Ispitirile lui Isus
(Mt. 4:1-11Mc. 1:12-13)
1 Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în deșert, 2 unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârșitul lor a flămânzit.
3 Atunci diavolul I-a zis:
‒ Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește-i acestei pietre să se transforme în pâine!
4 Însă Isus i-a răspuns:
‒ Este scris:
„Omul nu trăiește doar cu pâine,
ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!“ .
5 Atunci diavolul L-a dus sus, pe un loc înalt , și I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii.
6 Diavolul I-a zis:
‒ Ție Îți voi da toată această autoritate și gloria lor, căci mie mi-a fost încredințată, iar eu o dau cui vreau. 7 Deci, dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta!
8 Isus, răspunzând, i-a zis:
‒ Este scris:
„Domnului, Dumnezeul tău, să te închini
și numai Lui să-I slujești!“ .
9 Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus să stea pe streașina Templului și I-a zis:
‒ Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici, 10 căci este scris:
„El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine,
ca să Te păzească“
11 și
„Ei Te vor purta pe brațe,
ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră“ .
12 Isus, răspunzând, i-a spus:
‒ S-a zis: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“ .
13 După ce L-a ispitit în orice fel, diavolul s-a îndepărtat de la El până la o anumită vreme.
Începutul lucrării lui Isus în Galileea
(Mt. 4:12-17Mc. 1:14-15)
14 Isus S-a întors în Galileea, în puterea Duhului, și vestea cu privire la El s-a răspândit prin toată vecinătatea. 15 El îi învăța pe oameni în sinagogi și era glorificat de toți.
Necredința celor din Nazaret
(Mt. 13:54-58Mc. 6:1-6)
16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat și S-a ridicat să citească. 17 I s-a dat sulul profetului Isaia. Când a desfășurat sulul, a găsit locul unde era scris:
18 „Duhul Domnului este peste Mine,
căci El M-a uns
ca să aduc celor sărmani vestea bună.
El M-a trimis să proclam celor captivi eliberarea
și orbilor – redarea vederii,
să-i eliberez pe cei asupriți,
19 să proclam anul de îndurare al Domnului“ .
20 Apoi a înfășurat sulul la loc, i l-a dat înapoi slujitorului și S-a așezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui.
21 El a început să le vorbească astfel:
‒ Astăzi a fost împlinit acest text din Scriptură în auzul urechilor voastre.
22 Toți Îl vorbeau de bine, erau uimiți de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și se întrebau:
‒ Oare nu este Acesta fiul lui Iosif?
23 El le-a zis:
‒ Cu siguranță că Îmi veți spune proverbul acesta: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Fă și aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Capernaum!“.
Apoi a zis:
24 ‒ Adevărat vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria lui. 25 Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, când a fost o mare foamete în toată țara, erau multe văduve în Israel. 26 Totuși, Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Și pe vremea profetului Elisei erau mulți leproși în Israel, dar niciunul dintre ei n-a fost curățit, ci doar sirianul Naaman.
28 Când au auzit acestea, toți cei din sinagogă s-au mâniat foarte tare. 29 Ei s-au ridicat, L-au scos în afara cetății și L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos. 30 Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat.
Isus vindecă în Capernaum un om demonizat
(Mc. 1:21-28)
31 Apoi S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să-i învețe pe oameni. 32 Ei erau uimiți de învățătura Lui, deoarece cuvântul Lui avea autoritate. 33 În sinagogă era un om care avea în el un duh necurat, un demon.
El a strigat cu glas tare:
34 ‒ Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!
35 Isus l-a mustrat, zicând:
‒ Taci și ieși din el!
Atunci demonul l-a aruncat la pământ în mijlocul lor și a ieșit din el fără să-i facă vreun rău.
36 Toți au fost cuprinși de uimire și se întrebau unii pe alții, zicând: „Ce fel de învățătură este aceasta? El poruncește cu autoritate și cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară!“.
37 Și I s-a dus vestea în orice loc din vecinătate.
Isus vindecă mai mulți bolnavi
(Mt. 8:14-16Mc. 1:29-34)
38 S-a ridicat și, după ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare, și ei L-au rugat pentru ea. 39 El S-a aplecat asupra ei, a mustrat febra, și febra a lăsat-o. Și ea s-a ridicat deodată și a început să le slujească.
40 După apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi suferind de diferite boli i-au adus la Isus, iar El Și-a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i-a vindecat. 41 De asemenea, din mulți ieșeau demoni, care strigau și ziceau: „Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!“. Dar El îi mustra și nu le dădea voie să vorbească, pentru că știau că El este Cristosul.
Isus predică în Iudeea
(Mc. 1:35-38)
42 În zorii zilei, Isus a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Mulțimile au început să-L caute și au ajuns până la El. Ei încercau să-L oprească, pentru ca să nu plece de la ei, 43 însă El le-a zis: „Trebuie să vestesc și în alte cetăți Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost trimis“.
44 Și a continuat să predice în sinagogile din Iudeea.
