Necredința celor din Nazaret
(Mt. 13:54-58Lc. 4:16-30)1 Isus a ieșit de acolo și a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. 2 Când a venit ziua Sabatului, a început să-i învețe pe oameni în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, erau uimiți și ziceau:
„De unde Îi vin Acestuia aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I-a fost dată și cum de se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? 3 Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și surorile Lui nu sunt oare aici, printre noi?“. Și, astfel , ei se îndoiau de El.
4 Isus însă le-a zis: „Un profet nu este lipsit de onoare decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui“. 5 Și n-a putut să facă acolo nicio minune, în afară de faptul că Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. 6 Și era uimit de necredința lor.
Trimiterea celor doisprezece
(Mt. 10:1, Mt. 9-14Lc. 9:1-6)Isus străbătea satele de jur-împrejur, învățându-i pe oameni. 7 El i-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate.
8 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să nu ia nici pâine, nici traistă, nici monede de bronz la brâu, 9 ci să se încalțe cu sandale, dar să nu-și ia două cămăși. 10 El le-a mai zis: „În orice casă intrați, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela. 11 Iar dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți de acolo, ca mărturie împotriva lor“.
12 Ei au plecat și au predicat că toți trebuie să se pocăiască. 13 Alungau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu ulei și îi vindecau.
Ioan Botezătorul este decapitat
(Mt. 14:1-12Lc. 9:7-9)14 Regele Irod a auzit despre Isus , căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin El!“. 15 Alții ziceau: „Este Ilie!“, iar alții ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeți!“.
16 Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, pe care l-am decapitat, a înviat!“. 17 Căci Irod însuși, după ce a trimis să pună mâna pe Ioan, l-a legat în închisoare din cauza Irodiadei, soția lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, 18 iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ți este permis s-o ai pe soția fratelui tău!“. 19 Irodiada îl dușmănea pe Ioan și voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, știindu-l un bărbat drept și sfânt, și îl proteja. Când îl asculta, stătea mult pe gânduri; totuși, îl asculta cu plăcere.
21 A venit însă o zi potrivită, când Irod, la sărbătorirea zilei sale de naștere, a dat un ospăț nobililor săi, ofițerilor și conducătorilor Galileei. 22 Când fata Irodiadei a intrat și a dansat, lui Irod și celor ce ședeau la masă le-a plăcut.
Regele i-a zis atunci fetei:
‒ Cere-mi orice dorești și-ți voi da!
23 Apoi i-a jurat:
‒ Orice-mi vei cere, îți voi da, până la o jumătate din regatul meu!
24 Ea a ieșit și a întrebat-o pe mama ei:
‒ Ce să cer?
Aceasta i-a răspuns:
‒ Capul lui Ioan Botezătorul!
25 Atunci ea a intrat în grabă la rege, adresându-i următoarea cerere:
‒ Doresc să-mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!
26 Regele s-a întristat foarte tare, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, n-a vrut s-o refuze. 27 Și regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă pe o tavă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, 28 i-a adus capul pe o tavă și i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. 29 Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul și l-au pus într-un mormânt.
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
(Mt. 14:13-21Lc. 9:10-17Ioan 6:1-13)30 Apostolii s-au adunat la Isus și I-au istorisit tot ce făcuseră și tot ce-i învățaseră pe oameni . 31 Isus le-a zis: „Veniți cu Mine într-un loc pustiu, doar voi singuri, și odihniți-vă puțin!“. Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n-aveau timp nici măcar să mănânce.
32 Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. 33 Dar mulți i-au văzut plecând și i-au recunoscut, așa că oameni din toate cetățile au alergat pe jos până acolo și au sosit înaintea lor. 34 Când a coborât din barcă , Isus a văzut o mare mulțime de oameni și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-au păstor. Și a început să-i învețe multe lucruri.
35 Când ora era deja târzie, ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis:
‒ Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. 36 Lasă mulțimile să se ducă prin cătunele și satele dimprejur, ca să-și cumpere ceva de mâncare.
37 Însă Isus , răspunzând, le-a zis:
‒ Dați-le voi să mănânce!
