Intrarea Domnului în Ierusalim
(Mc. 11:1-10Lc. 19:28-38Ioan 12:12-19)1 Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, 2 zicându-le: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Imediat ce intrați în el , veți găsi un măgar legat și un măgăruș împreună cu el. Dezlegați-i și aduceți-i la Mine! 3 Dacă vă va spune cineva ceva, să-i ziceți că Domnul are nevoie de ei. Și imediat îi va trimite“.
4 Acest lucru s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice:
5 „Spuneți-i fiicei Sionului:
«Iată că Împăratul tău vine la tine,
blând și călare pe un măgar,
alături de un măgăruș, mânzul unei măgărițe»“ .
6 Ucenicii s-au dus și au făcut așa cum le poruncise Isus. 7 Au adus măgarul și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, iar Isus S-a așezat pe ele. 8 Cea mai mare parte din mulțime își așternea hainele pe drum, iar alții tăiau ramuri din pomi și le așterneau pe drum. 9 Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care-L urmau strigau:
„Osana, Fiul lui David!“
„Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!“
„Osana în locurile preaînalte!“.
10 Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea a început să se agite, întrebându-se:
‒ Cine este Acesta?
11 Mulțimile răspundeau:
‒ Acesta este Profetul Isus, din Nazaretul Galileei!
Isus alungă comercianții din Templu
(Mc. 11:15-19Lc. 19:45-47Ioan 2:13-17)12 Isus a intrat în Templu și i-a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei 13 și le-a zis: „Este scris:
«Casa Mea va fi numită
o casă de rugăciune» ,
dar voi faceți din ea o «peșteră de tâlhari» “.
14 Au venit la El, în Templu, niște orbi și ologi, iar El i-a vindecat.
15 Dar conducătorii preoților și cărturarii, când au văzut lucrurile minunate pe care le făcea și pe copiii care strigau în Templu: „Osana, Fiul lui David!“, s-au indignat 16 și I-au zis:
‒ Auzi ce spun aceștia?
Isus le-a răspuns:
‒ Da. N-ați citit niciodată:
„Din gura copilașilor și a sugarilor
Ți-ai pregătit laudă!“ ?
17 Și, lăsându-i, a ieșit din cetate, S-a îndreptat spre Betania și a înnoptat acolo.
Puterea rugăciunii
(Mc. 11:12-14, Mc. 20-24)18 Dimineața, în timp ce Se întorcea în cetate, lui Isus I s-a făcut foame. 19 A văzut un smochin lângă drum și S-a dus spre el, dar n-a găsit nimic în el, în afară de frunze. Atunci i-a zis: „În veci să nu mai iasă rod din tine!“. Și deodată smochinul s-a uscat.
20 Ucenicii au rămas uimiți când au văzut acest lucru și L-au întrebat:
‒ Cum de s-a uscat smochinul așa, deodată?
21 Isus, răspunzând, le-a zis:
‒ Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință și nu v-ați îndoi, ați face nu doar ce-am făcut Eu smochinului, ci, chiar dacă ați zice acestui munte: „Ridică-te și aruncă-te în mare!“, s-ar întâmpla întocmai ! 22 Toate lucrurile pe care le cereți în rugăciune, cu credință, le veți primi.
Autoritatea lui Isus
(Mc. 11:27-33Lc. 20:1-8)23 A intrat apoi în Templu.
În timp ce Isus îi învăța pe oameni, s-au apropiat de El conducătorii preoților și bătrânii poporului, zicând:
‒ Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți-a dat această autoritate?
24 Isus, răspunzând, le-a zis:
‒ Vă voi întreba și Eu un singur lucru, iar dacă Îmi veți răspunde, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri. 25 Botezul lui Ioan de unde era? Din Cer sau de la oameni?
Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din Cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-ați crezut?», 26 iar dacă vom răspunde: «De la oameni!», ne temem de mulțime, fiindcă toți îl consideră pe Ioan un profet“.
27 Așa că, răspunzându-I lui Isus, au zis:
‒ Nu știm!
Atunci și El le-a zis:
‒ Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
Pilda celor doi fii
28 ‒ Ce părere aveți? Un om avea doi copii. S-a apropiat de primul și i-a zis: „Copile, du-te și lucrează astăzi în vie!“. 29 Dar el, răspunzând, a zis: „Nu vreau!“. Mai târziu însă i-a părut rău și s-a dus. 30 Apoi tatăl s-a apropiat și de celălalt și i-a spus același lucru. Acesta, răspunzând, a zis: „Da, stăpâne!“, dar nu s-a dus. 31 Care dintre cei doi a făcut voia tatălui?
Ei au zis:
‒ Primul!
Isus le-a zis:
‒ Adevărat vă spun că prostituatele și colectorii de taxe merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu! 32 Căci a venit Ioan la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut. Dar colectorii de taxe și prostituatele l-au crezut. Iar voi, deși ați văzut aceasta, nu v-a părut rău mai târziu, ca să puteți astfel să-l credeți.
Pilda viticultorilor
(Mc. 12:1-12Lc. 20:9-19)33 ‒ Ascultați o altă pildă: era un om, stăpânul unei case, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat o presă de struguri în ea și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie. 34 Când s-a apropiat vremea roadelor, și-a trimis sclavii la viticultori, ca să ia roadele ce i se cuvin .
35 Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36 Stăpânul a trimis apoi alți sclavi, mai mulți decât primii, dar și cu aceștia au făcut la fel. 37 La urmă, l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“.