Ispitirea lui Iisus
1 Iisus, plin de Duh Sfânt, s-a întors de la Iordan şi Duhul L-a dus în pustie, 2 unde a fost ispitit de Diavol timp de patruzeci de zile. Şi n-a mâncat nimic în cele patruzeci de zile şi la sfârşitul lor a flămânzit. 3 Atunci Diavolul I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să se facă pâine!” 4 Iisus i-a răspuns: „Stă scris: nu numai cu pâine trăieşte omul.” 5 Ducându-L mai sus, Diavolul I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii 6 şi I-a spus: „Ţie îţi voi da toată puterea aceasta şi slava lor, fiindcă mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. 7 Aşadar, dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” 8 Iisus i-a răspuns: „Stă scris:
Domnului Dumnezeului tău să I te închini
şi numai Lui să-I slujeşti !”
9 Apoi Diavolul L-a dus la Ierusalim, L-a aşezat în locul cel mai înalt al Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici, 10 fiindcă stă scris:
Îngerilor Săi le va porunci pentru Tine,
să Te păzească
11 şi:
Te vor ridica pe mâini
ca nu cumva să-Ţi loveşti de piatră piciorul.
12 Dar Iisus i-a răspuns: „S-a zis: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău !” 13 Când a sfârşit toate aceste ispite, Diavolul a plecat de la El pentru o vreme.
Iisus la Nazaret
14 Apoi Iisus s-a întors cu puterea Duhului în Galileea, iar vestea despre El s-a răspândit în tot ţinutul. 15 Şi îi învăţa în sinagogile lor, fiind lăudat de toţi.
Predica mesianică din Nazaret
16 Şi s-a dus la Nazaret, unde crescuse, şi într-o sâmbătă a intrat, după obiceiul Său, în sinagogă şi s-a ridicat să citească. 17 I s-a dat cartea profetului Isaia şi deschizând-o a găsit locul în care era scris:
18 Duhul Domnului este peste Mine
căci El M-a uns
să duc vestea cea bună săracilor;
M-a trimis să vestesc celor întemniţaţi iertarea
şi orbilor vederea;
să-i eliberez pe cei asupriţi
19 şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.
20 Apoi a închis cartea, a dat-o slujitorului şi s-a aşezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau aţintiţi asupra Lui. 21 Atunci a început să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în auzul vostru.” 22 Toţi Îl lăudau şi se mirau de harul cuvintelor pe care le spunea şi ziceau: „Nu e oare acesta fiul lui Iosif?” 23 Dar El le-a spus: „Cu siguranţă îmi veţi spune zicala: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Fă şi aici, în ţara Ta câte am auzit că s-au întâmplat în Capernaum.” 24 Şi a mai zis: „Adevărat vă spun: nici un profet nu e bine primit în ţara lui. 25 Şi e adevărat ce vă spun că erau multe văduve în Israel pe vremea lui Ilie, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni şi a fost foamete mare în tot ţinutul, 26 dar Ilie n-a fost trimis la nici una dintre ele, ci numai la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi erau mulţi leproşi în Israel pe vremea profetului Elisei şi nici unul dintre ei nu a fost curăţit, ci doar Naaman Sirianul.” 28 Când au auzit acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie 29 şi, ridicându-se, L-au scos din cetate şi L-au dus pe creasta muntelui pe care era zidită cetatea lor ca să-L arunce de acolo. 30 Dar El, trecând printre ei, a plecat.
Minunile din Capernaum
31 Şi a coborât spre Capernaum, o cetate din Galileea, şi într-o sâmbătă îi învăţa pe oameni. 32 Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui avea putere. 33 În sinagogă era un om care avea duh de demon necurat şi care striga cu o voce puternică: 34 „Ei! ce-ai cu noi, Iisuse Nazarineanule? Ai venit să ne nimiceşti? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.” 35 Dar Iisus l-a mustrat: „Taci şi ieşi din el!” Iar diavolul l-a aruncat pe om în mijloc şi a ieşit din el fără să-i facă nici un rău. 36 Pe toţi i-a cuprins spaima şi vorbeau între ei: „Ce fel de cuvânt este acesta? Fiindcă porunceşte cu autoritate şi putere duhurilor necurate şi ele ies.” 37 Şi s-a răspândit vestea despre El pretutindeni în ţinutul acela.
38 Plecând din sinagogă, Iisus a intrat în casă la Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare, iar ei L-au rugat pentru ea. 39 El, aplecându-se asupra ei, a certat febra şi aceasta a lăsat-o. Îndată, ea s-a sculat şi a început să le slujească. 40 Pe la apusul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi cu tot felul de suferinţe i-au adus la Iisus, iar El îşi punea mâinile pe fiecare dintre ei şi îi vindeca. 41 Din mulţi oameni ieşeau demoni care strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.” Dar El, certându-i, nu-i lăsa să spună aceasta fiindcă ştiau că El este Hristos.
42 Când s-a făcut ziuă a ieşit şi a mers într-un loc pustiu. Dar mulţimile Îl căutau şi mergeau până la El ca să-L ţină să nu plece de la ei. 43 Dar Iisus le-a spus: „Trebuie să duc vestea cea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi fiindcă pentru aceasta am fost trimis.” 44 Şi predica în sinagogile din Iudeea.