Ei L-au întrebat:
‒ Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de denari și să le dăm să mănânce?
38 Isus i-a întrebat:
‒ Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți!
După ce au aflat, I-au răspuns:
‒ Cinci pâini și doi pești.
39 Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți pe iarba verde, în grupuri. 40 Și ei s-au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. 41 El a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea lor. De asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești. 42 Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. 43 Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimituri și cu resturile de la pești. 44 Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe mare
(Mt. 14:22-33Ioan 6:16-21)45 Imediat după aceea, Isus i-a grăbit pe ucenicii Lui să se urce în barcă și să traverseze marea înaintea Lui spre Betsaida, în timp ce El va trimite mulțimea acasă. 46 După ce Și-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să Se roage.
47 Când s-a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El Se afla singur pe țărm. 48 A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă și, cam în a patra strajă a nopții, Isus a venit spre ei, umblând pe mare. Voia să ajungă alături de ei. 49 Când L-au văzut umblând pe mare, au crezut că este o stafie și au țipat, 50 pentru că toți s-au speriat când L-au văzut.
Dar Isus le-a vorbit imediat și le-a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!“. 51 După ce S-a urcat la ei în barcă, vântul a încetat. Și tare se mai minunau în ei înșiși, 52 căci nu înțeleseseră ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
Isus vindecă bolnavii în Ghenezaret
(Mt. 14:34-36)53 După ce au trecut marea , au ajuns la țărm, în Ghenezaret, și au ancorat acolo . 54 Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. 55 Ei au alergat prin toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe paturi, pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că Se află Isus . 56 Și oriunde mergea El, în sate, în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți cei care se atingeau de El erau vindecați.
Iisus la Nazaret
1 Şi a ieşit de acolo şi s-a dus în patria Sa, iar ucenicii Lui L-au urmat. 2 Când a venit sâmbăta, a început să înveţe în sinagogă. Mulţi din cei ce ascultau erau uimiţi şi ziceau: „De unde îi vin toate acestea? De unde îi este dată această înţelepciune şi aceste puteri care se arată prin mâinile lui? 3 Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov, al lui Iose, Iuda şi Simon? Şi nu sunt surorile Lui, aici la noi?” Şi se poticneau în acest lucru. 4 Iar Iisus le zicea: „Un profet nu e dispreţuit decât în patria sa, între rudele sale şi în casa sa!” 5 Şi acolo n-a putut face nici o minune, afară de faptul că, punându-şi mâinile peste câţiva bolnavi, i-a vindecat. 6 Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele din jur învăţând.
Trimiterea celor doisprezece ucenici
7 Atunci i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să îi trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate 8 şi poruncindu-le să nu ia nimic cu ei la drum, în afară de toiag. Nici pâine, nici traistă, nici punga cu bani la brâu, 9 ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. 10 Şi le zicea: „Oriunde, dacă veţi intra într-o casă, să rămâneţi acolo până ce veţi pleca din acel loc. 11 Iar dacă nu vă vor primi în vreun loc şi nici nu vă vor asculta, plecaţi de acolo şi scuturaţi praful de pe talpa încălţărilor voastre, ca să le slujească drept mărturie.” 12 Iar ei, când au plecat, au început să vestească oamenilor să se pocăiască, 13 scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
14 A auzit dar şi regele Irod, căci numele lui devenise vestit, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a ridicat din morţi şi de aceea lucrează puterile acestea în El. 15 Alţii spuneau însă că El este Ilie, iar alţii ziceau că este un profet, ca unul dintre profeţi. 16 Dar Irod, când a auzit, zicea: „Ba nu, este Ioan, căruia eu i-am tăiat capul şi care a înviat.” 17 Şi asta, fiindcă Irod trimisese oameni să-l prindă pe Ioan şi l-a pus în temniţă în lanţuri din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, pentru că o luase de soţie. 18 Iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s-o iei de soţie pe femeia fratelui tău.” 19 Aşa că Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi îl ocrotea, iar când îl asculta îl întreba multe lucruri şi chiar îi era drag să-l audă. 21 A găsit însă un prilej într-o bună zi, când Irod a făcut un ospăţ de ziua sa de naştere împreună cu mai marii săi, cu căpeteniile oştirii şi cu fruntaşii Galileii. 22 Atunci, după ce fiica Irodiadei a intrat şi a dansat, i-a plăcut lui Irod cât şi celor ce şedeau la masă împreună cu el, iar regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vei vrea şi-ţi voi da.” 23 Şi s-a şi jurat înaintea ei: „Îţi voi da orice îmi vei cere, chiar şi jumătate din regatul meu.” 24 Ea a ieşit şi i-a spus mamei sale: „Ce să cer?” Iar Irodiada i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul.” 25 Ea a intrat imediat la rege şi cu mare grabă a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai, acum, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.” 26 Atunci regele s-a mâhnit adânc, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă n-a vrut să o respingă. 27 Şi îndată regele a trimis un paznic, poruncindu-i să îi aducă pe tipsie capul lui Ioan. Paznicul i-a tăiat capul în temniţă, 28 l-a adus pe o tipsie şi i l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29 Iar când ucenicii Lui au auzit, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.
