Psalmul 141
Un psalm al lui David.
1 Doamne, pe Tine Te chem!
Grăbește-Te să vii la mine!
Ascultă glasul meu, când strig către Tine!
2 Fie rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta,
iar ridicarea mâinilor mele, ca jertfa de seară.
3 Doamne, pune strajă gurii mele;
păzește ușa buzelor mele!
4 Nu-mi lăsa inima să se abată spre rău
și să facă fapte rele împreună cu oamenii care comit nelegiuiri,
și nu mă lăsa să mănânc din delicatesele lor.
5 Să mă lovească cel drept – aceasta este bunătate!
Să mă mustre el – aceasta este ulei pentru capul meu!
Să nu-mi feresc capul!
Căci rugăciunea mea va fi mereu împotriva răutăților lor.
6 Când judecătorii lor vor fi aruncați de pe marginea stâncilor,
atunci vor asculta cuvintele mele,
căci ele sunt plăcute.
7 Cum este pământul arat și brăzdat,
așa sunt și oasele noastre împrăștiate la intrarea în Locuința Morților.
8 Eu însă, către Tine, Stăpâne Doamne, îmi îndrept ochii.
În Tine mă adăpostesc! Nu-mi părăsi sufletul!
9 Păzește-mă de cursa pe care mi-au întins-o ei
și de capcanele celor ce comit nelegiuiri.
10 Să cadă împreună cei răi în lațurile lor,
în timp ce eu să scap!