Psalmul 38
Un psalm al lui David, spre aducere-aminte.
1 Doamne, nu mă mai mustra în mânia Ta
și nu mă mai disciplina în furia Ta!
2 Căci săgețile Tale m-au străpuns,
mâna Ta a coborât asupra mea.
3 Din cauza mâniei Tale, nu mai este nimic sănătos în trupul meu,
niciun os nu mai este întreg din cauza păcatului meu.
4 Căci nelegiuirile mele mă copleșesc ca o povară grea;
sunt prea grele pentru mine.

5 Rănile mele duhnesc, putrezesc,
din cauza nebuniei mele.
6 Sunt încovoiat, peste măsură de gârbovit.
Toată ziua umblu bocind.
7 Coapsele-mi sunt pline de arsuri,
nu mai este nimic sănătos în trupul meu.
8 Sunt atât de slăbit și de zdrobit!
Sufăr din cauza suspinelor inimii mele.

9 Stăpâne, Tu știi toate dorințele mele,
iar suspinele mele nu-ți sunt ascunse.
10 Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc,
nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am.
11 Cei care mă iubesc, prietenii mei, nu stau aproape de rana mea,
cei apropiați mie stau deoparte.
12 Cei ce încearcă să-mi ia viața îmi întind curse;
cei ce-mi doresc răul vorbesc cu răutate
și toată ziua se gândesc numai la înșelătorii.

13 Eu însă nu aud, întocmai ca un surd,
ca un mut care nu-și deschide gura!
14 Am ajuns ca omul care nu aude
și a cărui gură nu mai are răspuns.
15 Totuși, îmi pun speranța în Tine, Doamne!
Tu vei răspunde, Stăpâne, Dumnezeul meu!
16 Căci am zis: „Să nu se bucure din cauza mea,
atunci când îmi alunecă piciorul, să nu se laude pe seama mea!“.

17 Chiar acum sunt aproape să cad,
iar durerea mă însoțește întotdeauna.
18 Îmi mărturisesc nelegiuirea;
sunt tulburat din cauza păcatului meu.
19 Dușmanii mei sunt mulți și plini de viață,
și cei ce mă urăsc fără motiv sunt fără număr.
20 Cei ce răsplătesc binele cu rău
mi se opun, când eu urmăresc binele.

21 Nu mă părăsi, Doamne!
Dumnezeul meu, nu Te îndepărta de mine!
22 Vino degrabă în ajutorul meu,
Stăpâne, Mântuirea mea!