38 Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiu, și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm și să-i luăm moștenirea!“. 39 Și l-au apucat, l-au scos afară din vie și l-au omorât.
40 Așadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori?
41 Ei au răspuns:
‒ Pe răii aceia îi va nimici într-un mod cumplit, iar via o va arenda altor viticultori, care-i vor da roadele la vremea lor.
42 Isus i-a întrebat:
‒ N-ați citit niciodată în Scripturi că:
„Piatra pe care au respins-o zidarii
a devenit Piatra din capul unghiului.
Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri!“?
43 De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui popor care va produce roadele ei. 44 Cel ce cade peste această piatră va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea îl va spulbera.
45 Când conducătorii preoților și fariseii I-au auzit pildele, au înțeles că Isus vorbește despre ei. 46 Și au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de mulțimi, pentru că acestea Îl considerau profet.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim
1 Când s-au apropiat de Ierusalim şi-au ajuns la Betfaghe, înspre muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi ucenici 2 şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră şi în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine. 3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are nevoie de ei. Şi îndată îi va trimite.” 4 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice:
5 Spuneţi fiicei Sionului:
Iată, regele tău vine la tine,
blând şi călare pe un asin,
pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.
6 Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Iisus. 7 Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El s-a aşezat deasupra. 8 Cei mai mulţi din popor îşi aşterneau hainele pe drum, alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. 9 Mulţimile care mergeau înaintea lui Iisus şi cele ce veneau în urmă strigau:
Osana Fiul lui David!
Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!
Osana în cele de sus!
10 Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare şi toţi ziceau: „Cine este acesta?” 11 „Este Iisus, Profetul, din Nazaretul Galileii” răspundeau mulţimile. 12 Iisus a intrat în Templu. I-a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 13 şi le-a zis: „Este scris: Casa Mea se va numi casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
14 Au venit la El în Templu nişte orbi şi şchiopi şi El i-a vindecat. 15 Dar marii preoţi şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie. 16 Şi I-au zis: „Îi auzi ce zic?” „Da” le-a răspuns Iisus. „Oare n-aţi citit niciodată: Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug? ” 17 Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate, s-a îndreptat spre Betania şi a rămas acolo.
Smochinul neroditor
18 Dimineaţa, pe când se întorcea în cetate, I s-a făcut foame. 19 A văzut un smochin lângă drum şi s-a apropiat de el, dar n-a găsit decât frunze şi a zis: „De-acum încolo în veac să nu mai dai rod!” Şi îndată smochinul s-a uscat. 20 Ucenicii, când au văzut lucrul acesta s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” 21 Iisus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă şi nu v-aţi îndoi, veţi face nu numai ce i s-a făcut smochinului, ci dacă aţi zice muntelui acestuia: Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare, aşa se va întâmpla. 22 Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”
Autoritatea lui Iisus
23 Iisus s-a dus în Templu; şi, pe când învăţa poporul, au venit la El marii preoţi şi bătrânii poporului şi I-au spus: „Cu ce autoritate faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat dreptul acesta?” 24 Iisus le-a răspuns: „Vă voi pune şi Eu o întrebare şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce drept fac aceste lucruri. 25 Botezul lui Ioan de unde venea, din cer sau de la oameni?” Dar ei au început să discute între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: Din cer! ne va spune, Atunci de ce nu l-aţi crezut? 26 Iar dacă vom răspunde: De la oameni! ne temem de popor, pentru că toţi îl consideră pe Ioan profet.” 27 Atunci I-au răspuns lui Iisus: „Nu ştim!” Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.
Parabola celor doi fii
28 Ce credeţi? Un om avea doi fii şi s-a dus la primul şi i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea! 29 Nu vreau! i-a răspuns el. Pe urmă, i-a părut rău şi s-a dus. 30 A mers şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. 31 Care dintre cei doi a făcut voia tatălui său?” „Primul”, au răspuns ei. Şi Iisus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. 32 Fiindcă Ioan a venit la voi umblând pe calea dreptăţii şi nu l-aţi crezut, dar vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Şi, cu toate că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit nici măcar mai târziu şi nu l-aţi crezut.
Parabola viticultorilor
33 Ascultaţi încă o parabolă. Era odată un om gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor viticultori şi a plecat în altă ţară. 34 Când a venit vremea recoltei, i-a trimis pe slujitorii săi la viticultori, ca să ia partea lui din recoltă. 35 Viticultorii au pus mâna pe slujitorii lui, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36 A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât prima dată, iar viticultorii i-au primit la fel. 37 La sfârşit, l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: Pe fiul meu îl vor primi cu cinste! 38 Dar viticultorii, când l-au văzut, au zis între ei: Iată-l pe moştenitor! Haideţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui. 39 Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. 40 Acum, când va veni stăpânul viei, ce le va face el viticultorilor?” 41 Ei I-au răspuns: „Pe nemernicii aceia îi va nimici fără milă şi via o va da altor viticultori care-i vor da recolta la vremea cuvenită.” 42 Iisus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că:
Piatra pe care au lepădat-o zidarii
a ajuns să fie pusă în capul unghiului?
Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri.
43 De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu vă va fi luată şi va fi dată unui popor care va aduce roadele cuvenite. 44 Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera.” 45 După ce au auzit parabolele lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Iisus vorbeşte despre ei 46 şi căutau să-L prindă, dar se temeau de mulţimi pentru că ele Îl credeau profet.