fost pus trupul lui Isus în el . 56 Ele s-au întors și au pregătit miresme și parfumuri. Apoi, în ziua de Sabat, s-au odihnit, potrivit poruncii.
Iisus înaintea lui Pilat şi a lui Irod
1 Şi, ridicându-se toată mulţimea, L-au dus la Pilat 2 şi au început să-L acuze: „L-am găsit pe acesta răzvrătind poporul nostru, oprind de la plata birului pentru Cezar şi spunând că El este Hristos regele.” 3 Pilat l-a întrebat: „Tu eşti regele iudeilor?” El a răspuns: „Tu însuţi spui.” 4 Pilat a spus atunci marilor preoţi şi mulţimii: „Nu-I găsesc nici o vină acestui om.” 5 Dar ei stăruiau: „El răscoală poporul, învăţând în toată Iudeea, începând din Galileea şi până aici.”
6 Când a auzit aceasta, Pilat a întrebat dacă omul este galilean 7 şi, când a aflat că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla la Ierusalim în zilele acelea. 8 Irod s-a bucurat mult când L-a văzut pe Iisus, pe care dorise să-L vadă de mult timp, fiindcă auzise despre El şi spera să vadă vreun semn făcut de acesta. 9 Şi L-a întrebat multe, dar Iisus nu i-a răspuns nimic. 10 De faţă erau marii preoţi şi cărturarii care Îl învinuiau întruna. 11 Irod, împreună cu soldaţii săi, după ce şi-a bătut joc şi a râs de El, L-a îmbrăcat într-o haină strălucitoare şi L-a trimis la Pilat. 12 În ziua aceea, Irod şi Pilat au devenit prieteni, căci înainte se duşmăneau.
Condamnarea lui Iisus
13 Pilat i-a chemat pe marii preoţi, pe comandanţi şi poporul 14 şi le-a spus: „L-aţi adus la mine pe omul acesta ca pe unul care răzvrăteşte poporul, dar iată că eu, judecându-L în faţa voastră, n-am găsit la El nici o vină din câte îi aduceţi. 15 Şi nici Irod, care ni L-a trimis înapoi, n-a găsit. Iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte. 16 Aşadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera.” 18 Dar mulţimea a început să strige într-un glas: „La moarte cu El! Eliberează-ni-l pe Baraba!” 19 Baraba era închis pentru o răscoală pe care o stârnise în cetate şi pentru un omor. 20 Pilat le-a vorbit din nou, vrând să-L elibereze pe Iisus. 21 Dar ei strigau: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” 22 Pilat le-a spus a treia oară: „Dar ce rău a făcut acesta? Nu-I găsesc nici o vină de moarte. Îl voi pedepsi, deci, şi-L voi elibera.” 23 Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte puternice să-L răstignească. Iar strigătele lor au biruit. 24 Atunci Pilat a hotărât să le împlinească cererea. 25 L-a eliberat deci pe cel care fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi pentru crimă, cel pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a lăsat în voia lor.
Răstignirea lui Iisus
26 Pe când Îl duceau, l-au luat pe un anume Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus crucea în spate, ca să o ducă în urma lui Iisus. 27 Şi era urmat de multă lume şi de femei care Îl plângeau şi Îl jeleau. 28 Iar Iisus s-a întors spre ele şi le-a spus: „Fiice ale Ierusalimului, nu plângeţi pentru Mine, ci plângeţi pentru voi şi pentru copiii voştri, 29 pentru că, iată, vin zile în care se va spune: Fericite sunt femeile cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat.
30 Atunci vor începe să zică munţilor:
Prăvăliţi-vă peste noi!
Şi stâncilor:
Acoperiţi-ne!
31 Pentru că dacă ei fac aşa cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?”
32 Împreună cu El duceau şi doi răufăcători ca să-i dea la moarte. 33 Când au ajuns la locul numit al Căpăţânii, L-au răstignit împreună cu cei doi răufăcători, unul la dreapta şi altul la stânga. 34 Iisus zicea: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac.” Apoi, şi-au împărţit hainele Lui, trăgându-le la sorţi. 35 Mulţimea stătea şi privea. Căpeteniile îşi băteau joc de El, spunând: „Pe alţii i-a salvat, să se salveze şi pe Sine dacă este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!” 36 Ostaşii îşi băteau joc de El şi, apropiindu-se I-au dat oţet 37 zicându-I: „Dacă Tu eşti regele iudeilor, salvează-Te!” 38 Deasupra Lui era o inscripţie pe care scria: „Acesta este regele iudeilor.”
39 Unul dintre răufăcătorii răstigniţi Îl batjocorea, zicând: „Nu eşti Tu oare Hristosul? Salvează-Te pe Tine şi pe noi!” 40 Dar celălalt i-a răspuns şi l-a certat: „Nu te temi măcar de Dumnezeu, tu, care ai aceeaşi osândă? 41 Noi suntem pedepsiţi pe drept, pentru că ne-am luat partea pe care o meritam, dar El n-a făcut nici un rău.” 42 Apoi a zis: „Iisuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în Împărăţia ta.” 43 Iar El i-a răspuns: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis.”
Iisus moare pe cruce
44 Era pe la ceasul al şaselea când s-a lăsat întuneric peste tot pământul, 45 soarele s-a întunecat, iar vălul de la Templu s-a rupt în două. 46 Iisus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!” Şi zicând acestea, şi-a dat duhul. 47 Când a văzut ce s-a întâmplat, centurionul l-a preamărit pe Dumnezeu, zicând: „Într-adevăr, omul acesta era drept.” 48 Iar mulţimea celor care veniseră să privească, văzând ce s-a întâmplat, se întorcea bătându-şi pieptul. 49 Cunoscuţii Lui şi femeile care Îl urmaseră din Galileea stăteau deoparte şi priveau la toate acestea.
Înmormântarea lui Iisus
50 Şi iată, era un om, pe nume Iosif, care făcea parte din Sfat, om bun şi drept, 51 care nu se învoise cu înţelegerea şi hotărârea lor. El era din Arimateea, o cetate din Iudeea şi aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. 52 A mers la Pilat şi i-a cerut trupul lui Iisus. 53 L-a coborât de pe cruce, l-a înfăşurat într-un giulgiu de in şi l-a pus într-un mormânt de piatră în care nu mai fusese pus nimeni. 54 Era ziua pregătirii şi se apropia sâmbăta. 55 Femeile care Îl urmaseră şi care veniseră cu Iisus din Galileea au văzut mormântul şi cum i-a fost pus trupul. 56 Apoi s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri, iar sâmbătă s-au odihnit după Lege.