Înmulţirea pâinilor
30 Când apostolii s-au adunat iarăşi în jurul lui Iisus, I-au spus toate câte au făcut şi au învăţat. 31 Iar El le-a zis: „Veniţi numai voi, într-un loc ferit, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi cei care veneau la ei şi care apoi plecau, aşa încât nici nu mai aveau vreme să mănânce. 32 Apoi au plecat într-o corabie către un loc pustiu, mai ferit. 33 Dar oamenii i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi, alergând pe ţărm de prin toate cetăţile, au ajuns în acel loc înaintea lor. 34 Iar Iisus, când a ieşit din corabie, a văzut o mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca oile fără păstor. Atunci a început să îi înveţe multe. 35 Dar făcându-se târziu deja, ucenicii au venit la El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi este târziu deja. 36 Dă-le drumul, să meargă în cetăţile şi satele din apropiere să-şi cumpere ceva de mâncare.” 37 Iisus însă le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce.” Iar ei I-au zis: „Vrei să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?” 38 El le-a zis: „Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi.” Iar după ce au văzut, I-au spus: „Cinci pâini şi doi peşti.” 39 Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. 40 Şi oamenii au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci. 41 Iar El, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi ridicându-şi privirea către cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea oamenilor; la fel a împărţit şi cei doi peşti, tuturor. 42 Şi toţi au mâncat şi s-au săturat. 43 Ba au luat şi douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. 44 Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
Iisus merge pe mare şi vindecă bolnavi în Ghenezaret
45 Îndată după aceea Iisus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui pe partea cealaltă, spre Betsaida, cât timp El va da drumul mulţimii. 46 Iar după ce le-a dat drumul, s-a dus pe munte ca să se roage. 47 Se făcuse seară şi corabia lor era în mijlocul mării, iar El era singur pe ţărm. 48 Văzându-i cum se chinuiau vâslind, fiindcă vântul le era potrivnic, cam pe la a patra strajă din noapte , Iisus a venit către ei mergând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49 Dar ei, când l-au văzut că merge pe mare, au crezut că este o nălucă şi au început să ţipe, 50 căci L-au văzut toţi şi s-au tulburat. Iisus a vorbit însă îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!” 51 Şi s-a suit la ei în corabie şi vântul s-a potolit. Ei erau foarte uimiţi în sinea lor, 52 pentru că nu pricepuseră nimic din înmulţirea pâinilor, iar inima le era împietrită.
53 După ce au trecut marea, au ajuns în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la ţărm. 54 Şi numai ce a ieşit din corabie, că îndată l-au şi cunoscut. 55 Cutreierând tot ţinutul acela, oamenii au început să-i ducă pe bolnavi pe paturi oriunde auzeau că este El. 56 Şi oriunde se ducea El, prin târguri, în cetăţi sau în sate, îi aşezau acolo, la marginea drumului, pe cei bolnavi şi Îl rugau ca măcar de poala hainei Lui să-i lase să se atingă, iar toţi cei care se atingeau de El se vindecau.